Circulația bacurilor între Galați și Tulcea a fost oprită vineri din cauza gunoaielor de pe Dunăre. Echipele de intervenție încearcă să adune deșeurile care au format o insulă în dreptul pontonului de pe malul gălățean.
Reprezentanții companiei Navrom Bac au anunțat vineri, după prânz, că „în vederea realizării operațiunilor de ridicare a gunoaielor aduse de apele crescute, trecerea cu bacul în punctul Galați – I. C. Brătianu se oprește pentru aproximativ 5 ore”.
În ultima perioadă, numeroase deșeuri s-au adunat pe malul Dunării în dreptul punctului de trecere bac de la Galați afectând circulația navelor care leagă malurile gălățean și tulcean.
Specialiștii susțin că deșeurile s-au adunat pe malul gălățean al Dunării în urma viiturilor care au avut loc în ultimele săptămâni în amonte pe fluviu și pe afluenți. Numeroase bidoane din plastic, materiale textile și resturi vegetale au format o insulă în jurul pontonului pe care se face accesul la punctul de trecere bac.
„An de an, când crește Dunărea ne confruntăm cu această situație. Rezovăm. Am făcut comandă la Ecosal. Ei au graifer cu un braț mai lung și încercăm să scoatem tot ce se poate din apă, le încărcăm într-un camion și le predăm la societatea de salubrizare. Din păcate, în Galați, la nicio instituția a statului nu există o navă specializată care să poate interveni pe apă în astfel de situații”, a declarat, în urmă cu câteva zile, Cosmin Chelbaşu, reprezentantul companiei Navrom Bac Galaţi.
Resturile vegetale, unele de mari dimensiuni, afectează circulația bacurilor care leagă orașul Galați de județul Tulcea.
„Este pericol pentru circulația bacurilor. Deșeurile vegetale, trunchiurile de copaci, pot pătrunde între punțile bacurilor, se opresc în elice. Chiar am avut o situație. Sunt în apă și nu se văd, nu pot fi ocolite, atunci pot fi agățate la elice. Sperăm să rezolvăm problema cât mai repede”, a precizat Cosmin Chelbaşu.
În urmă cu câteva zile, Garda de Mediu a constatat situația și a cerut curățarea de urgență a Dunării.