Promisiuni de Ziua Marinei: Iohannis spune că bugetul pentru Apărare va crește din 2023

Promisiuni de Ziua Marinei: Iohannis spune că bugetul pentru Apărare va crește din 2023
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Politicienii de rang înalt al României au transmis mesaje, luni, cu ocazia Zilei Marinei.

Aflat la Constanța pentru ceremoniile militare, președintele Klaus Iohannis a subliniat că, în decurs de câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică iar Marea Neagră este considerată, astăzi, o zonă de interes strategic pentru securitatea euro-atlantică, aşa cum a afirmat răspicat, împreună cu ceilalţi aliaţi, în conceptul strategic al NATO, pe care l-au aprobat recent la summit-ul istoric de la Madrid.

Şeful statului a mai arătat că nu ne vom opri aici, şi că România va consolida postura NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung. Prin urmare, bugetul Apărării va fi crescut anul viitor.

”Ţara noastră va continua să îşi îndeplinească cu responsabilitate rolul de pilon de stabilitate regional şi rămânem ferm şi deplin implicaţi în realizarea angajamentelor asumate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Astăzi, mai mult decât oricând în ultimele decenii, este necesar un nivel superior de ambiţie, inclusiv în domeniul apărării, pentru a face faţă provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat. De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a creşte alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%”, a arătat şeful statului. 

ADVERTISING

”Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea şi modernizarea Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, şi pentru a creşte nivelul de pregătire a militarilor noştri, astfel încât să dispunem de o structură de forţe interoperabilă cu cele aliate şi mai eficientă, capabilă să asigure apărarea naţională şi să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliaţii noştri din NATO. Nu în ultimul rând, vom continua să acţionăm unitar şi coordonat în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona efectele multiple şi profunde ale războiului din Ucraina, pe care le resimţim cu toţii, în viaţa de zi cu zi, inclusiv în plan energetic şi economic”, a mai anunţat preşedintele. 

Citește AICI discursul integral al președintelui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Marinei.

Dîncu vrea să înzestreze mai bine Armata

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă, în mesajul de Ziua Marinei, că, din păcate, războiul s-a întors în Europa şi se manifestă inclusiv în apele Mării Negre, devenită spaţiu de confruntări armate, subliniind că, la vârful MApN este cunoscută în detaliu situaţia înzestrării Forţelor Navale, fiind înţelează urgenţa implementării programelor esenţiale de achiziţii.

ADVERTISING

„Vorbim aici despre sistemele de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă (SIML), program aflat în derulare, de corvetele multifuncţionale, a căror procedură de achiziţie sperăm să o finalizăm în cel mai scurt timp, dar şi de alte proiecte care vizează modernizarea capacităţilor şi infrastructurii şi asigurarea unei dotări corespunzătoare forţelor noastre navale, la nivelul provocărilor de securitate actuale şi viitoare. Ridicarea nivelului de alocare pentru bugetul apărării de către Guvernul României de la 2 la 2.5% din PIB ne va permite alocarea unor resurse suplimentare pentru înzestrarea cu echipamente noi şi accelerarea ritmului achiziţiilor.

Îmi exprim convingerea că, începând chiar de anul viitor, Ziua Marinei Române va găsi Forţele Navale mai bine echipate şi pregătite decât în acest an, iar în fiecare an care va trece vom putea adăuga noi şi noi realizări”, a spus Vasile Dîncu.

La mulți ani Marinei Române! 🇷🇴Printr-o frumoasă tradiție, instituită în urmă cu 120 de ani, prăznuirea Adormirii...

Publicată de Vasile Dîncu pe Duminică, 14 august 2022

Ciucă: Vă doresc mult succes, Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească în toate misiunile şi vânt din pupa!

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul cu prilejul Zilei Marinei şi al Forţelor Navale, că va sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului, derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale. ”Pentru tot ce faceti, aveţi preţuirea şi întregul sprijin al Guvernului României! Vă doresc mult succes, Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească în toate misiunile şi vânt din pupa!”, le transmite el marinarilor.

ADVERTISING

„Conflictul din apropierea graniţelor subliniază o dată în plus necesitatea unei armate moderne, dotată cu echipamente de ultimă generaţie. Perioada recentă a consfinţit accelerarea procesului de modernizare a Forţelor Navale atât pentru a răspunde cerinţelor ce revin acestei importante categorii de forţe armate în cadrul procesului de implementare a angajamentelor asumate faţă de NATO şi UE, cât şi pentru a fi în măsură să răspundă noilor provocări ale mediului de securitate internaţional. Voi sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului României, derularea programelor de modernizare a Armatei României şi Forţelor Navale Române”, a punctat premierul.

Citește AICI mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Marinei Române și a Forțelor Navale Române.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇