România și de unde vin fisurile NATO

România și de unde vin fisurile NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La București este așteptată decizia miniștrilor Apărării din NATO de trimitere a celor 1.000 de militari sub comandă franceză. Instituțiile de forță autohtone se mobilizează pentru situația în care Rusia devine agresivă.

România se teme de scenarii dure în Marea Neagră și de posibilitatea destabilizării Republicii Moldova, unde propaganda rusă evoluează în mod accelerat, atât prin folosirea dezinformărilor de tip clasic, cât și a rețelelor sociale, fără să existe acolo o forță puternică din punct de vedere mediatic, capabilă să răspundă atacurilor informatice venite în mod concertat pe toate canalele.

ADVERTISING

Altfel spus, granița estică a României ar putea deveni vulnerabilă în jocul Moscovei de recucerire a sferelor de influență, chiar dacă țara nu este luată în mod direct în colimatorul Rusiei. România și-a arătat sprijinul mai mult decât simbolic pentru Republica Moldova, în această perioadă tulbure, săptămâna trecută, când guvernul de la București s-a deplasat la Chișinău pentru o ședință comună a celor două executive.

Există, pe de altă parte, planuri de descurajare a Rusiei la granița estică desfășurate de NATO. Astfel, pentru a contracara concentrarea militară pe care Moscova a proiectat-o în Marea Neagră, în Sevastopol, în Crimeea, dar și la Novorossiisk, în estul regiunii pontice, numărul militarilor americani la baza militară de la Mihail Kogălniceanu s-a dublat, vasele engleze care patrulează în apele internaționale s-au înmulțit, avioanele poliției militare aliate fac mai multe incursiuni iar Bulgaria pare să fie de acord pentru prima dată cu trupe ale Alianței pe teritoriul său.

ADVERTISING

Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, tocmai a avut o discuție cu omologul său turc Hulusi Akar pe tema securității în Marea Neagră, mai ales că cele două țări urmează să aniverseze 10 ani de la semnarea unui Parteneriat Strategic, fără rezultate semnificative. Ankara a baleiat în ultimii ani între Est și Vest și a cumpărat arme sofisticate rusești, care pot interfera cu echipamentele militare americane existente deja în bazele din Turcia.

Fisura de securitate a Alianței de la Marea Neagră

Fisura de securitate a Alianței de la Marea Neagră s-a văzut concret în 2016, când România le-a propus Bulgariei și Turciei să construiască împreună o flotă militară sub umbrela NATO, pornind de la faptul că reglementările Convenției internaționale de la Montreux (1936) nu permit statelor neriverane Mării Negre să mențină aici vase de război pe o perioadă mai mare de 21 de zile. 

ADVERTISING

Bulgaria a fost atunci cea care a respins oferta, dar nici Turcia nu a primit-o cu entuziasm iar acum acest deficit de securitate se vede mai clar ca oricând. NATO vorbește pe o singură voce, dar statele membre au, nu de puține ori, abordări separate.

Din acest punct de vedere, România e una dintre puținele excepții, fiindcă întreaga sa politică externă e direcționată în funcție de obiectivele Alianței, pe care încearcă de ani de zile să o convingă că Marea Neagră s-a transformat într-o mare fierbinte, după ce Rusia a anexat Crimeea și a crescut numărul forțelor militare și echipamentelor de război la Sevastopol, loc de unde rușii supraveghează nu doar litoralul NATO al Pontului Euxin, ci și Strâmtorile.

Patru grupuri tactice

Reuniunea miniștrilor Apărării din NATO discută joi și vineri situația din regiune și planul detaliat care prevede, între altele, înființarea celor patru grupuri tactice multinaţionale în Europa de Sud-Est, formate fiecare din 1.000 de militari, în Bulgaria şi România, Slovacia şi Ungaria, state care au frontiere comune cu Ucraina.

Acesta ar fi un răspuns al Occidentului față de masarea de trupe rusești la granițele estice ale Ucrainei. Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, deocamdată Ungaria și Slovacia au rezerve cu privire la astfel de acțiuni, pretextând că nu vor să provoace Rusia: o altă fisură a Alianței, despre care se știa, dar care nu a putut fi neutralizată.

Inițial, proiectul acestor grupuri de luptă din sud-estul Europei urma să copieze modelul forțelor NATO din Țările Baltice și Polonia, staționate acolo de la anexarea Crimeii în 2014, dar eventualele opoziții ale Budapestei și Bratislavei ar putea modifica această strategie. Atunci, Alianța a înfiinţat patru grupuri de luptă în Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia, susţinute de tancuri, apărare aeriană şi unităţi de supraveghere şi informaţii, formate fiecare din 1.500 de militari.

Miniștrii Apărării din NATO iau în considerare, în schimb, înființarea unei forțe multinaționale conduse de Franța în România, care să coordoneze exercițiile aliate în Europa de Est și să permită trupelor să intre și să părăsească regiunea fără a fi amplasate acolo permanent.

România face corp comun cu NATO, fiind conștientă că propriile vulnerabilități interne pot fi acoperite doar de un acoperiș de securitate solid, cum este cel furnizat de Alianța Nord-Atlantică.

Autor: Sabina Fati


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇