Trei suspecți au fost arestați, la un an după ce au jefuit Muzeul Comorilor din Dresda. Bijuteriile ar fi ajuns bucăți pe piața neagră

Trei suspecți au fost arestați, la un an după ce au jefuit Muzeul Comorilor din Dresda. Bijuteriile ar fi ajuns bucăți pe piața neagră

Poliţia germană a arestat, marţi, trei suspecţi bănuiţi că ar fi fost implicaţi în furtul unor bijuterii cu o valoare inestimabilă de la un muzeu din oraşul estic Dresda, în urmă cu aproape un an.

Suspecţii vor fi aduşi în faţa unui judecător, a anunţat Parchetul din Dresda. Ei urmează să fie acuzaţi de jaf comis în bandă organizată şi incendiere, informează agenţia DPA.

Cei trei au fost arestaţi la Berlin. Au fost efectuate percheziţii în aproximativ optsprezece locuri din capitală, inclusiv zece apartamente, precum şi garaje şi autovehicule.

În ziua de 25 noiembrie a anului trecut, înaintea zorilor, două persoane au intrat fraudulos printr-o fereastră cu gratii în opulentul Grünes Gewölbe (Seiful Verde) din Dresda, supranumit „Muzeul comorilor”, au spart o vitrină cu ajutorul unui topor şi au plecat cu diamante şi alte bijuterii.

ADVERTISING

Acţiunea a durat doar câteva minute.

Prejudiciu de o valoare inestimabilă

”Suntem şocaţi de brutalitatea acestui furt", a declarat la acea vreme, într-o conferinţă de presă, directoarea muzeului, Marion Ackermann.

Ea a menţionat un prejudiciu de o valoare istorică şi culturală ''inestimabilă'', care nu poate fi contabilizat în cifre.

"Nu le putem reduce la o valoare întrucât nu sunt de vânzare", a explicat Ackermann.

Având în vedere notorietatea acestora, bijuteriile sunt dificil de valorificat pe piaţă, iar responsabilii muzeului nu exclud posibilitatea ca hoţii să le dezmembreze pentru a le recicla sub o formă diferită.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

"Ar fi groaznic", a spus directoarea muzeului.

Despre Muzeul din Dresda

Începând din 1723, August al II-lea cel Puternic, fost rege al Poloniei şi prinţ-ales al Saxoniei în secolul al XVIII-lea, a depozitat în acest muzeu, construit în secolul al XVI-lea, colecţia personală de bijuterii şi opere de artă renascentiste şi baroce.

Muzeul este celebru pentru colecţia de bijuterii, una dintre cele mai importante din Europa, compusă din obiecte din metale preţioase, porţelanuri, sculpturi în fildeş sau chihlimbar, bronz sau bătute cu nestemate.

După renovarea muzeului în 2004, colecţiile de obiecte vechi au fost depozitate la parter, unde a fost comis furtul, iar primul etaj găzduieşte expoziţii temporare.

Anchetatorii continuă să caute bijuteriile furate şi posibile dovezi.

Poliţiştii au efectuat, marţi, percheziţii în cartierul Neukölln din Berlin, ajutaţi de agenţi de intervenţie din alte landuri, dar şi de forţe speciale federale, notează DPA.

Aproximativ 1.640 de poliţişti sunt implicaţi, potrivit autorităţilor.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇