Municipalitatea a asigurat toate materialele necesare pentru desfăşurarea referendumului local de duminică, a anunţat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Pentru validarea acestei consultări, este necesară o prezenţă de 30% din numărul alegătorilor din Bucureşti, reprezentând 540.000 de persoane. Totodată, buletinele valabil exprimate trebuie să reprezinte cel puţin 25% din numărul persoanelor cu drept de vot (450.000).
Buletinele de vot au fost tipărite de Monitorul Oficial, iar în prezent sunt împărţite în saci, pentru a fi distribuite secţiilor de votare, a precizat primarul general, într-o conferinţă de presă, la Primăria Capitalei.
Nicuşor Dan estimează la 10 - 11 milioane lei costurile desfăşurării acestui referendum, dintre care 8 milioane reprezintă suplimentarea de 50% a indemnizaţiei pentru personalul din secţii, iar 2 - 2,5 milioane lei sunt costurile cu partea logistică, inclusiv 1,2 milioane lei pentru buletinele de vot şi 150.000 de lei pentru urne.
Trei buletine de vot pentru referendum
Alegătorii vor primi trei buletine de vot pentru referendumul local şi nu vor putea alege doar unul sau doar două dintre acestea.
"Cine vrea să participe la referendum va lua toate cele trei buletine de vot, cu cele trei întrebări. Este interzisă fotografierea buletinelor de vot. La referendum există două căsuţe: una cu 'Da', una cu 'Nu'. Pentru ca votul să fie valabil exprimat, trebuie aplicată ştampila fie pe 'Da', fie pe 'Nu'. Eu sugerez pe 'Da'.
Vor exista patru urne: una pentru alegerile prezidenţiale şi câte trei pentru fiecare dintre aceste întrebări. În cazul în care alegătorul greşeşte şi pune buletinul în urna greşită, el va fi totuşi considerat valabil. Votul se încheie la ora 21,00, dar, dacă la ora 21,00 există coadă la secţia de votare, toţi oamenii care stau la coadă vor putea să voteze, dar nu mai târziu de ora 23,59", a explicat primarul general.
Procesele verbale vor fi întocmite separat pentru fiecare dintre cele trei întrebări şi vor fi transmise la Birourile electorale ale sectoarelor. Rezultatele centralizate vor fi transmise la BEC care va anunţa dacă referendumul local este valid sau nu.
Edilul general a reamintit că alegătorii vor vota pentru referendum în aceleaşi secţii în care îşi vor exprima opţiunea şi pentru alegerile prezidenţiale, în acelaşi interval de timp, între orele 7,00 - 21,00, şi cu aceeaşi ştampilă. Vor putea vota doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.
"Inclusiv cei care şi-au făcut viză de flotant acum două zile sau acum trei zile sau azi pot să voteze la referendumul de duminică", a menţionat Nicuşor Dan.
Cei care vor să folosească urna specială vor trebui să formuleze două cereri diferite: una pentru alegeri prezidenţiale şi a doua pentru referendumul local.
Ciucu: Momentul organizării este prost ales
Referendumul local este util, pentru că presupune o discuţie despre creşterea coerenţei administrative, însă momentul organizării sale, simultan cu primul tur al scrutinului prezidenţial şi în preajma alegerilor parlamentare, este prost ales, este de părere edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
"Discuţia despre raţionalizarea Bucureştiului, despre creşterea coerenţei administrative, este extrem de utilă! Referendumul este util, îl susţin! Mi se pare niţel prost ales momentul, fiind alegeri prezidenţiale şi parlamentare, pentru că de aceea nu avem o dezbatere reală, ci avem poziţionări politice, lupte duse în tranşee. Eu aş fi organizat acest referendum în primăvară, decuplat de dezbaterile sterile, electorale", a scris Ciprian Ciucu, joi, pe Facebook.
El a atras atenţia că sunt multe discuţii care nu fac obiectul referendumului, cum ar fi cea despre desfiinţarea sectoarelor şi că oraşul este prea mare pentru a putea fi administrat eficient de un singur nivel administrativ.
"Întrebarea referitoare la bani pusă în cadrul referendumului mi se pare prost aleasă. Suntem întrebaţi dacă suntem de acord ca de la un moment dat (…) banii să nu mai fie atribuiţi între PMB şi sectoare în baza unei formule predictibile, ci în baza unei negocieri politice în cadrul Consiliului General", a punctat Ciprian Ciucu.
Potrivit edilului Ciucu, nu este în regulă ca bugetul Bucureştiului să fie rezultatul "unui troc între partidele politice", iar consilierii generali nu au timp fizic să analizeze complexitatea proiectelor de investiţii şi necesarului financiar pentru a opera diferitele servicii ale Municipalităţii şi a şase primării de sectoare.