Cum reușește un cuplu de australieni să-și răcorească locuința natural, fără aer condiționat

Cum reușește un cuplu de australieni să-și răcorească locuința natural, fără aer condiționat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Printre primele lucruri pe care John Boland le-a făcut atunci când s-a mutat în casa sa din Adelaide, în urmă cu 30 de ani, a fost să planteze pomi fructiferi.

Astăzi, acești pomi îi asigură o treime din hrană și atâta răcoare încât nu are nevoie de aer condiționat, scrie The Guardian într-un material dedicat unui cuplu de australieni care a făcut din locuința sa o veritabilă oază în mijlocul orașului.

Pomii cu frunze căzătoare pe care i-a plantat pe latura vestică umbresc locuința, protejând-o de căldura verii australiene, în timp ce iarna lasă soarele să o încălzească.

ADVERTISING

”Practic, trăim în junglă. Ascultăm păsările cântând în loc să ascultăm zgomotul aerului condiționat și ne bucurăm să luăm masa într-un frumos decor vegetal în mijlocul orașului”, spune Boland, un profesor de matematică, în vârstă de 76 de ani, care locuiește împreună cu soția lui, Chris Bryant, la șase kilometri de centrul orașului.

Cei doi sunt preocupați de multă vreme de sustenabilitate și au încercat de-a lungul celor aproape trei decenii de când locuiesc în această casă să o facă mai eficientă și mai confortabilă.

ADVERTISING

În loc să demoleze casa, care a fost construită prin anii 1940, au valorificat oportunitățile ivite pentru a o face mai sustenabilă. De exemplu, atunci când au fost nevoiți să dărâme pereții pentru a scăpa de azbest și să repare pagubele provocate de termite, au avut grijă să instaleze și termoizolație.

Treptat, Boland a proiectat casa în așa fel încât să fie maximizată ventilația, instalând plase pentru ca ușile și ferestrele să poată fi lăsate deschise și demolând un perete interior astfel încât briza serii să poată circula prin întreaga locuință.

ADVERTISING

Cei doi au instalat încă din martie 2000 un sistem fotovoltaic de mici dimensiuni, pentru a-și limita consumul de energie, iar recent au profitat de subvenții guvernamentale pentru a adăuga mai multe panouri și o baterie.

Apa de ploaie o transformă în apă potabilă, iar apa evacuată de mașina de spălat o dirijează către grădină, care este cămin pentru păsări, șopârle cu limba albastră și patru tipuri de broaște.

Livada lor produce, printre altele, mere, pere, nuci macadamia și pecan, piersici, rodii, limes, lămâi și mandarine.

Pe lângă activitatea didactică, Boland ține acum și discursuri publice prin care îi încurajează pe australieni să adopte metode simple pentru a-și face locuințele mai confortabile, cum ar fi să țină plante în balcon, să deschidă geamurile pentru a permite ventilația pe timpul verii și să asigure etanșeitatea ușilor și ferestrelor pe timpul iernii.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇