Numele oraşului Kaliningrad, din enclava rusă omonimă situată între Polonia şi Lituania, va dispărea de pe hărţile şi documentele oficiale poloneze şi va fi înlocuit cu vechea denumire poloneză a localităţii, a anunţat miercuri guvernul de la Varşovia.
Invocând o recomandare a unei comisii naţionale pentru toponime, ministrul polonez al Dezvoltării a precizat că astfel Kaliningrad va reveni la numele polonez Królewiec, care desemna istoric fostul oraş prusac Konigsberg.
„Nu dorim rusificare în Polonia. De aici decizia de a numi Kaliningrad şi regiunea sa în limba noastră", a declarat ministrul Waldemar Buda, potrivit unui comunicat oficial.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a reacţionat spunând că „nici măcar nu mai e vorba de rusofobie, sunt procese la limita nebuniei care se desfăşoară în Polonia".
„Nu aduce nimic bun Poloniei. Acestea nu sunt doar acţiuni neprietenoase: sunt acţiuni ostile", a declarat el.
Fondat în 1255 de Ordinul cavalerilor teutoni, oraşul devine capitala acestuia la mijlocul secolului al XV-lea, apoi, succesiv, capitala ducatului, regatului şi a statului liber al Prusiei.
Numele său original de Conigsberg, în onoarea regelui Ottokar II al Boemiei, care luase parte la cruciadele din regiune, a evoluat în Konigsberg în germană, Krolewiec în poloneză, Karaliaucius în lituaniană şi Korolewiets în rusă.
În 1946, oraşul a fost numit Kaliningrad, în memoria liderului Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Mihail Kalinin, când Uniunea Sovietică a intrat în posesia enclavei ca despăgubire pentru distrugerile şi pierderile suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aminteşte AFP.
„Faptul că un oraş mare din apropierea graniţei noastre a fost numit după Kalinin, un criminal care a fost unul dintre responsabil pentru decizia privind execuţia în masă a oficialilor polonezi la Katyn în 1940, trezeşte emoţii negative în Polonia", a precizat Buda.
Mii de ofiţeri polonezi au fost executaţi de poliţia politică sovietică în 1940, un masacru pe care Kremlinul a refuzat să-l recunoască până în anii 1990.