Vinerea trecută am fost la Ministerul Sănătății, clădirea aceea veche, înghesuită și improprie, un fel de anexă (așa a și fost gândită) a impozantului sediu al Ministerului de Interne. Urma să realizez un interviu cu secretarul de stat Andrei Baciu, pe care l-am și publicat luni dimineața.
Ofițerul de la poartă mi-a luat datele, a confirmat vizita cu șefa de cabinet a sds Baciu și mi–a indicat locul unde sunt așteptată – etajul 5.
De când am intrat în clădire, așteptând formalitățile, am remarcat că afișajul liftului arăta că e oprit la etajul 4. L-am chemat, însă liftul nu s-a urnit.
Ofițerul de la poartă mi-a spus că probabil s-a stricat din nou, nu ar fi fost nicio surpriză clădirea fiind veche, liftul pe măsură. La fel au gândit probabil și angajații ministerului care urcau și coborau pe scări pe lângă mine.
Am tras aer în piept, o mică rugăciune să nu mi se blocheze din nou genunchiul, și am început și eu ascensiunea pe lângă restul angajaților ministerului.
Una peste alta, a trecut cam un sfert de oră din momentul în care am intrat în minister și până am ajuns la etajul 4, timp în care liftul nu s-a urnit. Deja de la cabinet fusese sunat ofițerul de la poarta ca să afle de ce nu am ajuns, m-oi fi rătăcit prin clădire.
La etajul 4, surpriză!. O femeie ținea ușa liftului deschisă pentru a vorbi cu cineva din interiorul liftului.
„Urcăm cu toții pe scări pentru că dvs ați blocat liftul ca să stați de vorbă?”, am întrebat-o.
Dacă răspunsul ar fi fost unul omenesc și de bun simț, ceva de genul îmi pare rău, n-am realizat și liftul ar fi fost imediat eliberat, întâmplarea ar fi fost strict una personală și acest text nu ar fi existat.
Fiecăruia cred că ni s-a întâmplat în viață să comitem involuntar o neglijență care dacă ar fi fost intenționată putea fi asimilată nesimțirii.
Doar că nu s-a întâmplat așa. Femeia din ușa liftului s-a uitat la mine fix ca la un vierme tărâtor pe scările ministerului. Cu o grimasă de greață și cu un infinit dispreț, mi-a răspuns: „Da!”. După care s-a întors la discuția cu ușa liftului deschisă, în timp ce restul viermilor se târau în continuare pe scări.
Câteva secunde mai târziu, am văzut-o însă pe șefa de cabinet a dlui Baciu, care venea spre mine tot pe scări, desigur, a realizat că poate exista o doză de pericol și a pasat răspunderea cu un ton ceva mai puțin disprețuitor, dar înțepat: „În lift să știți că e dna secretar general a ministerului’ .
După care, în sfârșit, au eliberat liftul pentru prostime.
Nu știu cine era femeia. O persoană care lucrează într-un birou de la etajul 4 al ministerului, spre care a și plecat după incident.
Secretar general al ministerului e Carmen–Mihaela Bardoș, numită în mai 2021 de premierul Cîțu. E angajată la CNAS sau minister aproape de când a terminat facultatea, șef serviciu, director general, consilier superior, mereu acolo, lipită de un scaun și o leafă, cu prime și sporuri.
Amândouă sunt prototipul funcționarului român profund nesimțit. Sigur că nu sunt toți așa, însă pe măsură ce nivelul creste, excepțiile devin extrem de rare și sunt ele însele victime ale majorității.
În primul rând, nesimțit față de propriii colegi și ei niște viermi care să facă bine să se târască pe scări pentru a nu deranja conversația despre nici nu contează ce. Pentru că orice discuție, despre orice, poate fi purtată și fără de blochezi ministerul.
Dar mai ales față de cetățean, adică plătitorul salariului. În Ministerul Sănătății intră tot felul de oameni, cu tot felul de probleme, în tot felul de situații. Inclusiv persoane cu diferite forme de handicap locomotor (cu mult mai grav decât al meu în acel moment). Viermi și ei, să se târască pe scări!
Așa cum sunt tratați la lift, așa sunt tratați în birourile unde îi aduc solicitările și necazurile. Nu sunt beneficiaii unor servicii, ci slugile unor funcționari discreționari.
Daca îi cauți, asemenea funcționari au susținere politică sau de altă natură, sunt ai cuiva, și-au creat sistemul propriu de putere, fac parte din casta privilegiată. Ministerul, cu tot cu lift, desigur e al lor.
Adesea sunt de facto mai puternici decât ministrul, oricum s-ar numi el, învârt pe degete deciziile și adesea reușesc să le blocheze birocratic fix ca pe un lift.
Marile drame, precum Colectiv, tot în genul acesta de mentalitate își au originea, în acest dispreț fără margini al funcționarului superior față de regulă, fie ea și de bun simț, față de cei care îi plătesc salariile și la un moment dat își permit să îl deranjeze din confortul său.
Sunt slugile patronilor politici, dar zei misecuviniști pentru plebe, căreia nu îi datorează numic, nici măcar bun simț. Să fie plebea mulțumită pentru privilegiul de a respira același aer cu ei.