În mod paradoxal, nu tragediile care lovesc din timp în timp România reprezintă singurele nenorociri. Cel puțin la fel de rău este că arareori ele sunt o lecție ale carei învățăminte bine aplicate să prevină repetarea. De aceea ajung să se repete.
Zilele acestea marcăm un an de la cazul Caracal. Astăzi, 26 iulie, se împlinește un an de când polițiștii au intrat în curtea lui Dincă. Ce s-a întâmplat acolo nu mai este, în mod evident, reversibil. Dar anul acesta ar fi trebuit să fie decisiv pentru ca un nou caz Caracal să nu mai fie posibil.
Și nu mă refer aici la riscul ca un dereglat să înceapă să comită fapte. Așa ceva nu poate fi controlat.
Mă refer la lecția pe care ar fi trebuit să o înțeleagă Poliția. La Europa FM l-am avut invitat într-o ediție specială pe comisarul șef Radu Gavriș, acum șef adjunct al Poliției Capitalei, fost șef al Servicului Omoruri din București. L-am întrebat ce s-a schimbat anul acesta în Poliție pentru ca un nou caz Caracal să nu se mai întâmple.
Răspunsul, șocant de sincer, nu mai are nevoie de niciun comentariu: ”Nimic! De obicei, după un astfel de eveniment trebuie luate niște măsuri. Nu au fost luate niciun fel de măsuri care să eficientizeze munca în acest domeniu”.
Și după acest răspuns, din informațiile mele, s-a schimbat totuși ceva: comisarului sef Radu Gavriș i-a fost interzis să mai dea interviuri pe viitor.
În rest, în acest an s-a mai ieșit la pensie, s-au mai rotit câțiva șefi, dar pe fond avem aceeași lipsă de proceduri și de instruire, aceleași probleme de organizare.
Îmi amintesc că în urmă cu ceva vreme întrebam un alt polițist cu experiență cum a fost posibil ca reacția celui la care a ajuns apelul la 112 al Alexandrei să fi fost atât de slabă. Și mi-a răspuns: ”există și în Poliție oameni foarte slabi, pentru că deficitul de personal e mare nu-i putem da afară. Și atunci vă întreb unde ați prefera să fie? Pe stradă, la intervenții, sau să răspundă la telefon?”
Sigur că deficitul de personal provocat de pensionări masive nu poate fi ușor acoperit, nici măcar numeric, despre experiență și competență nici nu mai vorbim. Dar deficitul de organizare, de proceduri, pe alocuri logistic, putea fi corectat.
”Orice instituție care are o problemă în primul rând trebuie să identifice cine poate rezolva acea problema. Sunt suficienți acei oameni? Ar trebui întărită structură aceea, ar mai trebui aduși oameni? Sau ei există și nu sunt organizați?
După care, procedurile de lucru. Dispoziția pe dispariții e din 2007, nici nu are rost să vă spun cât de perimată este. După care, ar trebui că acești oameni să fie antrenați, pregătiți profesional, nu doar formal, ci practic. Poate nu cunoștințele teoretice le-au lipsit colegilor mei (la Caracal - n.red.), ci pregătirea practică”, a spus Radu Gavriș, la Europa FM.
Așa ceva nu trebuie să se știe.
După cazul Eugen Stan, la București a fost creat Biroul pentru infracțiuni de natură sexuală împotriva minorilor, care a început să lucreze sistematic și concentrat pe această cazuistică.
Una e să ai o structură care concentrează toate cazurile și le poate conexa, alta este ca fiecare secție de poliție să fie cu dosarele ei care se pot referi la același infractor care operează în diferite locuri. În restul țării nu există asemenea structuri care să țină sub observație cazurile, ceea ce face practic imposibil de curpins toată activitatea infracțională a unui pedofil.
În ceea ce privește organizarea, într-o alta ediție specială "Caracal", comisarul-șef Florian Eniță, cel care a condus echipa de cercetare la fața locului trimisă la București, a povestit ce erori incredibile au fost comise în primele zile ale anchetei: probe mutate de-a valma astfel încât nu se mai lega nimic cu nimic, probe ratate, probe contaminate. S-au bulucit cu bocancii, cu mucurile de țigări, fără costume și au contaminat o grămadă de probe, așa că prima grijă a celor veniți de la București a fost să corecteze și să salveze.
Dar nu a fost vina polițiștilor trimiși acolo. Conform comisarului -șef Eniță, ei au spus de la început că sunt depășiți, că nu știu să poceseze un asemenea loc al faptei, dar șefii și procurorii DIICOT nu i-au băgat în seamă.
Cea care a supervizat ancheta aceasta glorioasă a DIICOT este acum chiar șefa acestei structuri, adică dna procuror Giorgiana Hosu, care între timp a mai păstorit o monstruozitate – clasarea plină de metafore de birt din dosarul ”10 august”, cu elemente de complot împotriva procurorului general (dar aceasta e o discuție separată).
Cum să se schimbe ceva când ratarea e premiată? Când sinceritatea e pedepsită cu un pumn în gură?
După Colectiv vi se pare că s-a schimbat ceva cu adevărat, pe fond? Nu. Doar că a fost mutată atenția și nu se mai discută nici de infecții nosocomiale, nici de cluburi fară autorizații de la pompieri. Până și Piedone candidează din nou, cu nerușinare aș zice.
Nenorocirea cea mai mare nu e când se întâmplă tragedia, ci atunci când se repetă pentru că nimeni nu a înțeles nimic.