Prima persoană vaccinată anti-Covid din România: "Sper ca în scurt timp să scăpăm și să fim din nou fericiți" (Video)

Prima persoană vaccinată anti-Covid din România: "Sper ca în scurt timp să scăpăm și să fim din nou fericiți" (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Duminică, 27 decembrie, în jurul orei 9:00, a fost vaccinată anti-Covid prima persoană din România, o asistentă de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.

Este vorba de Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, care s-a aflat în echipa care a preluat prima persoană infectată cu Covid-19 în România, în data de 27 februarie a acestui an.

asistenta-vaccinata-prima-antiCovid
Mihaela Anghel, prima persoană vaccinată anti-Covid în România

După vaccinare, se așteaptă circa 15 minute, potrivit recomandărilor, pentru a monitoriza posibila apariție a unor reacții adverse.

primul-vaccin-antiCovid-Romania

„Am fost emoționată. Am fost privilegiată că am fost aleasă prima persoană să fie vaccinată în această țară. Este cel mai puțin dureros vaccin din cele pe care le-am făcut. Simt și sper să fir începutul sfârșitului acestei pandemii”, a declarat Mihaela Anghel, după momentul vaccinării.

ADVERTISING

Ea a mai spus că nu a stat deloc pe gânduri și a decis să se vaccineze imediat ce a aflat că există vaccin anti-Covid.

Mihaela Anghel a mai declarat că dimineață, înainte de vaccinare, s-a gândit doar că "în scurt timp vom scăpa de această problemă și vom fi din nou fericiți". Ea le-a recomandat celor care sunt încă sceptici "să deschidă bine ochii și să vină să se vaccineze, să nu mai aștepte să se imbolnăvească ei sau cei de acasă ca să își dea seama ca există această boală".

????Primele activități de vaccinare împotriva COVID-19 în ????????!

????Primele activități de vaccinare împotriva COVID-19 în ????????! În dimineața aceasta, campania de vaccinare împotriva COVID-19 începe în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta cu COVID-19.????Prima persoană care va fi vaccinată la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.#ZileleEuropeneAleVaccinării #România #rovaccinare #VaccinareCOVID #VaccinareCOVID19 #VaccinareRomania #VaccinRomania

Posted by RO Vaccinare on Saturday, December 26, 2020

Si la Iași a început campania de vaccinare. Primul vaccinat a fost Florin Roșu, șeful ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase.

vaccinat-Iasi-Florin-Rosu-ATI

Și la Spitalul Victor Babeș din București au fost vaccinate primele cadre medicale.

primul-vaccinat-Victor-Babes

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a anunțat că a doua tranșă de vaccin va sosi în România pe 28 decembrie, iar distribuirea către cele 370 de centre regionale va începe din data de 29 decembrie. „România este pregătită din punct de vedere logistic”, a spus Gheorghiță, citat de Mediafax.

ADVERTISING

Întrebat despre posibilitatea existenței în România a noii tulpini din Marea Britanie, mai contagioasă, medicul a răspuns „Nu știm, orice este posibil”. Valeriu Gheorghiță a precizat că institutele sanitare din București pot identifica respectiva tulpină și că vaccinul primit asigură o bună protecție și împotriva acesteia.

Campania de vaccinare anti-COVID a început duminică, la ora 9:00 în două spitale din Bucureşti şi în alte opt spitale din ţară, dar şi în mai multe state europene. Prima persoană vaccinată în România este un cadru medical de la Institutul ”Matei Balş” din Capitală.

Prima tranşă simbolică de 10.000 de vaccinuri BioNTtech/Pfizer a fost adusă sâmbătă la Institutul Cantacuzino din Capitală, de unde este distribuită în şase centre regionale.

ADVERTISING

Primele doze de vaccin antiCovid au ajuns la Institutul Cantacuzino (Foto&video)

Peste 3.000 de doze de vaccin anti-COVID vor fi distribuite în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva coronavirusului din ţară. Acestea sunt doar pentru prima administrare, iar la data rapelului va pleca de la Institutul Cantacuzino tranşa necesară.

Cum s-au împărțit primele doze de vaccin antiCovid către spitalele din țară. Cele mai multe sunt în Capitală

România va beneficia în total de aproximativ 10 milioane de doze de vaccin, urmând să primească săptămânal între 140.000 şi 150.000 de doze. Următoarea tranşă de 144.000 de doze de vaccin este aşteptată în 28- 29 decembrie.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇