Sistem de ultimă generație pentru administrarea și analiza datelor, dezvoltat de Ascendia în parteneriat cu Universitatea din București

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ascendia, prima companie de eLearning din România listată la Bursa de Valori București, anunță un parteneriat cu Universitatea din București pentru un proiect care urmărește dezvoltarea unui sistem de ultimă generație pentru administrarea și analiza datelor. Acesta va beneficia de finanțare prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Începând cu data de 01.10.2021, S.C. Ascendia S.A., în parteneriat cu Universitatea din București,derulează proiectul „Sistem inovativ pentru managementul și analiza datelor de mari dimensiuni utilizate pentru gestionarea garanției produselor sau serviciilor” – cod SMIS 123011, în baza contractului de finanțare nr 379/390055/01.10.2021, încheiat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

ADVERTISING

Proiectul este finanțat din Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa Prioritară 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor și contribuie la realizarea obiectivului specific aferent operațiunii POC/222/1/3/ Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte CDI derulate de întreprinderi individual sau în parteneriat cu institute de CD şi universități, în scopul inovării de procese şi de produse în sectoarele economice care prezintă potențial de creștere prin dezvoltarea și lansarea pe piață a unui produs informatic conceput pentru gestionarea informatică a tuturor datelor aferente unei garanții. Astfel, obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unui produs informatic cu scopul de a asigura accesul rapid și eficient al tuturor celor implicați la toate informațiile privind garanția unui produs, serviciu sau proces.

ADVERTISING

Pentru buna desfășurare a fluxurilor financiare ale proiectului, Ascendia intenționează să folosească atât resurse proprii, cât și bani atrași prin varii instrumente financiare, inclusiv emisiune de obligațiuni, în funcție de necesitățile identificate pe parcursul desfășurării proiectului. Valoarea totală a proiectului este 4.987.062,19 lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 3.821.702,50 lei – echivalentă cu 77.74% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.262.680,50 lei pentru S.C. Ascendia S.A. și 559.022,00 pentru Universitatea din București. Astfel, Ascendia va avea o contribuție proprie de peste 1,09 milioane de lei pentru executarea proiectului.

ADVERTISING

Universitatea din București va fi partenerul Ascendia în dezvoltarea proiectului al cărui nume intern este „eGaranție”. UB este considerată cea mai importantă instituție de învățământ, cercetare și cultură din România, dobândind, în cei peste 150 de ani de existență, un solid prestigiu național și internațional.

Durata estimată a colaborării acestora este de 24 de luni și obiectivul general este dezvoltarea unui produs informatic destinat celor trei actori principali: consumatorul, furnizorul produsului sau serviciului garantat și furnizorul de servicii de service în garanție. Totodată, prin colaborarea acestora va fi facilitat accesul la o gamă largă de informații utile privind diferite aspecte comerciale sau tehnice, bazate pe analiza unui volum mare de date („big data”).

S.C. Ascendia S.A. este prima companie producătoare de software educațional de eLearning din România listată la Bursa de Valori București (simbol de tranzacționare ASC), cu o experiență de peste 13 ani în crearea de conținut educațional interactiv. Este cunoscută atât pentru produse ca EduTeca, Dacobots, Timlogo și LIVRESQ, cât și pentru serviciile de dezvoltare de module educaționale personalizate pentru sistemele de eLearning ale companiilor private.

Proiect co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇