Europa trăiește, de câteva săptămâni, într-o lume nouă și periculoasă. O combinație explozivă de energie scumpă și de război pe continent poate fragiliza enorm blocul european și va pune, cu siguranță, la încercare modul în care economiile de aici pot rezista unor șocuri combinate.
Mulțumită muncii jurnaliștilor de la Ziarul Financiar, avem acum o imagine destul de clară a structurii economiei noastre, instrument util pentru a încerca să dezlegăm problema puterii noastre de a înfrunta astfel de vremuri.
Pentru a ne face o primă impresie despre dimensiunea economiei noastre ar fi bine să înțelegem un lucru: în 2020, ultimul an despre care avem date complete, totalul cifrei de afaceri a tuturor companiilor din țară a fost de 1.716 miliarde de lei. Cam 350 de miliarde de euro, 170% din PIB.
E mult, e puțin? Depinde la ce ne raportăm. De exemplu, în 2008, înaintea crizei financiare, întreaga economie românească avea o cifră de afaceri agregată de 1.082 de miliarde de lei, 200% din PIB, adică 294 de miliarde de euro.
Cu alte cuvinte, în 12 ani, cifra de afaceri a crescut cu 19% în euro, adică sub rata cumulată medie de creștere a prețurilor în Uniunea Europeană:
În lei, în schimb, avem o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri agregată din economie, de 70%, care depășește cu mult creșterea cumulată de prețuri în aceeași perioadă (sub 30%).
Evident că raportarea la moneda națională ne dă adevărata dimensiune a creșterii. Așadar, avem o creștere bună, sănătoasă, a economiei în ultimii 12 ani, adică după aderarea la Uniune. Ponderea cifrei de afaceri în PIB a scăzut, însă, cu o șeptime, de la 200% la 170%. Sau, altfel spus, PIB-ul s-a dublat în cei 12 ani, dar cifra de afaceri din economie a crescut doar cu 70%.
Poate mai important decât atât, afacerile din România s-au maturizat într-o manieră remarcabilă: soldul câștigurilor nete la nivel național (profit cumulat minus pierdere cumulată) a atins cifra de 110 miliarde de lei, de 8 ori mai mult decât în 2008, iar marjele de profit medii au atins nivelul de 6,7%, cel mai înalt din istoria noastră post-decembristă.
Este, deci, limpede că privită la „nivel macro”, economia noastră a devenit mult mai profitabilă, ea aduce câștiguri din ce în ce mai bune pentru capital. Și pentru salariați, pentru că indicele salariului real a crescut și el la fel de susținut. Putem, așadar, să așteptăm liniștiți viitorul? Și mai ales noile tipuri de crize globale? Totuși, faptul că cifra de afaceri din economie crește mai încet decât PIB-ul nu este un semn bun.
Dacă am văzut cum stăm la prima impresie, să vedem ce descoperim dacă mergem mai departe. După mărime, să ne uităm un pic la structură și să observăm că jumătate din cifra de afaceri din România este realizată de cele mai mari 1.000 de companii. 1.000 din totalul de 600.000 de companii din țară sunt responsabile pentru jumătate din activitatea economică!
Dacă ne uităm doar la primele 20 de companii din țară vom înțelege și mai multe: acestea singure concentrează 15% din totalul cifrei de afaceri la nivel național, aproape 200 de miliarde de lei. Cu alte cuvinte, fiecare al șaptelea leu facturat în România aparține primelor 20 de companii. Dintre aceste firme, 6 sunt din sectorul energiei, 3 sunt din industria auto (inclusiv cei doi constructori de automobile, Renault și Ford), 9 sunt mari retaileri (unul dintre ei este retailer online), 1 este din domeniul comunicațiilor și 1 este cel mai mare producător din industria tutunului.
150 de miliarde de lei reprezintă cifra de afaceri din comerțul „mare” românesc, cea mai importantă ramură a economiei, incluzând și marile lanțuri de benzinării și marii vânzători de țigări, ceea ce face din această ramură cea mai importantă din economie. Comercianții încasează cam unul din cinci lei din totalul banilor încasați de către marile firme din România.
51 de miliarde de lei este incredibila cifră la care au ajuns afacerile marilor magazine alimentare:
Energia era a treia cea mai importantă ramură a economiei noastre, cu o cifră de afaceri cumulată de 80 de miliarde de lei pentru cei mai mari 20 de jucători din 2020. Dintre aceștia, austriecii de la OMV Petrom, cu 15 miliarde de lei, sunt a doua firmă românească după mărimea cifrei de afaceri. Topul marilor companii energetice include cei mai importanți trei producători de electricitate, pe cei doi producători de gaze naturale, transportatorii de electricitate și gaze, toți marii furnizori, marii prelucrători de țiței, dar și producătorul și distribuitorul de energie termică din Capitală. Dacă topul respectiv s-ar realiza astăzi, pe locul doi ar fi Hidroelectrica, aflată abia pe locul 7 în 2020, cu o triplare a cifrei de afaceri de la an la an, ceea ce indică rapiditatea cu care au crescut veniturile celui mai mare producător de electricitate. Sau mai exact indică nivelul de pervertire a pieței la care s-a ajuns din cauza deciziei statului român de a sparge producția de electricitate după tipul de energie produsă. O altă schimbare majoră care s-a produs în 2021 este trecerea energie pe locul al doilea ca mărime a cifrei de afaceri a marilor companii. Pentru că 2021 a dublat aproape cifra de afaceri din domeniu.
Abia jumătate (25 de miliarde de lei) din cifra de afaceri a giganților comerțului alimentar este ceea ce aduc laolaltă giganții celui mai dinamic sector din economie, IT și comunicații, iar trei sferturi din această sumă vine de la marii operatori de rețele de comunicații mobile fixe:
Cele mai mari 20 de companii industriale din țară cumulează 90 de miliarde de lei ca cifră de afaceri, mai bine de jumătate din cifra de afaceri din comerț. 30 de miliarde de lei sunt doar cifrele de afaceri cumulate ale celor doi constructori de automobile din țară. Industria auto aduce, pe ansamblu, peste trei sferturi din cifra de afaceri agregată a „greilor” industriei. De altfel, din cele 20 de mari firme industriale, 13 aparțin industriei auto.
Dacă astăzi s-ar relua același top, am privi cu tristețe la prăbușirea multor producători industriali din cauza prețurilor energiei electrice și gazului natural.
Cel mai mare producător din agricultură abia atinge 850 de milioane de lei ca cifră de afaceri, iar totalul primilor 20 de producători agricoli nu depășește 10 miliarde de lei cifră de afaceri.
Cu mult mai puțin decât cifra de afaceri cumulată a primilor trei traderi de cereale ( peste 12 miliarde de lei):
Cei mai mari 20 de jucători din industria alimentară nu impresionează nici ei, departe fiind de cifrele spectaculoase ale traderilor.
Ceea ce impresionează este, însă, industria băuturilor, una dintre cele mai performante din țară:
Producătorii de medicamente abia depășesc 3 miliarde de lei ca cifră de afaceri cumulată, în vreme ce marii distribuitori de medicamente ating un nivel de șase ori mai mare, de peste 20 de miliarde de lei. Adică aceștia vând cu predilecție medicamente importante. Le vând, în spitale, dar și în marile rețele de farmacii, unde se încasează anual peste 10 miliarde de lei. Cât privește marile clinici private de sănătate, aceastea sunt la nivelul unei cifre de afaceri cumulate de 3,6 miliarde de lei. Sunt, deci, cât se poate de departe de acoperirea golului rămas din învechirea și degradarea spitalelor de stat.
O surpriză plăcută ne oferă sectorul transporturilor și logisticii, cu cinci companii peste 1 miliard de lei cifră de afaceri:
Și dacă am început această analiză observând că jumătate din cifra de afaceri la nivel național se realizează doar de către primele 1.000 de companii din totalul celor 600.000 la nivel național, să o încheiem observând că tot aproape jumătate (43%, mai exact) se datorează Bucureștiului și Ilfovului:
760 de miliarde de lei din totalul național de 1.716 miliarde de lei se realizează în București și Ilfov. Chiar dacă exprimarea corectă ar fi „se raportează” în București și Ilfov, este clar că aproximativ o treime din PIB-ul României se creează în Capitală și în județul înconjurător. Dependența de această zonă a economiei noastre este exagerat de mare și este împotriva logicii europene, de reducere a decalajelor la nivel regional.
Timișul și Clujul, cu peste 70 de miliarde de lei fiecare reprezintă principalii poli ai dezvoltării din afara capitalei. Apoi urmează patru județe tot de liga I: Argeș (61,4 miliarde de lei), Brașov și Prahova (câte 53 de miliarde de lei) și Constanța (aproape 48 de miliarde de lei).
Topul județeleor după cifra de afaceri cuprinde apoi un grup de județe de peste 30 de miliarde de lei, dominat de (surpriză) Bihor (aproape 40 de miliarde de lei), Sibiu (38,4 miliarde de lei) și Dolj (37,9 miliarde de lei). Iașiul, cel mai populat județ al țării, este abia pe locul 12 în țară, cu doar 31,8 miliarde de lei. Ar mai fi Mureș, Arad și Bacău. Și cam atât. Restul e tăcere.
Este șocant, dar un mare centru industrial și naval ca Galațiul nu trece mai sus de 27,3 miliarde de lei, deși în anii 90 aici se concentra cam 6% din PIB-ul țării! La fel de incredibil este cum județe în care se concentra industria extractivă a României, dar și mare parte din siderurgie sau energetică (Gorj și Hunedoara) au ajuns acum la cifre de afaceri mediocre.
Tot la capitolul uimiri, să remarcăm și faptul că guvernul a dat întâi economia (și mai apoi doar energia) țării pe mâna baronului liberal de Mehedinți, adică județul cu cea mai mică cifră de afaceri, doar 3,5 miliarde de lei...
Și acum să revenim la întrebarea din titlu. Este România pregătită să facă față unor șocuri complexe, precum cel de astăzi?
Prima observație ține de faptul că avem două dependențe periculoase: concentrarea a jumătate din volumul total al afacerilor la un grup de doar 1.000 de companii și concentrarea în proporții similare a volumului de afaceri în zona București-Ilfov.
A doua observație ține de ponderea prea mare a comerțului în detrimentul industriei, ceea ce indică, pentru un stat înzestrat din plin cu resurse naturale, o lipsă de maturizare și de sofisticare a economiei. Și este, fără îndoială, o mare vulnerabilitate: dacă nu reușești să procesezi intern ceea ce scoți din pământ, s-ar putea să fii blocat de paralizarea comerțului internațional sau de scumpirea transporturilor de marfă.
A treia observație ține de insuficienta dezvoltare a două industrii esențiale în perioade de reducere a globalizării: cea alimentară și cea farmaceutică. Căci fără procesoare ultramoderne și fără mașini luxoase un popor poate supraviețui, dar fără mâncare și medicamente, mai greu.
Cât privește ponderea excesivă a energiei în economia noastră, acest lucru indică lipsa unor politici publice coerente, care să vizeze protejarea economiei de șocurile energetice. Căci, până la urmă, prăbușirea industriei va aduce falimente și în zona energiei, mai ales în cea de furnizare și trading.
În concluzie, poate nu este o criză suficient de amplă pentru a ne doborî, dar sigur este una suficient de puternică pentru a ne trezi la realitate și a începe remodelarea economiei.