Război în Gaza Încă două luni de război. Obuze vândute de urgență de SUA. Netanyahu a vorbit cu Putin. Hamas amenință

<span style="color:#990000;">Război în Gaza</span> Încă două luni de război. Obuze vândute de urgență de SUA. Netanyahu a vorbit cu Putin. Hamas amenință

Ofensiva militară intensă pe care Israelul o desfăşoară în Fâşia Gaza ar putea continua încă două luni. După perioada de lupte intense, vor fi desfășurate operațiuni localizate și selective în Gaza, în paralel cu negocieri pentru eliberarea ostaticilor care mai sunt încă în mâinile Hamas, au declarat surse oficiale.

Iar guvernul american a aprobat „de urgenţă”, fără a trece prin Congres, vânzarea către Israel a aproape 14.000 de obuze de tanc, necesare pentru ofensiva israeliană din Gaza. Executivul american a invocat urgența, în contextul în care în Congresul SUA există un blocaj privind acordarea de ajutoare Ucrainei și Israelului.

În timpul ăsta, continuă atacurile susținute ale Israelului în Gaza. Potrivit unor oficiali militari, este de aşteptat ca în următoarele ore să fie preluat controlul complet al taberei de refugiaţi Jabalyia, unde trupele israeliene au purtat lupte grele în ultimele zile, iar în câteva zile să fie preluat controlul asupra cartierului Shijaiya.

Armata israeliană le-a cerut locuitorilor din cea mai mare parte a oraşului Khan Younis, al doilea ca mărime din Fâşia Gaza, să se evacueze de urgență în zona Al-Muwasi, o fâşie de pământ pe coastă, de circa 20 de kilometri pătrați, cu puţine facilităţi.

ADVERTISING

Iar Hamas a avertizat că niciun ostatic luat în 7 octombrie în sudul Israelului şi ţinut în Fâşia Gaza nu va ieşi „viu” fără negocieri şi fără „a se răspunde la cererile” mişcării islamiste palestiniene. În replică, Benjamin Netanyahu a cerut teroriștilor Hamas să depună armele, anunțând că e „începutul sfârșitului”.

Spania, Irlanda, Belgia şi Malta au cerut într-o scrisoare ca liderii UE să dezbată săptămâna viitoare situaţia din Gaza şi să solicite împreună o încetare a focului umanitară de durată care să pună capăt conflictului.

Iar Benjamin Netanyahu a avut o discuție la telefon cu Vladimir Putin, în care și-a exprimat nemulțumirea față de poziția Rusiei în ce privește războiul din Gaza.

Iată cele mai importante evenimente de duminică, 10 decembrie, în războiul dintre Israel și Hamas, care a ajuns în ziua 65:

  • Netanyahu: E începutul sfârșitului - Premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut duminică apel către combatanţii Hamas să depună armele în cel mai scurt timp, afirmând că în ultimele zile s-au înregistrat numeroase capitulări ce anunţă ''începutul sfârşitului'' pentru mişcarea islamistă palestiniană, transmite agenţia France Presse. ''Ei depun armele şi se predau soldaţilor noştri eroici. Asta va mai dura. Războiul continuă, dar este începutul sfârşitului pentru Hamas'', a declarat şeful executivului israelian. ''Le spun teroriştilor Hamas: acesta este sfârşitul. Nu muriţi pentru (şeful mişcării din Gaza, Yahya) Sinwar. Predaţi-vă acum!'', a adăugat Netanyahu.
  • Nou bilanț - Aproximativ 18.000 de palestinieni au fost uciși și 49.500 au fost răniți în atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza începând cu 7 octombrie, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, citat de Reuters. În ultimele 24 de ore, 297 de persoane au fost ucise și peste 550 rănite.
  • Hamas amenință - Hamas a avertizat că niciun ostatic luat în 7 octombrie în sudul Israelului şi ţinut în Fâşia Gaza nu va ieşi „viu” fără negocieri şi fără „a se răspunde la cererile” mişcării islamiste palestiniene, transmite duminică AFP. „Nici inamicul fascist şi conducerea sa arogantă, nici susţinătorii lor nu îşi vor putea recupera prizonierii în viaţă fără un schimb şi o negociere şi fără a răspunde la cererile rezistenţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al braţului armat al mişcării palestiniene Hamas, Abu Obeida.
  • Netanyahu a vorbit cu Putin - Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a transmis duminică preşedintelui rus Vladimir Putin „nemulţumirea” sa faţă de votul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU în favoarea unei încetări a focului între Israel şi mişcarea teroristă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, transmit AFP şi Reuters. „Premierul şi-a exprimat nemulţumirea referitoare la poziţiile contra Israelului adoptate de delegaţii ruşi la ONU şi în alte foruri”, se arată într-un comunicat al executivului israelian. De asemenea, Netanyahu şi-a exprimat „dezaprobarea fermă” faţă de cooperarea ''periculoasă'' a Rusiei cu Iranul.
  • Tancurile, în centrul orașului Khan Younis - Tancurile israeliene şi-au făcut drum duminică spre centrul oraşului Khan Younis, cel mai important oraş din sudul Fâşiei Gaza, transmite Reuters. Locuitorii au spus că tancurile au ajuns pe drumul principal nord-sud prin mijlocul Khan Younis, după o luptă intensă în timpul nopţii, care a încetinit înaintarea israeliană dinspre est. Avioane de război au atacat în zona de la vest de asalt. Israelul a lansat atacul asupra Khan Younis săptămâna aceasta, după anularea armistițiului.
  • Drone doborâte de o navă de război franceză - Fregata multifuncțională Languedoc, care operează în Marea Roşie, a doborât sâmbătă, două drone care au vizat-o, lansate de pe coasta Yemenului, a anunţat duminică Ministerul Apărării, transmite Reuters. Mişcarea Houthi din Yemen a anunţat sâmbătă că va lovi toate navele care se îndreaptă spre Israel, indiferent de naţionalitatea lor, şi a avertizat toate companiile maritime internaţionale să evite porturile israeliene.
  • Încă două luni de război - Ofensiva militară intensă pe care Israelul o desfăşoară în Fâşia Gaza ar putea continua încă două luni, au declarat surse israeliene pentru postul public israelian Kan, informează duminică EFE. După încheierea perioadei de lupte intense, este de aşteptat ca forţele israeliene să continue să desfăşoare operaţiuni localizate şi selective în interiorul Fâşiei Gaza, au mai spus aceleaşi surse. De asemenea, în următoarele două luni vor exista mai multe încercări de a ajunge la acorduri temporare de încetare a focului pentru a asigura eliberarea mai multor ostatici încă deţinuţi de Hamas.
  • Lupta pentru Jabalyia, pe ultimii metri - Potrivit unor oficiali militari, citați de EFE, este de aşteptat ca în următoarele ore să fie preluat controlul complet al taberei de refugiaţi Jabalyia, unde trupele israeliene au purtat lupte grele în ultimele zile. Este totodată de aşteptat ca armatei israeliene să îi mai ia câteva zile pentru a controla cartierul Shijaiya din oraşul Gaza, iar calculele arată că va mai dura aproximativ o lună şi jumătate pentru a prelua controlul asupra altor puncte, cum ar fi oraşul Khan Younis, în sudul Gaza, unde trupele israeliene îşi concentrează acum ofensiva terestră.
  • Populația, evacuată într-o fâșie de pământ cu puține facilități - Armata israeliană le-a cerut locuitorilor din cea mai mare parte a oraşului Khan Younis, al doilea ca mărime din Fâşia Gaza, să se evacueze în zona Al-Muwasi, o fâşie de pământ cu puţine facilităţi, pe coastă, precum şi la anumite adrese, arătate pe o hartă interactivă a Forţelor de Apărare Israeliene, scrie CNN. IDF a emis „un apel urgent” la civili pentru a părăsi mare parte din oraşul Khan Younis şi din împrejurimi, unde au loc lupte aprige. Al-Muwasi este o fâşie de circa 20 de kilometri pătraţi, pe coastă.
  • Obuze vândute de urgență de SUA către Israel - Guvernul american a aprobat "de urgenţă", fără a trece prin Congres, vânzarea către Israel de obuze de tanc, a făcut cunoscut sâmbătă adminstraţia de la Washington, citată de AFP. Departamentul de Stat a notificat vineri Congresul, invocând o autorizaţie "de urgenţă", despre vânzarea către aliatul său israelian a 13.981 de obuze de 120 de milimetri care echipează tancurile de luptă Merkava angajate în ofensiva din teritoriul palestinian. Valoarea tranzacției este de 106,5 milioane de dolari. În mod normal, exporturile de arme în SUA se fac cu examinare parlamentară.
  • State din UE cer încetarea focului - Spania, Irlanda, Belgia şi Malta doresc ca liderii Uniunii Europene să dezbată săptămâna viitoare situaţia din Gaza şi să solicite împreună o încetare a focului umanitară de durată care să pună capăt conflictului, se arată într-o scrisoare, potrivit Reuters. De asemenea, cele patru ţări au declarat că, pentru a preveni extinderea violenţelor în Cisiordania, ar trebui îngheţate bunurile coloniştilor israelieni violenţi care atacă populaţia palestiniană strămutată. Liderii celor 27 de state membre ale UE se vor reuni în 14-15 decembrie la Bruxelles pentru a discuta despre ajutorul acordat Ucrainei, despre combaterea agresiunii ruseşti şi despre o revizuire a bugetului UE pe termen lung. Situaţia din Orientul Mijlociu se află, de asemenea, pe ordinea de zi.
  • Cetățeni români evacuați - Opt persoane, cetățeni români și familiile acestora, evacuate din Fâșia Gaza, au ajuns duminică în România, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Sâmbătă, 9 persoane, cetățeni români și membri de familie, au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluate ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. Au fost însoțite până la Cairo, de unde 8 persoane au fost îmbarcate spre România, iar o persoană a rămas în Egipt. Până în prezent, 288 de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâșia Gaza, precizează MAE.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇