Criza politică, blocaj și orgolii

Criza politică, blocaj și orgolii

Criza politică a arătat cât se poate de clar ce înseamnă blocajul mental al șefilor de  partide. Ascultându-i, ai impresia că nu vorbesc unul cu celălalt, ci mai degrabă unul împotriva altuia. Ascultându-i, ai impresia că se pregătesc de o bătălie, nu de posibile negocieri. Condițiile puse de șefii partidelor pentru refacerea coaliției sau constituirea unui nou USL sunt maximale și extrem de dure. Poate că șefii de partide cred că la o eventuală negociere trebuie să ajungă pe poziția în care cer maximum, ca să obțină cât mai mult. Dar asta este o idee greșită, care distruge din start negocierea.

Din păcate, în ecuația asta PNL stă cel mai rău, pentru că are mandat să facă un guvern și, conform cutumei, el trebuie să cedeze în fața posibililor parteneri. Mai mult decât asta, Florin Cîțu s-a comportat ca și cum PNL ar fi îndreptățit să ia tot, iar ideea aceasta falsă face mult rău la negocieri. Într-un efort de refacere a coliției, PNL nu poate aspira la mai mult decât a avut, iar dacă vrea guvern cu PSD împărțeala ministerelor se va face conform algoritmului numărului de locuri din Parlament. Și, cum PSD are mai mulți parlamentari ca USR, domnul Ciolacu pare îndreptățit să ceară mai mult decât avea USR în guvernul Cîțu. Iată de ce domnul Cîțu a respins ideea cooptării PSD la guvernare, pentru că ar pierde prea mult.

Dacă Florin Cîțu a plecat de la ideea că PNL trebuie să ia tot, ca să aibă de unde ceda, cred că activul de partid n-a fost naiv să creadă fantasmagoria asta.

Vorbind despre refacerea coaliției, consider că, dacă USR se crede îndreptățit să ceară aceleași ministere și să pună acolo aceiași oameni destituiți de Cîțu, nu face bine. Dacă Florin Cîțu presează USR, ca să obțină mai mult pentru PNL, iar nu face bine. Aici sunt blocate treburile și orgoliile sunt prea mari ca cineva să cedeze. Consider corectă ideea că, dacă a plecat Florin Cîțu, și Stelian Ion să plece, iar Voiculescu să nu se reîntoarcă în Guvern pe ușa din dos.

Refacerea coaliției așa cum era în august nu cred că ar fi bine să fie făcută, pentru că ar însemna o umilire prea mare pentru PNL și pentru președinte.

De cealaltă parte a baricadei lucrurile par și mai complicate, pentru că PSD a licitat prea mult, vrând și ministere care acum sunt ale PNL. Dacă ar accepta, domnul Cîțu ar fi un soi de Ludovic Orban din decembrie 2020 și partidul l-ar înfuleca la micul dejun. Dar dacă domnul Ciolacu n-ar cere, partidul dumnealui l-ar toca îndestul ca să-l spulbere. Situația din PSD nu e tocmai roză și dacă ai chef să încerci o guvernare cu PSD n-ar trebui să-l privești ca pe un partener de mâna a doua, menit doar să accepte și să se formalizeze. Poziția domnului Cîțu, plină de orgoliu și de superioritate, a aruncat în derizoriu ideea de negociere.

Ce-i încurcă pe liberali la refacerea coaliției nu sunt ministerele și oamenii ce trebuie puși acolo, ci protocolul de funcționare a coaliției, cu programul de măsuri ce trebuie convenit, pentru că președintele Iohannis va fi lovit rău dacă numirile procurorilor șefi se vor face cum vrea USR. Deși nu prea înțeleg ce mare problemă sunt reformele astea: majoritatea sunt trecute în PNRR și au și termene, iar chestii punctuale ca desființarea SSIJ dată la schimb cu PNDL 3 nu e o pierdere masivă pentru PNL.

Ce-i încurcă pe liberali la o viitoare negociere ar fi bugetul pe 2022, pentru că USR va supralicita ca să aibă fondurile necesare pentru a livra ce a promis. Totuși, dacă facem o comparație între ce vrea PSD și ce vrea USR, ce vrea Cioloș costă PNL mai puțini bani decât ce vrea Ciolacu. Logica cinică ar spune că sunt mai multe condiții să se refacă coaliția decât USL 2.0, cu condiția ca liberalii să accepte, măcar pentru uzul intern, că amestecul președintelui în actul de guvernare a fost unul nefast.

Dar, deși Florin Cîțu, presat de realitatea politică, a făcut ceva pași înapoi și a devenit mai flexibil, presupun că tot dumnealui va fi în continuare principala problemă, care să împiedice găsirea rapidă a unei soluții de guvernare. Doar dacă lui Nicolae Ciucă i se va flexibiliza mandatul și i se va da dreptul și puterea să negocieze ar mai fi speranțe. Dar eu cred că totul va depinde de președinte și de disponibilitatea lui de a înghiți broaștele râioase furnizate de USR. Orice se poate negocia, inclusiv o formulă de numire a procurorilor mai favorabilă președintelui la schimb cu revenirea lui Stelian Ion la justiție.

Nu văd ce alte impedimente în afara orgoliilor ar împiedica refacerea coliției, așa cum nu văd ce alte probleme ar împiedica refacerea USL. Personal, cred că toate cărțile sunt pe masă și ambele variante sunt posibile. Ce ne lipsește acum sunt negociatorii, sunt cei ce pot pune pe masă opțiuni și pot renunța la unele din cereri sau îi pot determina pe uni dintre actorii politici să facă pasul înapoi. Ce ne lipsește acum este un soi de Viorel Hrebenciuc sau un Ludovic Orban mai înțelept.

Cine îl poate determina pe președinte să renunțe la imensul și golul orgoliu, care a determinat izbucnirea crizei? Zău că nu știu. Cine îl va determina pe președinte să nu mai intervină pe viitor în treburile guvernamentele călcând pe un nou protocol așa cum a fost călcat cel vechi? Nici la întrebarea asta nu prea există răspuns. Mai degrabă mi se pare că președintele nu va renunța la obiceiuri și punând presiune pe domnul Ciucă va strica actul de guvernare, pentru că agenda dumnealui e prea personală, prea egoistă și complet paralelă cu cele ale posibililor parteneri de guvernare.

Cine îl poate determina pe domnul președinte să cheme partidele la negocieri ca uzând de autoritatea funcției să împingă negocierile înainte? Uneori o scoatere din problemă îți poate da acces la o perspectivă nouă pe care încrâncenarea de acasă te împiedică să o ai. Poate că așa se va întâmpla și cu vizita domnului președinte în Egipt, dar nu îmi fac mari speranțe. Pee-see-dee-ul spus și repetat până la saturație a fost urmat de un USR scrâșnit din măsele, care numai de bun augur nu este.

Dacă președintele a ars punțile către partidele care pot reface guvernarea, cine să le construiască acum, rapid, când este nevoie de ele? Uneori, ca să mergi înainte trebuie să începi făcând înapoi pasul necesar. Iar când ai în față ziduri, nu trebuie să încerci să le dărâmi lovindu-le cu capul, poți foarte simplu să le ocolești. Iar când îl obligi pe domnul Ciucă să bată cu capul său de militar în zidurile ridicate de cuplul prezidențial, mai că pare că îl condamni la moarte politică înainte de a-i da o șansă.

Cert este că Florin Cîțu și Iohannis ar trebui extrași din procesul ăsta de negociere, dacă vrem să existe o șansă de a avea un Guvern. Cine să o facă? Cred că numai alegerile anticipate pot oferi răspunsul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇