Cum adorăm mesianicii, care să ne salveze chiar cu încălcarea unor principii pentru care altfel ne rupeam hainele de pe noi, a venit rândul lui Ilie Bolojan să fie aruncat din slava marilor așteptări în abisul dezamăgirii totale cu înjurăturile de rigoare atunci când s-a vădit uitarea baghetei magice în biroul de la Oradea. A dezamăgit, ce nenorocire!, nu așteptările înșelate au fost, de fapt, imposibile și, privite rece politic, chiar toxice.
Să le luăm pe rând. I se reproșează lui Ilie Bolojan:
1. Că a dus PNL într-o coaliție de guvernare similară celei a stabilității, deci ar fi trădat votul popular. Oribilă similitudine, așa e. Dar compoziția politică a guvernării reflectă fidel votul din 1 Decembrie.
Și care era alternativa aritmetică? Am experimentat-o vreme de câteva ore, după ce PSD a anunțat că trece în opoziție și va susține punctual un guvern minoritar. Ce ar fi însemnat asta concret?
Un guvern minoritar care să meargă cu căciula în mână pentru fiecare vot la un PSD aflat în ideala situație de a decide tot fără a plăti și pasivul guvernării. Iar pasivul va fi exact repararea moștenirii guvernului Ciolacu 1.
Dar cine să compună guvernul minoritar? O variantă ar fi fost extremiștii. O altă variantă ar fi fost pro-europenii. Doar că, ce să vezi?, atât UDMR cât și USR au refuzat să participe la o guvernare minoritară. Deci guvern minoritar PNL cu 14% în campanie electorală? Dincolo de sinuciderea politică a liberalilor, era realist?
2. Că nu a blocat, de la înălțimea celor 14 procente ale PNL, desemnarea ca premier a lui Marcel Ciolacu. Da, procentele PNL la parlamentare sunt mici, dar aproape duble față de scorul lui Nicolae Ciucă la prezidențialele din 24 noiembrie, grație unui efort uriaș de comunicare al lui Ilie Bolojan în săptămâna dintre scrutine.
Și cam cum anume concret putea bloca desemnarea, cât timp prin votul din 1 decembrie PSD a câștigat alegerile cu președintele lui cu tot? Putea într-un singur fel. Blocând formarea guvernului.
Era și singura modalitate de a încerca să forțeze includerea în guvern, împotriva voinței PSD, a unui USR al cărui comportament în timpul negocierilor nu oferă certitudinea că dorea sincer să fie la guvernare cu pesediștii, sub premierul Ciolacu având în vedere că urmează prezidențialele 2.0.
Chiar deputatul USR Radu Mihaiu a afirmat că Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu au insistat cât au putut pentru ca USR să fie în guvern. Era și politic în avantajul lor să micșoreze forța PSD și să încerce o mică alianță în alianța mare, cu atât mai mult cu cât Ilie Bolojan și Kelemen Hunor nu sunt neapărat cei mai buni prieteni.
Dar care ar fi fost prețul blocării formarii guvernului? Dacă până pe 31 decembrie nu este emisă celebra OUG trenuleț cu numeroase prorogări de majorări, sub presiunea intrării lor în vigoare, bugetul colapsa. Marcel Ciolacu a folosit pârghia acestui OUG refuzând să o emită în guvernarea anterioară cât timp încă avea dreptul pentru a obține tot ce voia la negociere.
Deci ce trebuie să facă Ilie Bolojan că să satisfacă așteptările? Să fie la fel de iresponsabil?
Este ignorat faptul că succesul lui Ilie Bolojan la Oradea s-a bazat pe mult pragmatism politic, liderul liberal a făcut mereu alianțele de care a avut nevoie, și cu UDMR, și cu PSD, pentru a livra. Acesta a fost mereu obiectivul său, nu văicăreală neputinței. O fi bine, o fi rău, judecă fiecare, eventual privind către Oradea și Bihor.
3. Candidatura comună a lui Crin Antonescu. Candidatul comun a fost o condiție a PSD, fără de care, nu putea fi nici guvern și nici OUG trenuleț. Iar un candidat comun era ales prin raportare la așteptările electoratelor PSD și PNL, în ordinea procentelor politice.
Pare că mulți dintre cei care acum leșină de indignare uită că Ilie Bolojan a făcut parte din vechiul PNL inclusiv sub conducerea lui Crin Antonescu, inclusiv în USL, inclusiv la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu.
Ilie Bolojan a fost marginalizat de Klaus Iohannis. Nu este userist și nici progresist. Așa cum este a fost propus premier de Elena Lasconi. Era bun atunci?
După cum nu am nicio îndoială că pentru electoratul PNL, Crin Antonescu este o variantă mulțumitoare. Pentru ei a fost un lider de succes.
Nu știu dacă dl Antonescu a fost prima opțiune, nu știu dacă dl Bolojan este entuziast, dar ceea ce știu sigur este că nu avea cum să-i impună PSD-ului candidat comun pe Nicușor Dan, nici pe Elena Lasconi, deși după turul întâi a fost primul lider politic care i-a oferit necondiționat sprijin pentru finală.
4. Că nu a reformat PNL într-o lună. A preluat pe picior un partid în stare de șoc după primul tur, instabil de multă vreme, împărțit în tot felul de găști, practic fără președinte de ani de zile, emasculat de Klaus Iohannis.
Munca de reformare de abia începe. Nu aș pune pariu că stilul matematic și destul de milităros al lui Ilie Bolojan este visul unor liberali politruci, mincinoși și pe alocuri fundamental ticăloși.
Echipa de miniștri PNL nu este neapărat o încântare. Prezența acolo a lui Marcel Boloș este dezamăgitoare, dar mă întreb ce nume avea la dispoziție având în vedere criza teribilă de cadre dintr-un PNL pe care abia l-a preluat într-o stare jalnică.
Nu aș trece peste faptul că două nume noi și relevante în guvern sunt pe locurile PNL la Educație și la Externe. Cooptarea dlui Daniel David, rectorul UBB, este prima luminiță de speranță după ani de beznă pentru chinuita Educație.
Deci, până la urmă, ce i se reproșează lui Ilie Bolojan până acum? Că nu a reușit o minune? Deocamdată au fost bifate câteva urgențe esențiale, începând cu aceea de a avea un guvern care să stabilizeze partea bugetară și să dea drumul calendarului alegerilor.
Asta nu însemna că nu poate eșua lamentabil cu adevărat. Bătăliile de-abia încep într-o guvernare extrem de complicată și într-un partid ca o șerpărie flămândă. Acum șerpii sunt în stare de șoc sub pietre, după alegeri, dar își vor reveni curând și vor încerca să-și ia puterea înapoi.