Transnistria se pregătește să înghețe: Regiunea separatistă mai are gaze pentru 24 de zile

Transnistria se pregătește să înghețe: Regiunea separatistă mai are gaze pentru 24 de zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regiunea transnistreană, deconectată de la livrările Gazprom, mai are gaze pentru 24 de zile, potrivit datelor prezentate miercuri în aşa-zisul Consiliu de Securitate de la Tiraspol, convocat de liderul separatist Vadim Krasnoselski.

Localităţile din stânga Nistrului consumau în medie 270.000 de metri cubi de gaze pe zi, iar în acest moment regiunea transnistreană mai are o rezervă de 13 milioane de metri cubi.

În contextul crizei energetice, întreprinderile din regiune sunt încurajate să îşi desfăşoare activitatea în timpul nopţii, când consumul de energie este mai redus.

ADVERTISING

Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, care funcţionează acum pe bază de cărbune, poate produce un maxim de 150 MW, din care 23 MW sunt necesari pentru propriile procese. Diferenţa este completată de energia generată de hidrocentrala de la Dubăsari.

În partrea dreaptă a Nistrului, necesarul de energie electrică pentru data de 8 ianuarie era acoperit integral pentru ziua de miercuri, potrivit companiei de stat Energocom.

„Pentru ziua miercuri, 8 ianuarie, este preconizat un consum comparabil de energie electrică cu ziua de 7 ianuarie. SA Energocom a rezervat integral capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi necesarul de consum. Astfel, pe lângă producţia locală de la centralele de termoficare din Chişinău şi Bălţi, sursele de energie regenerabile locale, restul electricităţii va fi achiziţionată din import şi de pe bursă”, a anunţat Energocom, relatează NewsMaker.

ADVERTISING

Deficitul de curent electric al malului drept al Nistrului (controlat de autorităţile constituţionale) este asigurat din importuri, preponderent din România, în timp ce Transnistria se confruntă cu lipsa gazului, a căldurii, a energiei electrice şi chiar a apei curente.

Centrala de la Cuciurgan a început să producă curent electric pe bază de cărbune, însă, începând cu 3 ianuarie, zilnic au loc deconectări programagte din cauză că există un consum de energie electrică ce depăşeşte producţia.

ADVERTISING

Chişinăul a propus ajutor Tiraspolului, inclusiv modalităţi de cooperare pentru a gestionarea situaţiei, dar autorităţile separatiste ale regiunii transnistrene, controlate de Kremlin, neagă acest lucru, în ciuda evidenţelor.

Opt ţări din nordul Europei – Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) – au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-cheie pentru a fi pregătiţi să intensifice asistenţa internaţională acordată Republicii Moldova în actuala situaţie de criză în domeniul energetic, considerând că decizia Gazprom de a sista livrările de gaz în Transnistria vizează subminarea stabilităţii politice şi economice a Republicii Moldova.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇