Fact checking-ul săptămânii: Japonia nu a renunțat la vaccinarea împotriva COVID-19

Fact checking-ul săptămânii: Japonia nu a renunțat la vaccinarea împotriva COVID-19
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe articole, postări și comentarii pe rețelele sociale susțin că „Japonia renunță la vaccinuri după ce Ivermectina a dat rezultate spectaculoase”. Aceste afirmații au circulat încă din luna octombrie 2021, sugerând că scăderea semnificativă a cazurilor de infectare COVID-19 din Japonia a fost „datorată renunțării la dozele repetate de pseudo-vaccinuri pentru că s-a constatat o vindecare mai bună și mai durabilă cu Ivermectină!”. Aceste afirmații sunt eronate. Japonia nu a renunțat și nu a întrerupt administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19, în total, peste 200 de milioane de doze au fost administrate în această țară (însemnând aproximativ 80% din populație), iar ivermectina nu este și nu a fost autorizată drept medicament pentru tratarea virusului. Experții susțin că scăderea numărului de cazuri de COVID-19 în țară se datorează, printre alți factori, vaccinării și purtării măștilor.

ADVERTISING

Informații de context

În ultimele luni, în spațiul online au circulat mai multe afirmații eronate despre campania de vaccinare și tratamentele anti-COVID-19 autorizate în Japonia, inclusiv faptul că autoritățile „au respins vaccinurile anti-COVID-19 încă din decembrie 2020”.

Cele mai recente informații înșelătoare au apărut odată cu scăderea considerabilă a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 la începutul lunii septembrie 2021. Astfel, diverse articole, postări și comentarii pe rețelele sociale au susținut că „la fel ca India, Japonia iese din pandemie cu ajutorul ivermectinei”, „Japonia va renunța la dozele repetate de pseudo-vaccinuri pentru că a constatat o vindecare mai bună și mai durabilă cu Ivermectină!” sau că „pe data de 13 august 2021, guvernul Japoniei a permis tratamentul cu ivermectină împotriva infecțiilor cu COVID”.

Care sunt faptele?

ADVERTISING

Odată cu scăderea cazurilor de COVID-19 din Japonia, mai multe articole și postări pe rețelele sociale au susținut diverse ipoteze, potrivit cărora medicamentul antiparazitar ivermectina  sau „renunțarea” la vaccinurile împotriva COVID-19 ar fi motivul principal al acestei scăderi

De fapt, Japonia nu a renunțat, eliminat sau întrerupt campania de vaccinare împotriva COVID-19. De la începutul campaniei de vaccinare, din februarie 2021, până în ianuarie 2022, Japonia a administrat peste 200 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Aproximativ 80% din populația Japoniei a primit cel puțin o doză de vaccin COVID-19.

Potrivit Reuters, Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Japonia, Agenția japoneză pentru produse farmaceutice și dispozitive medicale, menționează pe site-ul său vaccinurile și medicamentele autorizate împotriva COVID-19. Această listă include vaccinurile produse de Moderna, Pfizer/BioNTech și Oxford/AstraZeneca, împreună cu medicamentele terapeutice: remdesivir, baricitinib, casilibimab și sotrovimab, ivermectina nefiind menționată. De altfel, potrivit USA Today, guvernul Japoniei nu a aprobat vreodată ivermectina pentru a trata COVID-19,

ADVERTISING

Experții susțin că numărul zilnic de cazuri de COVID-19 în Japonia a scăzut cel mai probabil datorită campaniei remarcabil de rapide de vaccinare, a purtării măștilor și a restricțiilor impuse cu privire la anumite activități de divertisment, în special limitarea activității  barurilor și a restaurantelor. De altfel, vremea mai rece, testarea COVID-19 și prudența sporită au contribuit, de asemenea, la declinul abrupt al cazurilor.

Evaluarea noastră: informații eronate preluate de pe diverse site-uri fără o verificare riguroasă a mai multor surse

Autoritățile din Japonia nu au încetat vreodată administrarea vaccinurilor și nu au aprobat ivermectina în tratamentul împotriva COVID-19. Guvernul de la Tokyo menționează pe site-ul său că „în prezent nu există medicamente antivirale despre care se știe că sunt eficiente împotriva COVID-19”. Iar, în ceea ce privește utilizarea ivermectinei în tratamentul COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății avertizează împotriva utilizării ivermectinei și spune că medicamentul ar trebui „utilizat doar în cadrul studiilor clinice”.

Narațiuni înșelătoare alimentate de astfel de postări/ articole/ pseudo-informații:

  • Autoritățile și organizațiile BigPharma ascund tratamentele „ieftine și eficiente” împotriva COVID-19;
  • Vaccinurile împotriva COVID-19 nu sunt eficiente;
  • Utilizarea vaccinării în strategia de management al pandemiei este greșită;
  • Tot mai multe țări renunță la vaccinurile împotriva COVID-19 și utilizează tratamente ieftine;

Tips & tricks pentru a nagiva în siguranță mediul informațional

Pe baza exemplului analizat, pentru a naviga mai în siguranță spațiul informațional, sugerăm:

  • să verificăm sursa unei informații și întregul site/ profil/ grup de social media unde apare o anumită informație, pentru a ne face o opinie cu privire la linia editorială/ istoricul de publicare/ vocabularul folosit;
  • să manifestăm prudență față de afirmațiile invocate ca fiind științifice și să verificăm dacă respectivele informații sunt susținute de dovezi științifice, dacă au apărut și în presa mainstream, inclusiv în presa medicală, dacă sunt preluate de surse oficiale, de reprezentanți ai asociațiilor profesionale;
  • să nu ne grăbim să îl punem în circulație/ redirecționăm un conținut doar din motivul că ne confirmă sau ne consolidează o părere preexistentă/ că ni se pare interesant.

Sursele noastre de fact-checking:

usatoday.com – Fact check: Japan did not stop its COVID-19 vaccine rollout and switch to ivermectin to treat virus

politifact.com – Japan is still vaccinating people against COVID-19

apnews.com – Vaccines, masks? Japan puzzling over sudden virus success

nytimes.com – Daily coronavirus cases in Japan fall to the hundreds after a summer peak.

Reuters.com – Fact Check-Japan has not abandoned its COVID-19 vaccine rollout in favour of ivermectin

graphics.reuters.com – Japan

who.int – WHO advises that ivermectin only be used to treat COVID-19 within clinical trials

metro.tokyo.lg.jp – Frequently asked questions about the coronavirus disease (COVID-19)(Last updated June 28, 2021)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇