Dilema nunții: cu dar, ca Olguța, sau fără dar, ca Simona?

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Într-o Românie unde nunta cu dar a devenit cutumă, pare aproape bizar elegantul gest al însurățeilor Simona Halep și Toni Iuruc de a informa invitații la recenta lor nuntă că nu primesc daruri – nici în natură și nici cash.

Se vede cât de colo că faptul nu ascunde vreun interes politic, întrucât niciunul dintre protagoniști nu este politician, ci numai dorința de a se arăta fair play în fața celor din jur, a rudelor, a colegilor, a tuturor invitaților.  Nimic altceva, decât dorința de a petrece împreună câteva ceasuri, punctând poate cel mai fericit moment din viața de cuplu: cel inaugural.

Vor zice unii: la banii lor, și-au permis. Nu contest, dar, oricât de avut ai fi, cele câteva sute de mii bune, sau poate chiar milionul, cheltuit la nuntă se resimte chiar și într-un buzunar de nabab, unul  din cei publicați în anuarul „top 300” al bogătașilor României.

Sunt destui cei care, doldora de bani fiind, nu s-au codit să aștepte plicurile și uneori chiar să pregătească darul „cu strigare”, ca să fie mai siguri și să nu se fofileze vreunul de la dar.

Vă mai aduceți aminte de nunta cu dar a fiului lui Dragnea, cea din 2009?  Nu numai cu plicuri, dar și cu dar în natură, cvasi-obligatoriu: tablouri semnate de pictori celebri şi cristale scumpe – Bohemia şi Christofle.

Știți care-i afacerea? Darul în plic se devalorizează peste câțiva ani, pe când tablourile și cristalurile își dublează repede valoare, și-o triplează, iar peste zece ani se pot chiar înzeci. Așa a făcut avere celebrul Anastase Simu, dar și Krikor Zambaccian.

Firește, nu toată lumea își permitea să se prezinte la nuntă juniorului Dragnea cu tablouri și cu cristaluri. Cei mai modești recurgeau la plic. Cât era în plic, nu știe nimeni. Dar presa face un calcul pornind de la observația că un tacâm la nunta de la Palatul Snagov a costat 110 euro. Poate cel mai modest nuntaș lăsa în plic minimum 500 de euro, o nimica toată.

Dar mulți nuntași au ridicat ștacheta la peste o mie și chiar peste două mii de euro. Una peste alta, presa susținea că incasările la nunta lui Dragnea Jr,. s-au ridicat la peste jumătate de milion de euro. Poate exagerează presa, poate dublează suma, poate o triplează, tot este fantasic, în comparație cu salariul minim, pensia medie sau cu ajutorul social al românilor, ceva minuscul de tot.

Era să uit, însă, de fiica cea mică a domnului Traian Băsescu, Elena Băsescu, cea care și-a organizat nunta la Palatul Snagov și a câștigat la nuntă nu mai puțin de 460.000 de euro. Nu-i o scorneală a presei, este exact cifra consemnată în declarația de avere din 2013 a doamnei EBA.

Dar ce ziceți de cazul cuplului Olguța Vasilescu / Claudiu Manda, care a adunat la nunta lor din 2009 un cogeamitea darul, destul ca să plătească o superbă casă boierească și să mai și rămână? Casa este un conac în stil baroc (parter-etaj-mansardă), datat din 1906, un adevărat obiect de patrimoniu.

Puneți la socoteală două livinguri, trei dormitoare, un dressing, o sală de dinning, o bucătărie și două birouri. Plus o sală de cinema. Lipsește doar piscina, dar asta se poate face oricând, din banii rămași, de la respectiva nuntă cu dar.

Nu știu dacă ați observat, dar sunt tot mai frecvente niște nunți, ca să le zic așa, întîrziate. Te pomenești deodată invitat la ceva ce nu e căsătorie, pentru că asta a avut loc demult, nici nuntă, pentru ca și asta s-a petrecut cândva, ci la o petrecere care nu s-a petrecut, atunci când se petrecea nunta.

Poate va zice cineva că nu este corect să mă leg de un vechi obicei românesc, darul. Am rezerve. Mai întâi, obiceiul nu mi se pare a fi nici vechi, nici românesc. Memoria mă duce la vremurile interbelice, când cadourile în obiecte îți înnobilau prezența la o nuntă, la vreo onomastică, sau la altă aniversare.

Te prezentai la nuntă cu un serviciu de masă, cu tacâmuri, lenjerie de pat, metraje și altele de-ale casei. Era frumos, dar nu era practic. După nuntă, se pomenea tânăra pereche cu zece ibrice deodată, cu șapte tigăi, cu nenumărate strecurători, carpete ș.a.m.d. Dar să vii cu plicul, asta ar fi însemnat să-l jignești pe cel care te-a invitat cu prietenie, nu cu gânduri comerciale.

Nunta cu dar a ajuns o afacere bănoasă, la care nu plătești impozit. N-am auzit să urmărească pe cineva ANAF, deși Codul Fiscat spune clar că orice venit se declară, enumerând totodată excepțiile, printre care nu figurează darul de la nuntă.

N-am altă explicație, decât aceea că și domnii de la ANAF și doamnele de acolo sunt persoane căsătorite, care au făcut nuntă, au incasat darul, dar pun pariu că n-au declarat nimic și n-au plătit cuvenitul impozit. Oameni suntem, părerea mea!

Să mergem însă mai departe în timp, prin vremurile de baladă de altadată. Cine citește din memorialiștii țării, află nenumărate obiceiuri legate de nuntă, inclusiv cadourile simbolice sau practice pentru mire și mireasă, dar niciodată daruri „cash”. N-a existat așa ceva și, atâta cât mă ajută memoria, parcă nu-mi aduc aminte de vreo nuntă cu dar în perioada interbelică.

Memorialiștii vorbesc însă de zestre, zestrea miresei, cu adevărat o veche tradiție, ceva simbolic, dar și practic. Citind documente vechi privind zestrea mireselor, trebuie să fii cu simțurile atrofiate de tot, ca să nu te emoționeze un „Act de dotă” precum cel din 1900, când Nicolae și Marica Bădulescu, dintr-o înstărită comună prahoveană, o înzestrau pe fiica lor, Alexandrina, pregătită pentru măritiș:

  • 23 prăjini pământ, în moșia Brana, cu tot cu datoria de plătit pe doi ani.
  • Una mașină de cusut nemțească cu numele Singer, aproape noauă.
  • Un cazan de aramă pentru fabricat țuică, de aproape opt vedre și ceva (sic!).
  • Una butie noauă legată cu fier, de 167 vedre, pentru recolta viitoare de țuică și nu goală, ci cu rest de 30 vedre din recolta de anțărț și nebăută încă de nimenea.
  • Una salbă cu 56 crăițari aur adevărat, moale la mușcat cu dinții.
  • Una plapumă, una saltea și un cearșaf, nefolosite nicicum.
  • Trei haine nemțești bărbătești, nefolosite niciuna.
  • Cinci veste femeiești, din ele una nemțească, două turcești și două cusute și împodobite de soacra mare, cu mâna ei și cu mașina de cusut numită Singer.
  • Cinci năframe și două șaluri pentru mers la biserică, numai când e sărbătoare.
  • Doauă năframe și un șal pentru alte zile
  • Șase cămești de noapte bărbătești și șapte femeiești pentru îmbrăcat numai noaptea în pat.

Lista este lungă, dar mă opresc aici. Este destul ca imagine, pentru cine-i curios să știe cum arăta darul de nuntă altădată, cel tradițional, dat de părinții miresei, necum de invitați.

Poate sunt cam demodat, cu apucături învechite, poate-i judec pe cei tineri după standarde expirate, dar mie mi se pare că refuzul darului „a priori” de către însurățeii Simona Halep și Toni Iuruc este un gest european, civilizat, distins, care ne înnobilează.  

Ne înnobilează în izbitor contrast cu rapacitatea celor care încearcă să facă o afacere dintr-un moment sublim al vieții lor, aș zice chiar unic.

Iar, dacă nu e să fie unic, poate să iasă și de aici un câștig, în cazul când avem noroc să ne învrednicim de o nouă mireasă, respectiv mire și, evident, încă o nuntă. Ați ghicit, tot cu dar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇