Modul cum face față guvernul Orban crizei epidemice, nu mai rău decât chiar și cele mai evoluate țări ale Occidentului, produce un fel de disperare în rândul Opoziției de stânga, nevoită să înghită un guvern de dreapta, cam cu noduri în gât.
Starea de urgență a fost votată volens-nolens, măsurile guvernului au fost criticate dur de matadorii stângii, dar nimeni n-a putut arăta soluții mai bune pentru combaterea virusului sau pentru revigorarea economiei naționale – principalele preocupări stringente ale țării.
Sunt de acord că măsurile guvernului Orban n-au fost perfecte, nu contest că s-au făcut și unele exagerări, nu pot nega bâjbâiala cu care s-a acționat uneori, dar poate îndrăzni cineva să afirme că ar fi fost mai eficientă Viorica Dăncilă, cu Carmen Dan lângă ea, cu Orlando într-un flanc, Fifor în celălalt, plus Olguța și chiar Darius Vâlcov, că și ei sunt „de-ai noștri”?
PSD se află într-o situație incomodă
Scrâșnind din dinți a neputință, liderii PSD amenință de mai multă vreme cu o moțiune de cenzură, pe care nu îndrăznesc însă s-o prezinte cu de-adevăratelea.
Ca să nu pară, totuși, total absenți din peisaj, au depus până acum câteva moțiuni simple, cu care s-au rățoit în stil dâmbovițean la cei mai importanți miniștri ai Guvernului, exact aceia care trebuiau lăsați în pace să lucreze și chiar lăudați pentru efortul lor, nu ținuți de la treabă și bălăcăriți.
Câtă ipocrizie, să tot chemi oamenii la raport, să-i ții în ședințe sterile, iar apoi să te plângi de ei și de munca lor, cea de la care îi tot sustragi!
Îl înțeleg pe domnul Ciolacu, el se află într-o situație mai mult decât incomodă. Pe de o parte, amenință Guvernul cu o moțiune de cenzură distrugătoare, ca să-l vadă colegii pesediști cum își arată mușchii către lume, iar pe de altă parte știe precis că, indiferent de rezultat, efectul moțiunii nu poate fi altul, decât acela de bumerang.
Moțiunea de uzură
Căci ar fi dezastru o eventuala cădere a moțiunii, dar o eventuală reușită ar fi un dezastru și mai mare: ar dovedi încă o dată ceea ce stie toată lumea, că împăratul e gol. Cel mai mare partid din România (mare, numeric!) este o armată fără general: nu dispune de nicio personalitate de vază, un nume răsunător, cineva recunoscut pentru meritele sale și capabil să se impună cu pricepere într-o eventuală nouă guvernare.
Ce poate fi mai umilitor pentru PSD decât situația de anul trecut, când nu s-a putut prezenta la prezidențiale cu un candidat mai de Doamne-ajută, plus situația de acum, când dilema este la fel de mare, în eventualitatea când i-ar trece moțiunea de cenzura?
Să nu uităm ca PSD a dat până acum trei rateuri consecutive în materie de premier – Grindeanu, Tudose, Dăncilă, ca să nu vorbim si de un al patrulea, tot rateu și el: Ponta.
Se simte atât în rândul elitei politice, cât și jos, la firul ierbii, că singura schimbare pe care o visează liderii de stânga este un fel de invitație de tipul „plecați voi, ca să venim noi”. Nimic mai mult!
PSD încearcă să revină la putere prin ușa din spate
Încercând să mascheze cumva stânjenitoarea situație în care se află, liderul interimar al partidului dă de înțeles că ar ști o ieșire onorabilă și propune un guvern de uniune națională. Este recunoașterea oficială a gravei penurii de generali, într-o uriașă trupă cu 600.000 de ostași.
Dar domnul Ciolacu ori a uitat istoria, ori n-a cunoscut-o niciodată, ori nu sesizează rolul președintelui Iohannis în nominalizarea eventualului nou premier, despre care s-a și pronunțat că nu poate fi un pesedist.
Ideea unui guvern de uniune națională este un simplu fetiș. Cetățeanului de rând i se dă iluzia că nimic n-ar fi mai înălțător, decât să aduni la un loc toți înțelepții țării și să-i pui să guverneze. Numai un creier de calibrul domnului Ciolacu poate gândi astfel. La așa ceva, niciodată nu se vor aduna înțelepții, ci numai oportuniștii, fripturiștii și alți șmecherași.
Hai, că-i cusută cu ață albă stratagema lui Ciolacu. Ce înseamnă „uniune națională”? Înseamnă să participe fiecare partid, după ponderea sa. Care pondere? A actualului Parlament, firește, că alta nu-i. Cu alte cuvinte, să-și ia PSD caimacul, iar ceilalți să apuce și ei câte ceva, proporțional!
Ne ia de proști? Nu-și dă seama că observă chiar și un naiv cum încearcă să revină la putere prin ușa din spate, atunci când nu reușește prin cea din față? Când a dat vreodată roade un asemenea guvern de devălmășie?
După rețeta CPUN
Să ne gândim puțin la trecut. Noua noastră democrație de dupa 1989 a demarat chiar cu un simulacru de guvern de uniune națională, inventat de Ion Iliescu din motive strict oportuniste, si care s-a numit CPUN (sub bagheta FSN).
Conducerea „cu baghetă” a făcut posibile mineriadele care au urmat și al căror proces încă nu s-a terminat. Nimic bun n-a rămas în istorie de pe urma CPUN, a FSN si aș zice chiar a dirijorului suprem, Iliescu.
Așa cum se știe, guvernul Roman a ieșit din peisaj cu coada între picioare, lăsând loc unui alt guvern, tot un fel de de uniune națională, care, sub conducerea lui Theodor Stolojan, avea 11 portofolii importante ocupate de membri ai FSN și opt ministere mai puţin importante, ocupate de patru independenţi, doi liberali, un ecologist şi un agrarian.
Singurul scop al acestei mixturi politice era să dreagă în exterior imaginea țării și a lui Iliescu personal, puternic maculate după aventura cu chemarea minerilor la București.
Principalul partid de opoziție din acea vreme, PNȚCD, a refuzat să participe la acest simulacru, pe care Corneliu Coposu, liderul formațiunii, il definea foarte plastic ca fiind „mirajul înfrăţirii lupului cu capra şi cu varza”.
Dar nu-mi pot imagina că PNL n-ar ști să-și amintească de învățămintele istoriei și nu-l văd nici pe președintele Iohannis căzând în capcana lui Ciolacu. De altfel, Ludovic Orban a exclus în repetate rânduri orice colaborare cu PSD, iar poziția domnului Iohannis se cunoaște prea bine ca s-o mai amintesc.
Cine va da socoteală, domnule Ponta?
O „uniune națională” fără participarea partidului cu cea mai mare pondere în opțiunile actuale ale electoratului ar fi un fiasco din start.
Singurul încântat de idee este Victor Ponta, care văzându-se deja premier al viitorului guvern de uniune națională, a prezentat zilele trecute un plan, unde propune încetarea stării de alertă și oprirea tuturor măsurilor legate de această stare. Mai lipsea interzicerea virusului să mai calce vreodată pe teritoriul României!
Bietul Ponta! Face planuri, fără să fi citit măcar ziarele, care dau de veste că epidemia se agravează, numărul infectaților crește, al decedaților la fel. Se prefigurează revenirea la unele măsuri neplăcute, nu cotinuarea relaxării!
Cine va da socoteală, domnule Ponta, în cazul când, urmare încetării stării de alertă, ar crește numărul îmbolnăvirilor și chiar al deceselor? Cum se numește, domnule Ponta, o acțiune care duce la pierderea unei singure vieți? Nu cumva crimă? Dar dacă mai mult persoane își pierd viața, tot în urma încetării stării de alertă? Ai?
Iliescu ar fi chemat din nou minerii
Văzând că-i fura startul Ponta, domnul Tăriceanu se declară și el gata să facă ceva și propune o moțiune de cenzură, specificând că „varianta finală este protestul în stradă”. Parcă văd „uriașul” ALDE, adică ce a mai rămas din micuțul ALDE, adunând mulțimea la protestele domnului Tăriceanu!
Doi foști premieri și niciunul nu-și dă seama ce sinucidere ar fi un guvern de uniune națională! Dar culmea naivității apare atunci când observi cât de imposibilă este această variantă, atâta vreme cât pâinea și cuțitul se află la Cotroceni.
Dacă l-am fi avut președinte pe același Ion Iliescu de altădată, mă prind că ar fi optat exact pentru un guvern de uniune națională, chiar și fără liberali. După numai câteva luni, ar fi chemat minerii să facă ordine în București!