Cele mai noi date despre schimbarea radicală a vremii: De la 34 de grade la 15. Unde vor fi cele mai multe ploi și când vine viitura

Cele mai noi date despre schimbarea radicală a vremii: De la 34 de grade la 15. Unde vor fi cele mai multe ploi și când vine viitura
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea se schimbă radical de la finalul acestei săptămâni, temperaturile scăzând brusc și cu 15 grade și fiind așteptate precipitații care în unele zone vor trece de 60 de litri pe metru pătrat.

„Dacă astăzi, mâine – vineri şi sâmbătă contăm pe o vreme deosebit de caldă, vineri vom înregistra cea mai călduroasă zi din această săptămână, 33-34 de grade Celsius în sudul extrem (…), chiar şi sâmbătă, 26-33 de grade în sudul ţării, situaţia se va schimba începând de duminică, când de la 34 de grade, practic vom avea o prăbuşire a regimului de temperaturi, la cel mult 15 în regiunile intracarpatice, posibil doar 22 în partea de sud-est a ţării”, a informat directorul general al ANM, Elena Mateescu, joi, după ședința operativă pentru stabilirea măsurilor de protecţie a populaţiei, în contextul avertizarilor meteorologice.

ADVERTISING

Punctul culminant al episodului de vreme severă care va lovi România este așteptat duminică și luni.

„Înseamnă fenomene meteorologice extreme care impun o atenție deosebită în intervalul următor”, spune Mateescu.

Astfel, meteorologii vor emite o alertă generală, la început pentru partea de vest-nord-vest a țării, respectiv Banat, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei. Aici se așteaptă manifestări de instabilitate atmosferică deosebite.

După care, pentru duminică și luni, meteorologii vor emite alerte cod galben și posibil portocaliu.

„Cele mai mari cantități, de 60-80 de litri pe metru pătrat, posibil peste 90 de litri pe metru pătrat, le așteptăm, așa cum arată datele de azi, în Oltenia, în Muntenia, în Carpații Meridional și de Curbură.

ADVERTISING

Cu siguranță, mâine dimineață, în funcție de ultimele informații, vom interveni conform datelor, astfel încât, dacă există o probabilitate foarte mare de a avea cantități care să depășească pe secvențe scurte de timp sau prin acumulare în ultimele 24 de ore, valori de peste 100 de litri pe metru pătrat, fie să dublăm avertizarea generală de avertizări meteorologice cod roșu, de timp nowcasting, fie un cod roșu de la început, dacă aria în care anticipăm aceste cantități este una destul de extinsă și mă refer aici la zone din Oltenia și Muntenia, în mod deosebit, și zona Carpaților Meridional și de Curbură”, a mai spus directorul ANM.

ADVERTISING

Vine și viitura - când se va atinge vârful și care va fi debitul maxim al Dunării

Un alt fenomen cu potențial extrem care este așteptat, viitura de pe Dunăre, va atinge un vârf în perioada 2-3 octombrie, iar debitul maxim va fi de 9.500 de mc/s.

„Astăzi, la intrare în țară, Dunărea are un debit de 6.800 de metri cubi pe secundă. Vârful viiturii se va atinge în perioada 2-3 octombrie”, a informat, joi, directorul general al Administrației Naționale Apele Române (ANPR), Sorin Lucaci.

Debitul total care este așteptat va fi de circa 9.500 de metri cubi pe secundă - în jur de 7.500 de metri cubi debitul viiturii, cumulat cu ploile și cu cantitățile de apă adusă din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Argeș, Buzău - încă circa 2.000 de metri cubi.

La un debit de 9.500 de metri cubi, situația este „gestionabilă”, spune Lucaci.

„Această valoare de 9.500 de metri cubi pe secundă este o valoare gestionabilă din punct de vedere al Administrației Naționale Apele Române. Până la un debit de 10.000 de metri cubi pe secundă nu se atinge nici măcar piciorul digurilor, respectiv lucrărilor de apărare pe care le avem de-a lungul Dunării”, a explicat șeful ANPR.

El a mai spus și că a fost deja instituită starea de permanență în administrațiile bazinale care vor fi cele mai afectate de precipitații, manționând în special zonele Jiu, Olt, Argeș și Buzău.

Dispeceratele din aceste administrații sunt pregătite pentru intervenții rapide, iar personalul ANPR supraveghează continuu lucrările de apărare existente. Au fost instruiți și angajații tehnici pentru a asigura o reacție eficientă în caz de necesitate.

În plus, a fost solicitat și administrațiilor din zonele limitrofe să fie pregătite să intervină cu utilaje, dacă situația o va impune.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇