În câțiva ani, tehnologia pe care o vedem în filmele de la Hollywood va deveni accesibilă tuturor - Interviu

În câțiva ani, tehnologia pe care o vedem în filmele de la Hollywood va deveni accesibilă tuturor - Interviu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tehnologia trebuie să fie în slujba cetățeanului (și nu invers), iar multe dintre tehnologiile pe care acum le vedem mai degrabă în filmele de la Hollywood vor fi prezente în viața noastră de zi cu zi peste 3-5 ani.

Așa consideră doi români care pun umărul la dezvoltarea tehnologiilor în aceste direcții importante: Mihai Stănescu – CEO Global Technical Services, respectiv Andrei Damian – Fondator și Chief Research Officer Lummetry. AI.

În interviul acordat SpotMedia.ro, ei ne-au oferit o perspectivă asupra evoluțiilor în domeniile în care activează, impactul obiectelor conectate la Internet (IoT), securitatea sistemelor și Inteligență Artificială (AI).

Amintim că GTS Global Intelligence este dezvoltator autohton de software pentru industria de securitate fizică, iar de curând a achiziționat Lummetry.AI, o companie de inteligență artificială, fondată și condusă de o echipă românească, care construiește soluții ce funcționează ca „motoare” de inteligență artificială.

În următoarele luni vor dezvolta împreună o nouă platformă software pentru monitorizarea și managementul sistemelor de securitate. Aceasta va include și module integrate, pe bază de inteligență artificială, precum: detecție efracție, numărare de persoane, identificare prezență persoane, identificare anomalii camere sau detecție de aglomerări. 

Odată cu pandemia, care a accelerat digitalizarea, parcă avem o apetență și o deschidere mai mare către adoptarea tehnologiei. Aș vrea să vorbim pentru început despre Internet of Things (IoT) - ce alte utilizări în afara caselor inteligente mai are IoT, în ce domenii și ce exemple ne puteți da? 

Mihai Stănescu: Probabil că zona de case inteligente este cea mai vizibilă sau atractivă, însă regăsim soluții IoT peste tot. Au utilizări în mai multe industrii: de la cea de agricultură (de exemplu, monitorizarea culturilor în timp real) la cea de securitate fizică, în care activează și Global Technical Services – compania din care fac parte.

ADVERTISING

În domeniul nostru, IoT-ul ne ajută să strângem toate informațiile despre siguranța și securitatea fizică a unui business. Schimbarea fundamentală vine din trecerea de la o percepție umană, care poate fi subiectivă, la una obiectivă dată de date și reguli. Iar decizia legată de ce facem cu informațiile obținute de la sisteme o luăm împreună cu business ownerii.

Mai mult, IoT-ul ne-a permis să schimbăm felul în care industria funcționează. Construim soluții de inteligență artificială pe infrastructura IoT, ea fiind fundația. Mai exact, informațiile colectate cu ajutorul IoT sunt ulterior analizate, corelate și estimate cu ajutorul „motoarelor” de inteligență artificială.

Cum stă România când vine vorba de adoptarea IoT? În general, românii sunt „early adopters” sau „followers” când vine vorba de noi tehnologii? Ce opreliști au, în general, românii când vine vorba de integrarea de noi tehnologii în afacerile și casele lor? Și cum le depășiți voi ca să ajungeți la ei?

Mihai Stănescu: Când vine vorba despre tehnologie, România nu este cu mult diferită față de alte țări. Diferența majoră e dată de timpul necesar pentru formarea unei late majorityîn România e nevoie de o perioadă mai mare de timp până când tehnologia este unanim acceptată. Multe companii din afară, care au puncte de lucru aici, decid să implementeze pentru prima oară, în țara noastră, soluții inovative din rațiuni de cost și capabilități.

În ceea ce privește barierele pe care încercăm să le depășim, gândirea pe termen scurt este una dintre ele. Prin ceea ce face Global Technical Services, încercăm să convingem companiile să iasă din paradigma de a investi în soluții de securitate fizică doar pentru a acoperi cerințele legale.

ADVERTISING

Multe dintre companii își dau seama că o astfel de investiție se amortizează în 2-3 ani, așadar preferă să rămână cu o soluție care nu va mai fi potrivită în viitor, nu e future proofed, dar care în anul curent sau în anul următor le este suficientă. 

Pentru a ajuta clienții pe partea aceasta, venim pe piață cu conceptul de „securitate ca serviciu”. Practic, finanțăm proiectele clienților, drept urmare ei nu mai au presiunea investiției imediate și pot să implementeze soluții care să îi ajute pe termen lung.

Claritatea legislativă și lipsa de predictibilitate a business-urilor sunt alte bariere când vine vorba de noi tehnologii. Lipsa forței de muncă forțează, însă business-urile să treacă mai repede în zona de IoT. 

Cum evaluați piața de IoT, ce tendințe (globale și locale) se vor contura pe termen scurt și mediu?

Mihai Stănescu: Piața este una în creștere, accelerarea venind în special din zona de comunicații (5G), din mediul de conectivitate. Apariția „motoarelor” de inteligență artificială este un alt accelerator pentru ca sistemele să fie din ce în ce mai eficiente și mai ușor de gestionat, astfel rata de adopție fiind mai mare și clienții dorind să le utilizeze în mod constant.

Tendințele care se conturează pe zona de IoT vin dinspre soluții ce reflectă și rezolvă nevoile specifice ale beneficiarilor. Vorbim aici despre o categorie de wellbeing adresată angajaților sau oricărei persoane care vine în vizită la punctul de lucru al unei companii, dar și de soluții care adresează categoria de mediu și schimbări climatice.

Un exemplu este chiar una dintre platformele noastre software - CAVI Connected Buildings, ce folosește analiza avansată de date pentru reducerea consumului de energie și eficientizarea costurilor. Astfel, pot fi monitorizate consumurile, create reguli de eficientizare și chiar făcute corelații între comportamentul oamenilor și resursele folosite (de exemplu, stingerea automată a luminilor când nu este nicio persoană prezentă).

ADVERTISING

Vorbim mult despre digitalizare și despre integrarea tehnologiei în modul în care lucrăm și trăim, însă un subiect mai puțin dezbătut este cel legat de etică. Impresia este că mai întâi se dezvoltă tehnologia și abia apoi se lucrează la etică. Este oare una dintre cauzele pentru care avem o răspândire atât de mare a fake news-urilor, o tratare netransparentă/incorectă a datelor personale etc.? Cine își asumă responsabilitatea când ceva nu merge bine (de exemplu, o mașină care se conduce singură provoacă un accident)? În compania dv., care sunt principiile etice pe care le urmați când construiți/implementați o nouă tehnologie? Și cum gestionați acest aspect în raport cu clienții dv.?

Mihai Stănescu: Tehnologia trebuie să fie în slujba cetățeanului - și nu invers. Scopul tehnologiei nu este de a urmări sau a monitoriza persoane, ci de a ajuta la strângerea de date și optimizarea proceselor pe baza lor. 

Când lucrăm, inclusiv în dezvoltarea de platforme, focusul nostru este tot timpul pe client și nevoile sale. Lucrăm cu metadate, nu le personalizăm. Avem politici stricte la nivel de companie când vine vorba de datele clienților.

Suntem furnizorul principal de soluții de securitate fizică în cadrul sistemului bancar românesc. Chiar și în afara industriei de banking, multe dintre platformele noastre sunt implementate în infrastructura clientului și nu permit comunicare cu exteriorul, astfel multe date rămân în circuit închis.

Ca organizație, cum v-ați adaptat realității ultimelor luni?

Mihai Stănescu: Pe parcursul perioadei de lockdown, multe companii au rămas fără pază umană, dat fiind că o parte dintre angajați aparțineau unei categorii de risc. Așadar, din perspectiva industriei de securitate fizică, am simțit o deschidere mai mare a clienților față de tehnologie. Am avut ocazia să ne focusăm pe proiecte în dezvoltare, dar și să începem proiecte noi. Pentru noi, 2021 a fost un an în care am construit capabilitățile interne prin creșterea echipei tehnice și de cercetare și dezvoltare (R&D), dar și prin întărirea echipei comerciale.

Suntem singurul furnizor român de servicii de complete, end-to-end, de securitate fizică, având și echipă internă de dezvoltare de platforme integrate de software. Așa că avem capacitatea de a aduce un plus de valoare în business-urile clienților noștri, prin eficientizarea proceselor pe care le au, dar și prin oferirea de soluții care să îi ajute să strângă date și să identifice oportunități pentru a duce business-ul la nivelul următor.

De ce achiziția Lummetry.AI reprezintă „pasul următor natural în creșterea GTS”? Ce fel de dezvoltări în domeniul AI vedeți ca devenind normalitatea peste 3-5 ani? 

Mihai Stănescu: Căutăm să aducem constant inovații și servicii noi pentru tot ce ține de siguranță și securitate fizică. Drept urmare, achiziția Lummetry.AI a fost una strategică pentru noi. „Motoarele” de inteligență artificială, pe care echipa le dezvoltă, vin ca o mișcare naturală pentru perfecționarea soluțiilor pe care le oferim clienților noștri. 

Pe termen lung, vizăm scalarea produselor noastre la nivel internațional. Putem face acest lucru cu ajutorul platformei software pe care o dezvoltăm în prezent și care utilizează „motoare” de inteligență artificială, pentru monitorizarea și managementul infrastructurilor complexe de securitate fizică. În același timp, vrem să ne consolidăm poziția de inovator „end-to-end”, prin oferirea unor servicii complete pentru clienții noștri.

Credem că zona de computer vision poate deveni normalitate peste 3-5 ani. Dată fiind capacitatea de procesare crescută și costurile reduse ale echipamentelor, aceasta va fi din ce în ce mai accesibilă. Prin computer vision, mai exact prin analiză video avansată pe bază de inteligență artificială, procesele pot fi automatizate mult mai ușor, iar clienții pot avea acces la date noi despre business-ul lor.

Mai mult, din ce în ce mai multe companii vor dori să implementeze instrumente de analiză predictivă și să folosească multitudinea de date disponibile pentru predicție de stocuri sau forecast de vânzări și nu numai.

Andrei Damian: O mare parte dintre tehnologiile care acum sunt complicat de adoptat, de implementat și nepractic de utilizat, apărând mai degrabă în filmele Hollywood decât în viața de zi cu zi, va deveni din ce în ce mai „mainstream" în următorii 3-5 ani.

Câteva exemple particulare vin din zona de imagistică computerizată aplicabilă și aplicată în din ce în ce mai multe domenii precum medicină, siguranță publică și privată, securitate, întreținere industrială.

În acest context, Lummetry.AI va cerceta și dezvolta în cadrul GTS abordări noi inovative pentru a menține avansul tehnologic în fața competiției odată cu livrarea de tehnologie AI sigură și mai ales nepărtinitoare din perspectivă socială.

Cum se vor integra motoarele de AI în sistemele deja existente ale GTS? Ce planuri de viitor aveți pe zona AI?

Mihai Stănescu: Obiectivul comun al echipei proaspăt formate în urma achiziției Lummetry.AI este acela de a crea produse pentru securitate fizică și siguranță, înalt tehnologizate, bazate pe inteligență artificială, și de a le implementa împreună în piața-țintă a Global Technical Services. Clienții companiei vor beneficia, astfel, de îmbunătățirea soluțiilor existente, integrând inteligența artificială cu scopul de a automatiza procese și optimizând costurile.  

Vrem să accelerăm includerea de algoritmi de inteligență artificială în tot ceea ce facem pentru că aduce un avantaj extraordinar clienților noștri. Ei pot să beneficieze de o tehnologie avansată în condițiile în care platformele utilizate nu au fost gândite inițial pentru a fi monitorizate cu ajutorul unui soft avansat. Toate acestea, fără investiții adiționale și utilizând echipamente de generație mai veche. 

În ceea ce privește planurile de viitor, vrem să investim în continuare în activitatea Lummetry.AI de cercetare și dezvoltare de „motoare” de inteligență artificială. Ne pregătim să lansăm o nouă platformă software pentru monitorizarea și managementul sistemelor de securitate. Aceasta va include și module integrate, pe bază de inteligență artificială, precum: detecție efracție, numărare de persoane, identificare prezență persoane, identificare anomalii camere sau detecție de aglomerări. 

Andrei Damian: Motoarele AI produse de Lummetry.AI au fost concepute pentru a fi integrate facil în tehnologii și ecosisteme third party cu scopul implementării și scalării prin intermediul partenerilor. În acest context, dar și prin prisma colaborărilor anterioare între cele două echipe, adoptarea motoarelor AI în cadrul produselor GTS este un proces care a avut deja rezultate bune.

Intenționăm să continuăm cercetarea și dezvoltarea în principalele două direcții avute încă înainte de achiziție. Prima este cea a funcționalităților și a inovațiilor pentru analiza imagistică în cadrul produsului SOLIS, iar a doua este de inovare în domeniul analizei predictive în cadrul produsului SEER. Vom fi în continuare conectați cu zonele industriale, academice și, în general, în mediul internațional al cercetării și inovării propriu domeniului AI, publicând lucrări științifice care să ateste nivelul avansat al tehnologiilor inovative din spatele produselor GTS/Lummetry.AI.

Suntem mai conectați ca niciodată, dar legăturile la nivel uman par să se șubrezească. Dv. cum vă mențineți umani într-o lume tehnologizată?

Mihai Stănescu: Relațiile umane ajută la dezvoltarea tehnologiei. Nu poți trăi doar într-un univers tehnologic. Tocmai de aceea, chiar și în perioada aceasta, am încercat să oferim echipei noastre toate condițiile pentru a putea veni fizic la birou, în siguranță, pentru a încuraja cât mai mult socializarea, dar și lucrul în echipă pentru dezvoltarea produselor noi.

Pe plan personal, încerc să mențin un echilibru atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Atunci când este posibil, încurajez deconectarea și practicarea unor activități în aer liber. 

Andrei Damian: Echilibrul este probabil acum mai important decât a fost vreodată. Digitalizarea vieții noastre prin lucrul de la distanță, utilizarea identităților online și multe alte astfel de elemente pot foarte ușor să ducă la extreme.

Înstrăinarea de semenii noștri prin cicluri de muncă izolată, la distanță, cu socializare pur digitală, identificarea cu identitatea digitală din lumi artificiale sau rețele de socializare, considerarea artei digitale artificiale generate de un algoritm mai valoroasă decât o pictură în ulei muncită zeci de ore de un artist, toate aceste sunt extreme pe care le consider periculoase. 

Atât pentru noi ca și companii, dar și pentru clienții noștri, digitalizarea și Inteligența Artificială, în particular, ar trebui să micșoreze barierele sociale, să ne sprijine în procesul de a deveni mai buni și mai apropiați de oamenii din jurul nostru și să ne permită să ne focusăm pe lucrurile care contează cu adevărat.

Cu cât suntem mai conectați și mai tehnologizați, cu atât riscurile sunt mai mari. Ce le transmiteți cititorilor noștri despre securitate în epoca 4.0?

Mihai Stănescu: Cu cât suntem mai tehnologizați și conectați, cu atât avem mai mult timp pentru noi ca indivizi și oameni de business. Este util să îmbrățișăm tehnologia, atunci când ea preia activități repetitive pentru că înseamnă automatizarea și eficientizarea business-urilor.

Tehnologia este mai puțin bună doar atunci când nu o explorăm la adevărata ei valoare. Există anumite rigori în industria de securitate fizică în care activăm. Obiectivul nostru este să reducem riscurile la maximum prin tehnologie, nicidecum de a crea o expunere mai mare.

--- 

GTS Global Technical Group a fost înființată în 2007 și este formată din două divizii care oferă soluții software pentru industria de securitate, cuprinzând soluții IoT avansate și de automatizare, precum și tehnologii pentru industria de construcții, inginerie și eficiență energetică, managementul facilităților și întreținere tehnică. GTS Global Intelligence, parte din acest grup, este furnizorul principal de soluții de securitate pentru sistemul bancar românesc. Pe lângă industria bancară, compania a livrat proiecte de succes și pentru clienți din domeniul petrolier, retail, manufacturier sau de distribuție. 

Lummetry.AI construiește soluții care funcționează ca “motoare” de inteligență artificială. Acestea se integrează în infrastructura existentă de securitate și monitorizare video, dar și în instrumentele IT deja folosite de clienți. Astfel, aceștia își transformă platformele existente în soluții capabile să proceseze automat fluxuri video multiple, dar și cantități mari de date. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇