Ziua 1015 Explozii la o bază aeriană din Rusia (Video) Ucraina rămâne fără ajutoare SUA. Racheta-dronă Palianîția intră în producție

<span style="color:#990000;">Ziua 1015</span> Explozii la o bază aeriană din Rusia (Video) Ucraina rămâne fără ajutoare SUA. Racheta-dronă Palianîția intră în producție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1015 de război președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut consolidarea majoră a sectoarelor din estul Ucrainei aflate pe linia frontului, unde rușii au obținut câștiguri consistente în ultimele luni.

Regiunea Reazan din vestul Rusiei a fost vizată noaptea trecută de un atac cu drone. Mai multe explozii s-au produs în apropierea bazei aeriene Diagilevo, situată la periferia orașului Reazan.

Iar un incident grav a avut loc în Marea Baltică, unde o navă de război rusă a tras cu muniție de semnalizare asupra unui elicopter militar german.

Oricâte arme și oricâți bani ar primi Ucraina de la aliați, în cele din urmă, cei care trebuie să lupte sunt ucrainenii, a spus secretarul de Stat american Antony Blinken, adăugând că Ucraina trebuie să ia o decizie grea în privința mobilizării.

Pe de altă parte, Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina într-un proiect de lege pentru cheltuieli temporare, care trebuie adoptat până pe 20 decembrie.

Totuşi, Ucraina are o soluție care îi permite să lovească adânc în teritoriul rusesc, fără a depinde de coordonarea cu partenerii externi pentru utilizarea rachetelor străine - este vorba de un sistem hibrid de rachetă și dronă, dezvoltat intern.

După controversatul interviu cu Putin, jurnalistul american Tucker Carlson, apropiat al lui Donald Trump, revine cu un nou interviu realizat la Moscova. De această dată, cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Interviul este "absolut fascinant" și va fi difuzat "foarte curând", promite Carlson.

ADVERTISING

Iar NATO se așteaptă la noi acte de sabotaj și atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul său, a avertizat un diplomat de rang înalt.

Situația pe front

  • Drone doborâte - Rusia a lansat noaptea trecută o rachetă Kh-59/69 și 50 de drone asupra Ucrainei. Apărarea aeriană a doborât 29 de drone, 18 au dispărut de pe radar din cauza bruiajului, iar una s-a îndreptat către teritoriile ocupate de ruși, au comunicat Forțele Aeriene ale Ucrainei, fără a da detalii despre rachetă. Atacul aerian a vizat nouă regiuni, inclusiv cea a Kievului.
  • Zelenski cere consolidarea pozițiilor în Est - Volodimir Zelenski a cerut consolidarea majoră a sectoarelor din estul Ucrainei aflate pe linia frontului, lungă de 1.000 de km. Rușii au obținut acolo câștiguri consistente în ultimele luni. „Direcțiile Donețk necesită o întărire semnificativă. Acest lucru implică în special furnizarea de arme de la partenerii noștri. Este o relație directă: cu cât puterea de foc și capacitățile tehnologice ale armatei noastre sunt mai mari, cu atât mai mult putem distruge potențialul ofensiv al Rusiei și putem proteja viețile soldaților noștri”, a spus Zelenski, potrivit Reuters. Analiştii şi bloggerii de război susțin că forţele ruse din est avansează cu cel mai rapid ritm de la începutul invaziei din februarie 2022. Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au capturat satul Romanivka din regiunea Donețk și satul Novodarivka, din Zaporojie.

Ce se întâmplă în Rusia

  • Explozii la o bază aeriană - Autoritățile ruse au anunțat că regiunea Reazan din vestul Rusiei a fost vizată de un atac cu drone în cursul nopții. Canalul rus de Telegram Astra a relatat că locuitorii din Reazan au auzit explozii în apropierea bazei aeriene Diagilevo, situată la periferia orașului. Autoritățile nu au transmis nicio informație despre situația din baza aeriană. Potrivit guvernatorului Pavel Malkov, cel puțin patru drone au fost doborâte noaptea trecută în regiune. "La locul prăbușirii unei drone doborâte în districtul Korablinski, ferestrele a patru case din apropiere au fost sparte. Nu sunt victime", a susținut Malkov. Districtul Korablinski se află la aproximativ 60 km la sud de centrul regional Reazan. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a distrus 35 de drone ucrainene în mai multe regiuni, inclusiv patru în Reazan. Baza aeriană Diagilevo, situată la aproape 500 km de granița cu Ucraina, găzduiește Centrul 43 de antrenament de luptă cu aeronave Tu-22M3, Tu-95MS, Tu-134UBL și An-26, precum și Il-78, avioane cisternă și o uzină de reparații, scrie Kyiv Independent.
  • Tucker Carlson a făcut interviu cu Lavrov - Jurnalistul conservator Tucker Carlson, apropiat preşedintelui ales al SUA Donald Trump, a anunţat că a realizat la Moscova un interviu cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care va fi difuzat "foarte curând". El l-a intervievat deja pe Vladimir Putin în februarie, acesta fiind primul interviu acordat de liderul de la Kremlin unui jurnalist occidental de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în 2022. "Ne-am întors ieri la Moscova pentru a-i lua un interviu ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov", a anunțat Carlson, într-un videoclip postat pe reţelele sale de socializare. Acest interviu, pe care el îl descrie drept "absolut fascinant", revine asupra perspectivei unui "conflict fără precedent între Rusia şi Statele Unite" şi consecinţele pe care le va avea realegerea lui Donald Trump, a detaliat Carlson, fără a preciza data difuzării.
  • Moscova amenință - Rusia va recurge la „mijloace militare şi mai puternice” în războiul său cu Ucraina, dacă SUA şi aliaţii săi nu recunosc că Moscova nu poate fi pusă la încercare la nesfârşit, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe al Moscovei, Serghei Riabkov, într-un interviu pentru CNN. El a adăugat, însă, că este puţin probabil ca o escaladare să se producă „imediat”, „dar tendinţa există”. Potrivit oficialului, Rusia nu a avut un contact direct cu Trump sau cu echipa sa cu privire la comentariile anterioare ale preşedintelui ales privind încheierea războiului din Ucraina într-o singură zi. „Vom fi acolo când vor veni ei cu idei, dar nu în detrimentul interesului nostru naţional”, a subliniat ministrul rus. În ceea ce priveşte posibilitatea unor negocieri de pace cu Ucraina, Riabkov a spus că poziţiile celor două ţări sunt incompatibile. „Şansele pentru un compromis în acest moment sunt zero. În momentul în care oamenii din Kiev vor începe să înţeleagă că Rusia nu va merge în niciun caz pe calea sugerată de ei - ar putea exista deschideri şi oportunităţi”, a declarat el.
  • Carlsberg vinde activele - Producătorul danez de bere Carlsberg a anunţat vânzarea activelor sale din Rusia către doi angajaţi de top ai Baltika Breweries, după ce Moscova a aprobat tranzacţia în valoare de 320 de milioane de dolari. Conform unui document guvernamental consultat de Reuters, noii acţionari majoritari ai Baltika sunt două persoane cu funcţii de conducere în companie. Carlsberg nu a dezvăluit numele acestora, dar a menţionat că vor prelua şi atribuţiile de management. Carlsberg a subliniat că această înţelegere reprezintă ”cel mai bun rezultat posibil” în condiţiile date, având în vedere presiunile şi restricţiile impuse de autorităţile ruse asupra companiilor străine.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Racheta-dronă Palianîția intră în producție - Ucraina a început producția în serie a noii sale rachete-dronă Palianîția, un sistem hibrid de rachetă și dronă, dezvoltat intern, scrie Kyiv Independent. Anunțul a fost făcut miercuri de ministrul Apărării, Rustem Umerov. Racheta-dronă permite forțelor armate ucrainene să lovească ținte strategice adânc în teritoriul rusesc, fără a depinde de coordonarea cu partenerii externi pentru utilizarea rachetelor străine, a spus Umerov. Volodimir Zelenski a anunțat în noiembrie producerea primelor 100 de rachete ucrainene și reluarea și extinderea producției de rachete de croazieră Neptune cu o rază mai mare de acțiune.
  • Ucraina rămâne fără ajutoare SUA - Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina într-un proiect de lege pentru cheltuieli temporare, care trebuie adoptat până pe 20 decembrie. Biroul de Management și Buget (OMB) al administrației Biden a inclus această cerere de finanțare într-o listă trimisă Congresului. Noua tranșă de finanțare de urgență pentru Pentagon ar fi destinată furnizării de arme și echipamente pentru Ucraina, precum și pentru refacerea stocurilor de armament ale SUA. Întrebat dacă va adăuga banii pentru Ucraina în proiectul de lege pentru cheltuieli temporare, Johnson a declarat: „Nu am de gând să fac asta. Există evenimente care se desfășoară în Ucraina de la o oră la alta... Nu este rolul lui Joe Biden să ia acum această decizie. Avem un președinte ales recent și vom aștepta să urmăm direcția noii comenzi a șefului nostru, astfel încât nu mă aștept să fie alocați bani pentru Ucraina acum.”
  • Kievul are de luat o decizie dificilă - Ucraina trebuie să ia o decizie dificilă în privința unei mobilizări viitoare, a spus secretarul de Stat american, Antony Blinken. "În ciuda tuturor banilor și a echipamentului, este nevoie de soldați pe câmpul de luptă. Vom căuta să pregătim acești soldați și să le oferim echipamentul necesar", a declarat Blinken. Potrivit Reuters, Statele Unite ar fi recomandat Ucrainei să coboare vârsta pentru mobilizare de la 25 la 18 ani.
  • Ucraina caută să ia contact cu Trump - Un înalt oficial ucrainean a început o vizită în SUA pentru a stabili contacte cu viitoarea administrație a președintelui ales Donald Trump, a declarat ministrul de Externe, Andrii Sîbiha, potrivit Sky News. Sîbiha, care se află la Bruxelles, a dezvăluit că este vorba despre șeful cabinetului prezidențial Andrii Iermak. „Acest contact la nivelul șefului biroului este foarte important pentru stabilirea, printre altele, a relațiilor cu reprezentanții noii administrații”, a spus Sîbiha.
  • Incident grav în Marea Baltică - O navă de război rusă a tras cu muniție de semnalizare asupra unui elicopter militar german, aflat într-o misiune de recunoaștere. Detalii AICI.
  • Ajutor american la granița cu România - Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a furnizat în această toamnă Ucrainei trei generatoare de curent electric pentru punctele de trecere a frontierelor cu Moldova și România. "Aceste upgrade-uri ajută la asigurarea operațiunilor neîntrerupte în timpul întreruperilor de curent, mărind fluxul exporturilor", a anunțat USAID pe X.
  • NATO se teme de noi sabotaje - NATO se așteaptă la noi acte de sabotaj și atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul său, a avertizat un diplomat de rang înalt, la Bruxelles, relatează dpa, care nu identifică oficialitatea citată. Potrivit diplomatului, în special Rusia pare să devină tot mai dispusă să ameninţe şi să provoace suferinţe prin acte de sabotaj în ţările membre ale Alianţei. De asemenea, China, Iranul şi Coreea de Nord sunt active în privinţa atacurilor cibernetice. Beijingul, la fel ca Moscova, duce în prezent o campanie de răspândire a malware. Obiectivul este de a realiza acte de spionaj, dar şi de a avea capacitatea de a cauza perturbări în cazul sporirii tensiunilor. Rusia se concentrează pe infrastructura esenţială şi în special pe sistemele de control industrial, a adăugat sursa citată.
  • Sute de incidente suspecte în Europa - Până la 100 de incidente petrecute în 2024 în Europa ar fi putut fi provocate de Rusia, a spus ministrul de Externe ceh, Jan Lipavský. Acesta a subliniat că Europa trebuie să-i transmită un semnal puternic Moscovei că acest lucru nu va fi tolerat. Detalii AICI.
  • Copii ucraineni, deportați cu avioanele Kremlinului - Avioane prezidențiale rusești și fonduri guvernamentale au fost utilizate într-un program sistematic, prin care copiii din teritoriile ucrainene ocupate au fost transferați în Rusia, unde li s-a schimbat identitatea și au fost plasați în familii ruse. Informația provine dintr-un raport realizat de Școala de Sănătate Publică de la Yale. Cercetarea, sprijinită de Departamentul de Stat al SUA, identifică 314 copii ucraineni deportați în primele luni ale războiului ca parte a unei inițiative a Kremlinului de „rusificare”. Copiii au fost duși pe calea aerului în Rusia, folosind avioane ale Ministerului Apărării, inclusiv un TU-154M identificat prin numărul de serie RA-85123, mai scrie Reuters. Raportul mai arată că acești copii au fost supuși unei propagande „militarizate și pro-Kremlin” în toate facilitățile prin care au fost procesați. Dintre cei 314 copii identificați, 166 au fost plasați direct în familii ruse, iar restul fie sunt în baze de date pentru adopție, fie se află în instituții din Rusia.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇