O investigație a jurnaliștilor ucraineni scoate la iveală o rețea vastă de exploatare ilegală a resurselor naturale din teritoriile ocupate ale Ucrainei.
Cărbunele extras din minele din Donbas, controlate de companii apropiate Kremlinului, este exportat pe piețele internaționale printr-un sistem bine organizat de falsificare a documentelor și ocolire a sancțiunilor, arată ancheta celor de la Kiev Independent.
Beneficiarii? Fugari din fața justiției ucrainene, oligarhi pro-ruși și companii-fantomă cu legături până la Kremlin. În centrul afacerii apar nume cunoscute din cercul oligarhilor pro-ruși, printre care Viktor Medvedciuk și Oleksandr Klymenko.
Această rețea subterană, care alimentează cu materie primă industrii din Africa și Asia, se bazează pe privatizări simulate, firme-paravan și complicitatea autorităților de ocupație din regiunile Donețk și Lugansk.
De la minele din Donbas la porturile din Africa
Pe 29 martie 2025, vasul rusesc Sv. Nikolai, aflat sub sancțiuni internaționale, a ancorat în portul Annaba din Algeria, transportând cocs metalurgic – un combustibil esențial în industria siderurgică. Potrivit documentelor obținute de Kiev Independent, cocsul provenea din portul ucrainean ocupat Mariupol.
Ruta reală a navei a fost mascată prin oprirea transponderului în timpul încărcării.
Cocsul fusese produs din cărbune extras, cel mai probabil, din regiunile Donețk sau Lugansk – zone bogate în resurse carbonifere, aflate sub ocupație rusă parțială din 2014 și aproape completă după invazia din 2022.
Privatizări de fațadă
În 2024, autoritățile de ocupație susținute de Kremlin au transferat 20 de mine către cinci companii private din Rusia. Așa-zisul model „investițional” le permite acestora să exploateze resursele fără a deține legal proprietatea - o schemă comparabilă cu vânzarea de bunuri furate.
Printre beneficiari se numără Rodina Industrial Group, controlată de Oleksandr Klimenko, fost ministru în guvernul lui Viktor Ianukovici. Fugit din Ucraina în 2014, Klimenko trăiește acum în Rusia, de unde a preluat mina Bilorichenska din Lugansk.
Firma sa a promis investiții de 35 de milioane de dolari, însă până acum beneficiile reale par a fi doar reducerile de taxe oferite de administrația de ocupație.
Medvedciuk și imperiul cărbunelui din teritoriile ocupate
Cea mai mare parte a minelor a ajuns însă la Donskie Ugli Trade House, o companie rusească cu legături directe cu Viktor Medvedciuk, oligarh pro-rus și aliat apropiat al lui Vladimir Putin. Firma a primit controlul a 10 mine și 4 uzine de prelucrare, promițând investiții de peste 540 milioane de dolari.
Conform jurnaliștilor, în spatele companiei se află foști asociați ai lui Medvedciuk, printre care Serghei Lisogor și Vitalii Doncenko.
Aceștia sunt vizați de sancțiuni și anchete penale în Ucraina. Una dintre firmele controlate de aceștia - Specialist - a preluat în 2024 o altă mină din regiunea Donețk, transferându-și ulterior sediul chiar în orașul ocupat Șahtarsk.
Alți „investitori”: foști oficiali ruși și apropiați ai guvernului
O altă companie beneficiară este Impex-Don, cu legături în familia Grîzlov, cunoscută pentru controlul portului Rostov din Rusia. Firma a preluat patru mine în Donețk și a primit subvenții directe de la autoritățile de ocupație, în valoare de aproape 2 milioane de dolari.
În conducerea companiei s-a aflat Iulia Maximova, colaboratoare apropiată a vicepremierului rus responsabil de teritoriile ocupate, Marat Husnullin.
Călătoria ilegală a cărbunelui
Pentru a ascunde originea cărbunelui, navele precum Sv. Nikolai fac escale strategice în porturi rusești, unde documentele sunt „rescrise”. În cazul acestei nave, cocsul fusese încărcat la Mariupol pe 3 martie, dar în acte apărea ca provenind din portul rus Temriuk, unde nava a stat o săptămână fără să descarce sau încarce nimic.
Firma care apare drept expeditor este Green Rabbit Limited, înregistrată în Hong Kong, dar controlată de cetățeni ruși.
Potrivit anchetei Kiev Independent, firma este deținută acum de Andrei Rașciupkin, un fost rezident din Donețk cu cetățenie rusă. Anterior, acționar era consilierul unui apropiat al Alinei Kabaeva, partenera lui Putin.
Green Rabbit a fost implicată în multiple exporturi de cărbune și cereale din teritoriile ocupate și apare ca intermediar al cărbunelui furnizat de Donskie Ugli și Impex-Don către Turcia, Algeria și alte piețe din Asia.
Cărbunele furat, exportat cu acte false
Pentru a evita sancțiunile internaționale, firmele implicate folosesc documente duble. Unul indică încărcarea în Mariupol, altul în porturi rusești. Jurnaliștii au confirmat cu imagini satelitare că nava Sv. Nikolai era deja plină când a ajuns în Temriuk, ceea ce confirmă falsificarea documentelor.
„E o metodă de a spăla proveniența reală a resurselor furate din Ucraina”, afirmă Katerina Iaresko, jurnalistă specializată în monitorizarea activităților ilegale ale Rusiei pe mare.
Minele, abandonate discret
În primăvara anului 2025, pe forumuri și grupuri online ale minerilor au apărut informații despre închiderea mai multor mine. Surse din interior spun că Donskie Ugli ar fi renunțat deja la 7 din cele 10 mine primite. Impex-Don ar fi închis două.
Motivul: prețurile scăzute la cărbune pe piața mondială și costurile ridicate de întreținere.
Deocamdată, companiile nu comentează oficial. Potrivit unor surse citate de RBC, discuțiile privind închiderea minelor au ajuns până la Ministerul Energiei din Rusia.
În ciuda acestui recul aparent, exporturile continuă. Pe 21 aprilie, o altă navă, Alpha Helios, a fost observată transportând cocs spre Algeria. Expeditor? Tot Green Rabbit.