O săptămână care, cel puțin din punct de vedere al temperaturii, ne oferă un respiro, cu valori normale pentru data din calendar, abia în weekend vom vorbi de maxime peste 30 de grade.
Ploile nu lipsesc nici ele din peisaj, mai ales luni și în intervalul joi – sâmbătă. Ploi care, din păcate, nu vor fi importante cantitativ decât prin zonele montane, dar pentru agricultură va conta, de acum, fiecare picătură căzută.
O săptămână tipică
Săptămâna care urmează nu iese deloc din tiparul lunii iunie, o lună caracterizată prin alternanțele mari dintre zile deosebit de calde, aproape caniculare și zilele cu ploi, răcoriri, furtuni severe chiar.
Astfel, și pe parcursul intervalului 6 – 12 iunie vom trece de la zile sub influența unor câmpuri de presiune ridicată, anticiclonică, la prezența unor nuclee depresionare, avansul unor fronturi (reci sau calde), dar și prezența unor nuclee reci în altitudine, care vor aduce, fiecare în parte, condiții de apariție a precipitațiiilor.
Din punct de vedere al circulației maselor de aer, persistă aerul cald, pe o circulație V – E, dar vor exista și zone cu aer mai rece (abateri ușor negative, spre –2 grade față de normal), mai ales prin sudul și sud-estul țării.
Finalul săptămânii vine cu o invazie de aer foarte cald, tropical, dinspre nordul Africii, care intră prin vestul Europei și pe care trbuie să îl urmărim dacă va avansa și spre țara noastră, după 14 iunie încolo.
Temperaturi minime
Noaptea de luni spre marți aduce valori mai scăzute la munte (7 –9 grade, cu 4 – 5 grade pe creste), prin Transilvania și Maramureș, respectiv nordul Moldovei (12 – 14, 15 grade), în timp ce prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei avem din nou valori de la 17 spre 19, 20 de grade.
Ziua de miercuri nu aduce schimbări importante, iar de joi și pe parcursul zilelor de weekend (vineri – duminică), temperaturile minime vor crește la nivelul întregii țări, vorbind astfel de valori de la 16 spre 18, 19 grade, iar sâmbătă și duminică dimineața, mai ales prin Muntenia și sudul Moldovei, chiar 20 – 22 de grade.
Temperaturi maxime
De luni până vineri, 10 iunie, nu vorbim de variații majore în ceea ce privește temperaturile maxime, care, la nivelul întregii țări, se vor situa între 26 – 28, pe arii restrânse chiar 29 de grade.
Weekendul aduce o încălzire care se va vedea imediat în termometre, care urcă chiar spre 31 – 32 de grade prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, nordul Dobrogei.
Precipitații
În ceea ce privește precipitațiile din săptămâna care urmează, acestea vor fi de interes mai ales la începutul și finalul de săptămână.
Astfel, luni după amiaza ploile revin prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, la munte. Prin Dobrogea, nordul și centrul Moldovei, SV Olteniei se pot acumula țși 10 – 15, izolat 20 de l/mp.
Marți, ploile sunt prezente prin sudul Dobrogei, prin Meridionali, Crișana
Noaptea de marți spre miercuri aduce ploi prin Dobrogea, iar odată cu orele după amiezii precipitațiile sunt prezente și prin Oltenia, Meridionali, Apuseni, Crișana, vestul extrem al Banatului.
Odată cu ziua de joi vorbim din nou de precipitații importante cantitativ, mai ales prin Banat, Crișana, Maramureș, vestul Meridionalilor, Apuseni, regiuni unde se pot acumula și 15 – 20, izolat 25 de l/mp.
Și vineri avem parte de ploi în bună parte din țară, dar, din nou, cele mai importante cantități le vom regăsi tot prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane (10 – 20, 25 de l/mp).
Ploile vor uda aproape toată țara și sâmbătă, doar că, de data aceasta, cele mai importante cantități vin și în Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, regiuni agricole care au mare nevoie de ploi. Se pot acumula în aceste zone, dar și la munte sau prin sudul Transilvaniei, 10 – 15 l/mp.
Ploile de vară nu ratează nici ziua de duminică, dar doar pe la munte, prin Trasnilvania, izolat prin Muntenia și Dobrogea.
Din punct de vedere al cantităților totale de precipitații așteptate să cadă în săptămâna 6 – 12 iunie, prin Oltenia, vestul Munteniei nu se vor cumula mai mult de 1 – 2 l/mp, iar în restul țării se pot strânge 20 – 30, izolat, mai ales în zonele montane, 30 – 50 de l/mp.
Material realizat de Prognoze Meteo:
Puteți susține financiar acest proiect pe: Patreon.com/PrognozeMeteo.