”Un Cernobîl silențios”: Secarea Mării Aral de către sovietici a provocat modificări ale planetei care se manifestă și acum

”Un Cernobîl silențios”: Secarea Mării Aral de către sovietici a provocat modificări ale planetei care se manifestă și acum
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Secarea Mării Aral din Asia Centrală a fost nu doar o catastrofă ecologică, ci a afectat şi mişcarea rocilor aflate la zeci de kilometri sub suprafaţa Terrei, potrivit unui studiu publicat luni.

”Se pare că omenirea a perturbat tectonica plăcilor doar pentru a îmbunătăţi randamentele producţiei de bumbac!”, a rezumat Simon Lamb, cercetător în ştiinţe geologice la Universitatea Wellington din Noua Zeelandă, într-un articol care însoţeşte publicarea acestui studiu în revista Nature Geoscience, informează AFP.

Situată între Kazahstan şi Uzbekistan, Marea Aral ocupa până la sfârşitul anilor 1950 locul al patrulea în clasamentul celor mai mari lacuri din lume.

Deturnarea celor doi afluenţi ai săi, Sîrdaria şi Amudaria, în principal pentru a iriga culturile de bumbac şi de orez din timpul fostei Uniuni Sovietice, a transformat-o în mare parte într-un deşert de nisip şi sare.

Citește articolul integral pe StirileProTV.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇