Digitalizarea: Ce este, cum a apărut și cum afectează viața oamenilor

Digitalizarea: Ce este, cum a apărut și cum afectează viața oamenilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atât digitalizarea, cât și tehnologizarea joacă un rol important în majoritatea societăților existente. Procesul de digitalizare a început treptat, de la finalul anilor ’60. Câțiva ani mai târziu, omenirea avea să descopere un instrument revoluționar, Internetul.

După ani de cercetare tehnologică, omenirea a ajuns într-un punct în care digitalizarea poate fi utilizată atât în scopuri bune, cât și sub formă de „armă”.  

1. Digitalizarea - ce este digitalizarea și cum a evoluat de-a lungul timpului?

Digitalizarea este un proces în care toate informațiile sunt transformate în unități denumite biți. Indiferent de natura informației (imagine, mesaj, text, sunet etc), aceasta se regăsește sub formă digitalizată și poate fi accesibilă oricărei persoane care o primește tot sub formă digitală. Pentru ca o informație să ajungă un produs digital, aceasta este convertită de la versiunea analogică.

În prezent, digitalizarea ocupă un loc important în viețile oamenilor, multe dintre activități devenind mult mai ușoare atât la locul de muncă, cât și în viața cotidiană.

Deși probabil nu s-ar fi gândit nimeni că se va ajunge până în punctul din prezent, digitalizarea a început să prindă rădăcini în anii '60, când a fost introdus ARPANET. Atunci au apărut primele rețele dezvoltate. Zeci de ani mai târziu, omenirea avea să se folosească de o multitudine de instrumente digitale care să facă viața mai ușoară.

ADVERTISING

Dacă anii '60 au fost marcați de o adevărată „revoluție tehnologică”, în anii '70 a continuat dezvoltarea acestei ramuri. Încă de atunci, trecerea de la tehnologia analogică la cea digitală a reprezentat un pas foarte important, mai ales pentru actualitate. Tot atunci, digitalizarea devenise un standard în afaceri: datele pe care firmele le aveau în sistem analog (înregistrările de facturi, documente etc.) erau convertite în format digital, în computere. În acest mod a luat naștere o nouă poziție profesională în societate, și anume operatorul de introducere a datelor.

În acea perioadă s-a dezvoltat și sectorul jocurilor video, iar spre finalul anilor '70 a apărut și o tehnică de compresie a imaginilor (compresia DCT), care și-a avut efecte vizibile abia la finalul anilor '80. Tot atunci, însă, în țările dezvoltate, calculatoarele au început să apară în unități de învățământ, în locuințele oamenilor, dar și în mediul de afaceri.  De asemenea, prima cameră digitală a apărut în anul 1988.

În 1983 a luat naștere DNS (Domain Name System), iar doi ani mai târziu a apărut primul domeniu, și anume „symbolics.com”. Totodată, 1989 a fost anul care a marcat o nouă „eră” – a apărut „World Wide Web” („WWW”), iar în 1991 a fost creat primul sistem de operare. Un an mai târziu, deja erau interconectate peste un milion de calculatoare. Din acel punct, viitorul digitalizării suna promițător.

Anii '90 au venit cu o nouă modalitate de transformare a imaginilor sau a altor date în format digital – format de codare video (1988), JPEG (1992), MPEG (1993), MP3 (1994).

calculator vechi

Înainte de apariția primelor browsere de internet – Mosaic (1993), Netscape (1994) și, apoi, Internet Explorer (1995), Opera (1996), un alt eveniment avea să marcheze un nou început pentru omenire. În anul 1990, a avut loc prima transmisiune TV publică digitală: Cupa Mondială la fotbal din 1990 a fost transmisă prin televiziunea HD. Începutul anilor 2000 a fost marcat de dezvoltarea telefoanelor mobile cu tehnologie avansată. Dacă în anii '90, doar 0,25% din populația mondială avea acces la telefonia mobilă, în 2020 s-a ajuns la 62%.

ADVERTISING

În prezent, digitalizarea ocupă un loc primordial la nivel mondial, oamenii devenind dependenți de gadgeturi, calculatoare și diferite dispozitive care le fac viețile mai ușoare. Acum, la o simplă căutare pe internet poți găsi cu ușurință informațiile de care ai nevoie. De asemenea, transmiterea unui mesaj sau a unei informații se face instantaneu, utilizând internetul sau rețeaua informatică locală.

2. În ce ramuri sau industrii este utilizată digitalizarea?

mână care tastează

Digitalizarea cunoaște, în continuare, o dezvoltare formidabilă și este utilizată în majoritatea industriilor la nivel mondial. Încă din anii '90 a avut un impact socio-economic, iar digitalizarea a fost un punct-cheie pentru globalizare și externalizare. Odată cu punerea în funcțiune și accesul la „World Wide Web” („WWW”), companiile locale și regionale au avut șansa să cunoască alte piețe mult mai mari. Acest lucru a fost benefic pentru companii, fiindcă în acest mod au reușit să se dezvolte mai mult și să aibă parte de un profit mult mai mare. Interacțiunea dintre companii a rămas la fel de esențială și în prezent. Însă, care sunt ramurile sau industriile în care este utilizată digitalizarea și ce schimbări a produs?

Potrivit unui raport special emis de Curtea de Conturi Europeană, care se axează pe digitalizarea industriei europene, acest proces este asociat cu performanța în afaceri. S-a pus accent pe digitalizarea industriei. Dacă în anii '70 companiile se foloseau de computerele de la vremea respectivă și integrau conceptul de automatizare în câmpul muncii, în prezent performanța se află la cote înalte – sisteme ciber-fizice și multiple rețele ajută la mărirea și menținerea producției.

ADVERTISING

Domeniul imobiliarelor a cunoscut un proces de digitalizare. În prezent, e foarte ușor să cauți o locuință utilizând internetul. Există site-uri care îți oferă posibilitatea să faci un tur virtual al locuinței și să afli detalii despre imobil. De asemenea, în era digitală informația ajunge imediat la tine - în doar câteva secunde ai posibilitatea să-ți faci o părere asupra unei case sau unui apartament. Totodată, în domeniul construcțiilor și al arhitecturii, cu ajutorul programe digitale e mai ușor de proiectat o clădire.

Digitalizarea este prezentă și în serviciile profesionale și prin care se asigură o calitate înaltă pentru cetățeni. Automatizarea serviciilor de marketing, de contabilitate, de PR sau a altor servicii din această ramură a condus nu doar spre creșteri de profit pentru companii, ci și la reducerea erorilor umane. Fluxul de lucru a devenit mai ușor.

Și piața forței de muncă a cunoscut o automatizare. Dacă înainte anunțurile de angajare se regăseau preponderent în ziare sau reprezentanții companiilor afișau o simplă foaie într-o zonă centrală, cu speranța că vor găsi persoane care să lucreze pentru ei, acum căutarea și găsirea unui job a devenit mult mai facilă, la doar un click distanță. Există numeroase platforme unde angajatorii sau firmele care au ca scop recrutarea de personal postează anunțuri în vederea angajării. În plus, cum internetul este precum un „tărâm” arhiplin de informații, persoanele care vor să se angajeze se pot interesa și despre companie și chiar pot accesa și feedback-urile altor persoane care au activat într-o firmă anume.

Digitalizarea joacă un rol important și în administrația publică ce cuprinde atât sistemul de învățământ, cât și cel de sănătate, sistemul juridic, poliția, dar și administrația financiară. În sistemul de învățământ din mai multe state, preponderent în zona urbană, s-a decis implementarea unui proces digital, interactiv, de învățare, menit să-i ajute pe cei mici să rețină mai repede informația. În oricare dintre aceste ramuri, atât angajații, cât și cetățenii pot accesa mai ușor proceduri legale sau de aflare a unor informații.

Și sistemul financiar-bancar este marcat de era digitalizării. Clienții au posibilitatea de a interacționa mai ușor cu serviciile pe care le oferă companiile respective, iar informațiile sunt consemnate într-o bază virtuală de date care poate fi accesată de reprezentanți. De exemplu, în condițiile unei tranzacții virtuale, această acțiune se va consemna într-un registru digital care poate fi accesat atât de client, cât și de reprezentantul băncii sau a unei entități care se ocupă cu astfel de servicii.

Un alt domeniu care are parte de o digitalizare continuă este agricultura. Este o tendință mai recentă, iar marii dezvoltatori și-au îndreptat treptat atenția spre automatizarea producției. Cu ajutorul unor softuri performante sau a unor dispozitive concepute special pentru această ramură, agricultorii și fermierii vor avea posibilitatea de a măsura și de a înregistra nivelul radiațiilor solare, de umiditate, dar și de temperatură (aer și sol). Acești termeni sunt foarte importanți în agricultură, mai ales pentru a avea o producție sănătoasă.

Digitalizarea este prezentă și în industria auto. Mașinile au devenit mult mai „inteligente”, cu ajutorul softurilor implementate de producători, cetățenii beneficiind de o multitudine de avantaje. De asemenea, se pune accent și pe siguranța rutieră.

Domeniul aviației, dar și cel media și cel artistic sunt alte ramuri în care digitalizarea joacă un rol important.

Orice ramură care va fi digitalizată la un nivel superior va avea parte de avantaje - nu doar că vor exista costuri mult mai reduse, dar și menținerea unei relații profesionale între furnizori, clienți sau parteneri va fi mai ușoară.

3. Digitalizarea României - în ce punct se află digitalizarea în România?

femeie scrie la calculator

Digitalizarea României a început tot în anii 2000, când s-a dorit ca accesul la informații să fie mai facil. Multe dintre domeniile sau industriile din țara noastră s-au îndreptat spre digitalizare pentru a avea parte de eficiență în câmpul muncii, costuri reduse, dar și de menținerea fără eforturi a relației profesionale. În acest sens, în anul 2020 a luat naștere Autoritatea pentru Digitalizarea României, instituție care are ca scop realizarea planurilor și proiectelor Guvernului țării în vederea digitalizării societății românești.

3.1. Digitalizarea educației

Există o strategie pentru digitalizarea educației în România pentru perioada 2021 – 2027. Pandemia de coronavirus a marcat începutul unui nou plan în vederea modernizării sistemului românesc de învățământ. Pentru că pandemia i-a „mutat” pe elevi din offline în online, aceștia au fost nevoiți să se adapteze la un nou stil de lucru și de învățare. Cursurile s-au ținut în sistem online, pe diferite platforme, iar materialele sau temele au fost și ele adaptate la noul stil digital. Însă, nu toți elevii au avut posibilitatea de a adopta acest stil de predare sau de învățat, pentru că, de exemplu, în multe dintre comunitățile rurale, accesul la internet și la dispozitive (tablete sau calculatoare) a fost dificil.

Potrivit unor date prezente în 2021 pe site-ul oficial al Ministerului Educației, din 2,8 milioane de elevi, 206.000 nu au avut acces la internet, iar alți 248.000 nu au avut posibilitatea de a participa online la cursuri pentru că nu aveau dispozitive electronice. În aceeași situație s-au aflat și multe cadre didactice – 1.000 nu au avut internet, iar 3.300 nu au avut posibilitatea de a preda online pentru că nu dețineau dispozitive electronice.

Potrivit unui studiu efectuat de un producător de software din țară, digitalizarea învățământului s-ar afla, la acest moment, la 20% din potențialul maxim.

copil la calculator

3.2. Digitalizarea afacerilor

Digitalizarea în România se îndreaptă și spre ramura afacerilor din ce în ce mai mult. Trecerea de la „offline” la „online” e un pas benefic pentru lumea afacerilor, pentru că în acest mod accesul la informații este facilitat, iar companiile pot înregistra datele mult mai ușor.

Indiferent de profilul firmei, oferirea a cel puțin unui canal de comunicare național sau informațional este util atât pentru entitatea juridică, cât și pentru cetățean. De exemplu, social media reprezintă un motor puternic pentru menținerea unei legături constante cu o afacere.

3.3. Digitalizarea economiei

Pentru digitalizarea economiei în România, instituțiile din sectorul public și privat trebuie să se îndrepte spre încorporarea proceselor de creștere economică. Pentru a exista o digitalizare economică productivă, trebuie să existe un grad ridicat de conectivitate între fluxul de producție, consum și investiție. În acest mod, și costul de finanțare va fi mai mic.

tabletă cu un grafic

3.4. Digitalizarea justiției

Odată cu pandemia care a debutat în anul 2020, s-a accelerat și integrarea procesului de digitalizare în societatea românească. În acest sens, s-au pus la dispoziția cetățenilor platforme securizate prin care să depună cereri online, să solicite documente sau să facă programări la diferite instituții ale statului - un mod de eficientizare a timpului și de reducere a costurilor. În plus, în acest fel se pune accent și pe nivelul de sustenabilitate.

3.5. Digitalizarea proceselor

Activitatea din prezent a companiilor este îndreptată, în mare parte, spre tehnologii. Iar, pentru a avea parte de efectul scontat și de a putea pune preț pe sustenabilitate, reducerea costurilor și ușurarea relației dintre companii sau companie – client, trebuie ca procesul să fie rapid și ușor de înțeles. Digitalizarea proceselor și automatizarea lor reprezintă un pas care trebuie făcut de întreprinderile mici și mari sau de instituții. Această chestiune va ajuta și la menținerea competiției pe piață și la o evoluție a vieții socio-economice.

3.6. Digitalizarea în agricultură

Deși s-a adus în discuție de zeci de ani digitalizarea în acest sector, procesul propriu-zis a început destul de târziu. În prezent, unii dintre agricultori aleg să investească în prototipuri și echipament special care să îi ajute în activitățile specifice domeniului.

Tratamentele pentru apă, aer și sol, dozele de pesticide și dozele de îngrășăminte trebuie să fie aplicate corespunzător, cu ajutorul tehnologiilor, pentru a avea parte de rezultatele așteptate.

În agricultură, precum și în alte ramuri sau industrii, este nevoie de implicare și precizie, trebuie luați în considerare toți factorii, iar digitalizarea și automatizarea ajută operațiunile agricole – de la recoltarea de probe, până la uscare și analizarea lor în laboratoare. Pe piața mondială există utilaje performante, de la combine, până la semănătoare sau tractoare manevrate de la distanță, prin GPS și soft.

4. Cum afectează digitalizarea viețile tuturor?

Digitalizarea are un impact major asupra vieții, de ani de zile. Chiar dacă procesul a venit natural și treptat, majoritatea oamenilor adaptându-se la condițiile digitale, există încă societăți care au rămas în urmă la acest capitol. De exemplu, accesul la internet este limitat în Africa.

Digitalizarea a venit la „pachet” cu oferirea unui spațiu de control pentru instituții și entități prin care se pot extrage statistici, rapoarte sau orice fel de date necesare funcționării propice a unui bun sau serviciu. Digitalizarea industriilor și a domeniilor a adus un plus societăților actuale.

Un alt aspect important care ar trebui reținut este faptul că internetul nu înseamnă libertate deplină de exprimare. Există legi care se aplică mediului online, iar persoanele care nu le respectă riscă anumite sancțiuni. De exemplu, postarea unor comentarii sau trimiterea unor mesaje pe anumite platforme de socializare, care încalcă regulamentul spațiului online, pot avea repercusiuni. Acest lucru se poate întâmpla și în cazul în care alegi să postezi anumite informații, imagini sau videoclipuri care sunt împotriva credințelor sau principiilor morale și care implică violență sau agresiuni. Pe de altă parte, legile mediului online pot diferi de la stat la stat.

De reținut faptul că internetul nu reprezintă un spațiu sigur și trebuie să știi întotdeauna ce informații oferi, când și cărei entități – oricare ar fi aceea. Este recomandat să ai atenție sporită și să nu oferi date cu caracter personal în spațiul online. Totodată, trebuie să ai grijă și la nuanțări, pentru că orice informație publică, pe internet, poate fi interpretată altfel decât ai dorit să o transmiți.

Pe de altă parte, digitalizarea are un impact economic, social și chiar și politic. Este adevărat că, în momentul de față, digitalizarea reprezintă o necesitate pentru societățile actuale, pentru a contribui la sustenabilitate, dezvoltare, evoluție din toate punctele de vedere, dar și la a ușura viața de zi cu zi a omului.

Chiar și în condițiile în care digitalizarea reprezintă un pas către un altfel de viitor, există, pe de altă parte, și minusuri. Pentru că a luat naștere fenomenul de „interiorizare” în urma digitalizării (efectul de a petrece mai mult timp în digital), realitatea proprie poate suferi modificări. În acest sens, deși unii oameni sunt interconectați digital, pe platforme, în realitate se pot simți singuri. De aceea, chiar dacă trăim într-o eră digitalizată, trebuie să existe un control al utilizatorului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇