„Omul invizibil”: Povestea ucraineanului care mers pe jos 225 de kilometri pentru a-şi salva viaţa, însoţit de căţelul său

„Omul invizibil”: Povestea ucraineanului care mers pe jos 225 de kilometri pentru a-şi salva viaţa, însoţit de căţelul său

The Guardian prezintă povestea unui ucrainean care a mers 225 de kilometri din Mariupol până în Zaporojie, o destinaţie pentru oamenii care fug din calea războiului.

Pentru Igor Pedin, 61 de ani, obiectivul era să devină “omul invizibil”, să treacă, împreună cu un mic bagaj şi cu câinele său Zhu-Zhu, asemenea unei fantome prin oraşul asediat de ruşi şi prin teritoriile ocupate de aceştia, scriu jurnaliştii britanici.

Nu a reuşit să fie invizibil, dar a fost norocos, povesteşte Pedin, fost bucătar pe navă, din Kiev. Pe 20 aprilie a luat hotărârea să părăsească Mariupolul. Soldaţii ruşi ajunseră în acea zonă a oraşului în care locuia şi intrau din casă în casă împuşcând oameni după bunul plac, spune bărbatul. A plecat trei zile mai târziu, escaladând craterele lasate de bombardamente, ocolind proiectilele neexplodate şi evitând să privească în ochi soldaţii.

“Arătam ca un vagabond pentru ei, eram un nimic. Eram murdar şi acoperit cu praf”, spune Pedin. Auncând o ultima privire la oraşul pe care îl lăsa în urmă şi-a spus că a luat decizia corectă.

La un moment dat, un convoi de tancuri a trecut pe lângă el, făcând să i se zguduie asfaltul de sub picioare. S-a ghemuit la pământ, ascunzându-l pe Zhu-Zhu în haina sa, până când a trecut. În Nikolske a băut cu un bărbat în amintirea fiului de 16 ani al acestuia, ucis de ruşi în Mariupol.

La ieşirea din oraş a dat peste un punct de control. Doi ceceni au venit la el şi l-au întrebat încotro merge. A fost băgat într-o dubă, dus înapoi în Nikolske şi interogat de ruşi în clădirea consiliului. A minţit că are ulcer gastric şi că trebuie să ajungă în Zaporojie, unde plătise deja tratamentul. I-au luat amprentele, i-au făcut poze şi i-au dat un document cu care a trecut apoi de un alt punct de control, la ieşirea din Rozivka. În următoarea localitate însă, a fost reţinut de şase soldaţi şi duşi la sediul lor improvizat într-o clădire publică. Acolo a primit mâncare şi un pat din fier într-un colţ. A doua zi l-au lăsat să plece. A mers 14 ore pe jos în acea zi, până la un alt punct de control, unde a urmat o nouă percheziţie. Soldaţii i-au arătat o casă abandonată unde să doarrmă. Dis-de-dimineaţă a pornit din nou la drum. Deja extenuat, avea să se confrunte cu cel mai mare obstacol de până acum: podul pe care trebuia să-l treacă fusese serios avariat. Şi-a luat câinele şi bagajul şi a trecut cu mare grijă peste ce mai rămăsese din structura de oţel a podului, la o înălţime de 30 de metri de sol.

La următorul punct de control, soldaţii impresionaţi de aventurile lui Pedin l-au lăsat să doarmă într-o dubă radio lovită în partea din faţă de un proiectul ucrainean. A doua zi nu i s-a mai permis să continue drumul principal spre Zaporojie şi a trebuit să o ia pe rute cu noi provocări, de la două dealuri mari pe care a trebuit să le treacă cu Zhu-Zhu în braţe, la o intersecţie fără indicatoare. Aici a avut din nou noroc. A apărut un camion, iar şoferul l-a luat cu el. L-a dus la destinaţie, lăsându-l în centrul oraşului, lângă un cort. O femeie, unul dintre voluntarii de aici, l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor.

“M-a întrebat: ’De unde eşti’? I-am pus: ‘Am venit din Mariupol’. A strigat: ‘Mariupol!’Le-a spus tuturor că acest bărbat a venit din Mariupol pe jos. Toţi s-au oprit. Presupun că acesta a fost momentul meu de glorie”, povesteşte Pedin.

C.S.