Cu mânuțele-astea două / V-aduc miliarde vouă

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

În dimineața zilei de 21 iulie 2020, Klaus Iohannis defila pe toate ecranele TV și pe toate conturile de Facebook și Instagram ale liberalilor anunțându-ne vestea cea mare: tocmai ce obținuse, pentru noi, colosala sumă de 80 de miliarde de euro. Totul era prezentat ca fiind o mare victorie în luptă, o faptă de vitejie demnă să-l impună în galeria marilor eroi naționali, drept Klaus I-ul Finanțatorul.

De atunci și până astăzi s-au scris mii de articole și s-au postat milioane de lozinci, aproape sacralizând minunata sumă și pe eroul care a adus-o cu sine. Românii au început să țeasă legende cu Iohannis dându-l la o parte pe iliberalul Orban Viktor pentru a-i prezenta lui Frau pe unde trec exact cei peste 3.000 km de autostradă și cei 3.000 de km de cale ferată cuprinși în planul de relansare economică al guvernului nostru, sau pe delegația noastră, micuță dar vitează, cum se lupta ca la Mărășești, Mărăști și Oituz cu frugalii olandezi și austrieci, pentru miliardele poporului. Credeam că italienii, spaniolii, grecii și polonezii plângeau de ciudă că românii luaseră aproape toate lingourile de aur și toate fișicurile cu bani din seifurile Uniunii Europene, lăsându-i pe ei muritori de foame. Cât despre bulgari, croați sau cehi credeam că deja își dădeau jos guvernele incompetente care îi lăsaseră pe români să ia caimacul fondurilor europene.

Așa că, atunci când am deschis broșura de 68 de pagini cu concluziile Consiliului European din 17-21 iulie 2020 (sursa: AICI) eram la fel de emoționat ca în perioada copilăriei, când urma să citesc câte un roman despre Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare și știam că voi fi delectat cu fapte de vitejie sau cu iscusite finețuri diplomatice.

Când colo, ce să vezi: în concluziile respective, posomorâții lideri europeni nu aminteau deloc despre România. Nu se poate, mi-am zis, e o conspirație a mediocrităților! Auzi ce țări aminteau bruxellezii invidioși: la concluzia nr. 152 spuneau că unele state obținuseră să-și diminueze contribuțiile anuale către Uniune: Danemarca cu  377 millioane de euro, Germania cu 3,67 miliarde de euro, Olanda cu 1,91 miliarde de euro, Austria cu 565 milioane de euro și Suedia cu 1 miliard de euro. Hai că îi înțeleg pe olandezi, austrieci, suedezi sau danezi, ei au constiuit grupul „frugalilor” care se opun risipirii banilor europeni prin țările corupte din este sau din sud. Dar germanii, ei, liantul Uniunii, entuziaștii integrării, ei cum s-au strecurat pe listuța celor scutiți de contribuții? Oare or fi invocat cheltuielile cu carantinarea sutelor de români îmbolnăviți de Covid la cules de spranghel pe ogoarele bavareze?

Mai aminteau concluziile de încă un grup de state, la cea de-a 94-a concluzie, de unii care cică aveau „schimbări structurale” în agricultură și care mai primesc niște bănișori așa, pentru „creșterea convergenței”: Belgia (100 milioane de euro), Germania (650 milioane de euro), Irlanda (300 milioane de euro), Grecia (300  milioane de euro), Spania (500 milioane), Franța (1,6 miliarde), Croatia (100 de milioane), Italia (500 milioane), Cipru (50 milioane), Malta (50 milioane), Austria (250 milioane), Slovacia ( 200 milioane), Slovenia (50 milioane), Portugalia (300 milioane) și Finlanda (400 milioane de euro). Tare faza cu „schimbările structurale”, nu? Mai ales când se aplică Germaniei, Franței, Austriei, Italiei sau Spaniei. Adică tocmai celor care au inventat „schimbările structurale”.

Așa că m-am prăbușit dezamăgit: deși luptase cu vitejie nespusă, România nu se regăsea nici printre țările care aveau de dat mai puțin, nici printre țările care aveau de primit mai mult!

Deja cu îndoiala în suflet, dau repede fuga să văd ce se mai întâmplă pe la ceilalți din estul Europei. Și așa aflu (sursa: AICI) că Polonia (cu o populație dublă față de noi) se laudă și ea că va primi 160 de miliarde de euro (dintre care 124 miliarde fonduri nerambursabile). Cum adică, premierul Mateusz Morawiecki a obținut la fel de mult ca Iohannis ? După ce la Varșovia asaltul asupra justiției a fost atât de crud încât l-au remarcat toate televiziunile românești? Ba mai mult, polonezii și ungurii se laudă că și-au impus apărarea suveranității împotriva celor care doreau condiționarea fondurilor structurale de „domnia legii”, dar hai să nu insistăm pe asta, oricum nimeni nu va prelua asemenea știre la București…

Nu-i nimic, mă amăgesc eu, polonezii erau prea mari. Hai să vedem cum își deplâng soarta ceilalți estici. Dar ia să vezi minune, nimeni nu pare prea afectat de împărțirea fondurilor (sursa – AICI): Croația ( cu o populație de 4 milioane de oameni, de cinci ori mai puțin decât a României) a primit 22 de miliarde de euro, mai mult de un sfert din suma luată de noi; Slovenia (cu o populație de 2 milioane, de 10 ori mai puțin ca la noi) s-a ales cu 10,5 miliarde de euro, doar de 8 ori mai puțin decât noi. Ba până și bulgarii (7 milioane de oameni) s-au ales cu 29 de miliarde de euro. Iar ungurii, hai că asta n-o mai suport! cică se laudă că au luat cu 3 miliarde de euro mai mult decât se așteptau.

Dacă ne-am liniștit cu privire la faptele de eroism ale Întâiului Finanțator al patriei, hai acum să vedem cu ce ne-am ales de la acest Consiliu European:

  • 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021- 2027
  • Maxim (da, maxim, pentru că suma reală nu se știe astăzi) 33,5 miliarde euro din NextGenerationEU (fondul pentru relansare economică), dintre care fonduri nerambursabile vor fi 16,8 miliarde de euro, iar împrumuturile rambursabile vor fi de 16,7 miliarde euro

Cele 46,3 miliarde euro fonduri nerambursabile din Bugetul multianual sunt defalcate astfel:

  • 26,8 miliarde de euro pentru Politica de Coeziune
  • 18,7 miliarde euro pentru Politica Agricolă Comună, dintre care Pilonul I (plăți unice la hectar) va primi 12,3 miliarde de euro, Pilonul II (dezvoltare rurală) va primi 6,2 miliarde de euro. Pescuitul  (nu prea mai contăm aici) va primi 160 milioane euro.

În plus, Fondul pentru Tranziție Justă (special dedicat modernizării industriei poluatoare în vederea aplicării Green Deal) va aduce 760 milioane euro.

În ceea ce privește cele maxim 33,5 miliarde euro din NextGenerationEU, fondurile vor fi defalcate astfel:

  • 30,5 miliarde euro pentru Facilitatea pentru Redresare și Reziliență (reforme structurale și investiții)
  • 1,4 miliarde euro pentru programul ReactEU (politică de coeziune)
  • 650 milioane euro fonduri suplimentare pentru Dezvoltare rurală
  • 1 miliard euro pentru Fondul pentru o Tranziție Justă.

Din capul locului vreau să remarc șmechereala ieftină cu care au prezentat faptele toți liderii estici, incluzând în sumele primite și împrumuturile. Ca și cum acestea nu trebuie date înapoi. Dacă nu adunăm mere cu pere sau granturi cu împrumuturi, vom vedea că România va beneficia, de fapt, de doar maxim 63 de miliarde de euro fonduri nerambursabile și 16,7 împrumuturi pe care le poate sau nu accesa. Eu sunt convins, de altfel, că România nu va accesa împrumuturile la care are dreptul de la Uniunea Europeană. Și mă bazez pe corectitudinea și intransigența ministrului de finanțe, Florin Cîțu care ne avertizează încă din 5 mai că „Nu vom accesa împrumuturi care vin în acest moment cu condiţionalităţi. Atât timp cât ne putem împrumuta de pe pieţele locale, de pe pieţele financiare internaţionale, sursele de finanţare de la alte instituţii: Banca Mondială, BERD, BEI, FMI, Comisia Europeană, le vom lua dacă nu vin cu condiţii” (sursa: AICI). Da, România nu se va înjosi să accepte condiții de la Comisia Europeană. Mai ales că perfizii europeni au prevăzut un mecanism șmecheresc, prin care statul român va face propriul plan de creștere a rezilienței sociale, dar și de reformă, iar acesta va fi prezentat Comisiei. Planul va fi aprobat sau nu de către Comisia Europeană, dacă respectă contribuțiile la economia verde și la tranziția digitală. Consiliul European, cu majoritate calificată, va aproba propunerea Comisiei. Opinia tehnică a Comitetului Economic și Financiar poate fi cerută de Comisie sau de oricare stat membru îngrijorat de faptul că nu se fac suficiente reforme.

A, am uitat, mai e un mic amănunt legat de sumele primite: mai trebuie să plătim și noi ceva, nu prea mult, ci cam 1,4 % din venitul național brut (concluzia 140 a mult-discutalui Consiliu European), adică vreo 3 miliarde de euro pe an.

Sursa: AICI

În 2018 am avut un venit național brut de 237 miliarde de dolari, adică 215 miliarde de euro. 1,4% din asta e fix 3 miliarde de euro/an.

Da, dragii mei, avem și noi datoria să contribuim la bugetul Uniunii Europene cu vreo 21-24 miliarde de dolari în următorii 7 ani. Adică versiunea corectă era cam așa: România va primi de la UE maxim 63 de miliarde de euro și va plăti minim 21 de miliarde de euro. Adică, de fapt, suma netă primită va fi de maxim 42 miliarde de euro, cam jumătate din ceea ce ni s-a spus de propaganda oficială că vom primi.

Credeți cumva că toți cei 42 de miliarde de euro sunt gratis? Hai, să fim serioși, nimic nu e gratis pe lumea asta! De fapt, la bugetul multianual al UE se adaugă 750 de miliarde de euro (distribuiți ca 390 miliarde de euro granturi și 360 miliarde de euro împrumuturi) care se vor împrumuta de către Uniune și mai apoi se vor plăti înapoi creditorilor. Pentru asta, Comisia va avea dreptul să își introducă impozite proprii, de la 1 ianurie 2021. Dintre aceste impozite, singurul clar este impozitul de 0,8 euro/kg de plastic nereciclat. Cum credeți că stă România la plasticul nereciclat? Fir-ar să fie, iar suntem pe la coada clasamentului:  

Sursa: AICI

Reciclăm, care va să zică, cam jumătate din plasticul consumat.

Oricum, vor mai fi și alte taxe care se vor încasa direct de către Comisia Europeană, chiar dacă, deocamdată nu s-au fixat nivelurile: va fi o taxă pe tranzacțiile financiare și una pe ETS (emissions trading system, comercializarea emisiilor de carbon), extinsă la companiile de transporturi.

Și ca să nu ziceți că nu v-am spus: finanțarea asta de la UE ne vine în schimbul obligației de a cheltui 30% din sumele astea pe capitolul de „adaptare la schimbările climatice”, adică ne angajăm că vom lăsa îngropate în pământ câteva sute de mii de tone de huilă și lignit și posibil gazul pe care încă oricum nu ne-am apucat să-l scoatem de sub Marea Neagră. În schimb vom împânzi țara cu parcuri de turbine eoliene și de panouri fotovoltaice.

Să vă mai spun un mic secret: alocările fiecărui stat pentru planul financiar multianual (cele 43, 6 miliarde de euro) erau deja știute de mult, singura noutate este planul suplimentar de 750 de miliarde de euro, Next Generation UE, NGEU. Ce-ar fi să descoperim că nici aici nu vorbim de vreo mare victorie românească? Ba bine că nu. Poate nu știți, oameni buni, dar marea chestie la Consiliul ăsta european (17-21 iulie) e faptul că s-au schimbat citeriile de alocare a sumelor din acest pachet. Și, pe datele actuale din prognozele naționale, alocarea României nu mai este de 33,5 miliarde de euro, ci de maxim 30,5 miliarde de euro! Adică până acum alocările pe țări erau în funcție de șomaj și de inversul diferenței relative dintre PIB-ul național și PIB-ul mediu al UE, iar acum s-a introdus un nou criteriu, vag și nedefinit, pentru 30% din sume și anume pierderea de PIB real cauzat de coronavirus. Mai clar, dacă până acum nu conta mărimea țării, acum contează. Și iată cum s-au schimbat alocările pe țări din 27 mai până în 21 iulie, pentru cea mai mare sursă de granturi, Facilitatea de Recuperare și Reziliență:

Sursa: AICI

Am înțeles, din cauza posomorâtului premier olandez Mark Rutte, s-au redus fondurile nerambursabile de la 433 miliarde de euro la doar 384 miliarde de euro. Dar văd că Germania a câștigat un mizilic de peste 13 miliarde de euro (de la 33,8 la 47,18), iar  Franța a căpătat și ea vreo 7 miliarde de euro (de la 43,24 la 50,66). România a pierdut aproape 7 miliarde de euro (de la 20,14 la 13,67), Polonia a pierdut peste 11 miliarde de euro, Ungaria a rămas fără 1,5 miliarde de euro, Bulgaria a rămas și ea fără 3 miliarde de euro, în vreme ce Italia a pierdut fix 1 miliard de euro, iar Spania a pierdut peste 9 miliarde de euro (de la 80,85 la 71,280). Păi, dacă am avea încredere în matematică și în indicatorii raportați la populație, am zice că noi suntem cel mai mare pierzător din fondurile astea suplimentare. Și noi vom ajunge la vreo 30 de miliarde de euro, nu la 33,5 miliarde cum ne prezintă astăzi politicienii situația mult cosmetizată.

Asta e concluzia până la urmă: ne lăudăm cu un Consiliu European, unde România nu a contat, nu a avut nicio poziție, unde a rămas cu aceleași alocări multi-anuale, dar unde a pierdut 7 miliarde de euro din programul de granturi pentru refacerea economiei. A, în plus a câștigat Germania vreo 13 miliarde de euro și și-a redus, draga de ea, din contribuția la bugetul Uniunii. Ei, acum ziceți și voi: Nu e ăsta un succes zdobitor? Nu merită președintele nostru recunoștință veșnică din partea națiunii? După Ferdinand I Întregitorul, chiar că meritam un Klaus I Finanțatorul!