O explozie uriașă a zguduit marți Beirutul. Deflagrația a avut loc în portul capitalei Libanului și s-a simțit până la 240 de kilometri, chiar și în Cipru. Bilanțul victimelor este de zeci de morți si aproape 3.000 de răniți.
După bubuitură, un nor roșu s-a ridicat amenințător deasupra orașului.
Unda de șoc a fost atât de puternică încât a spart geamurile clădirilor și le-a afectat structura pe o rază de cel puțin 10 kilometri, informează CNN. Balcoanele clădirilor au fost smulse cu totul, iar mașinile au fost pur și simplu aruncate pe capote, cu roțile în sus.
Inclusiv palatul prezidențial din Beirut a fost avariat. Mai multe ferestre s-au făcut țăndări din cauza suflului exploziei și ușile au fost aruncate cu balamale cu tot. Se pare însă că aici nimeni nu a fost rănit.
Zeci de morți și peste 2.750 de răniți: Mi-a amintit de Hiroshima și Nagasaki
Până acum, cel puțin 73 de decese au fost confirmate, iar bilanțul crește rapid. Spitalele sunt copleșite de numărul mare de victime, ministrul Sănătății anunțând, în decurs de nici o oră, o creștere de la 2.500 de răniți la 2.750 de răniți.
Imediat după explozie și Internetul a căzut, astfel că o corelare a informațiilor a fost destul de greu de realizat la început.
Premierul Libanului, Hassan Diab, a decretat ca miercuri să fie zi de doliu național: "Ceea ce s-a întâmplat nu va trece fără ca responsabilii să dea socoteală. Responsabilii acestei catastrofe vor plăti".
El a cerut "ţărilor prietene" să ajute Libanul. "Lansez un apel urgent ţărilor prietene care iubesc Libanul să fie alături de noi", a mai spus el.
În același timp, guvernatorul Beirutului Marwan Abboud a comparat ceea ce a văzut cu atacul atomic de la Hiroshima și Nagasaki.
”A semănat cu ceea ce s-a întâmplat în Japonia, la Hiroshima și Nagasaki. De asta mi-a amintit. În viața mea nu am văzut o distrugere la o asemenea scară. E o catastrofă națională”, a spus guvernatorul.
Locuitorii spun că inițial au crezut că este un cutremur, după care ușile și geamurile le-au sărit din țâțâni.
Accident la un depozit de artificii sau un atac Hezbollah?
Primele informații au vorbit de o explozie la un depozit de artificii din apropierea portului.
Au existat însă și speculații, având în vedere că incidentul a avut loc înaintea unui verdict ce va fi dat la sfârșitul săptămânii de un tribunal ONU în procesul asasinării fostului premier Rafik Hariri.
Patru persoane sunt judecate că ar fi pus la cale atacul cu mașină capcană în 2005. Toți cei patru sunt membri Hezbollah.
Exista o informație că ar fi avut loc și o a doua explozie, chiar la fosta reședință a lui Hariri, potrivit BBC. Aceasta nu a fost însă confirmată de autorități.
Ulterior, generalul Abbas Ibrahim, șeful securității libaneze, a spus că explozia a avut ca sursă explozibili confiscați. El a spus că ar fi naiv să se creadă că o asemenea explozie poate avea la bază artificii.
Unda de șoc a ajuns până în Cipru. Mesaje de la liderii lumii
Centrul European de Seismologie a calculat că explozia s-a simțit până la peste 240 de kilometri, adică inclusiv în Limasol, în Cipru.
”Am primit mai multe rapoarte din Cipru legate de acest incident. Oamenii au auzit un zgomot și au văzut cum zăngăne ferestrele”, au anunțat reprezentanții centrului, pe Twitter.
Și ministrul de Externe cipriot Nikos Christodoulides a postat un mesaj pe rețeaua de socializare în care spune că e în legătură cu omologii din Liban și gată să ofere asistență.
De asemenea, și președintele Consiliului European Charles Michel a transmis un mesaj în care își exprimă solidaritatea cu poporul libanez, anunțând că UE e gata să dea o mână de ajutor.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că ajutoare din partea Franței sunt deja pe drum.
Și din partea SUA a venit un mesaj în care Departamentul de Stat anunță că urmărește îndeaproape situația de la Beirut.
Ambasada SUA la Beirut a emis un mesaj public în care îi roagă mai ales pe locuitorii din apropierea locului exploziei să stea în spații închise și să poarte măști, pentru că există informații că aerul e încărcat cu vapori toxici.
Din partea Israelului a vorbit ministrul de Externe Gabi Ashkenazi care a vrut să înlăture orice suspiciune că țara sa ar fi la originea exploziei.
”Israelul nu are nimic de-a face cu acest incident. Nu există niciun motiv să nu credem că este vorba doar de un accident”, a spus ministrul.
Și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pe Twitter: "Sincere condoleanţe familiilor victimelor exploziilor îngrozitoare din Beirut. Suntem alături de Liban şi de poporul libanez în aceste vremuri dificile".
Ambasada României la Beirut, afectată de explozie
Ministerul român de Externe a anunțat că imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore.
Întreg personalul misiunii diplomatice este în afara oricărui pericol.
„Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară”, anunță MAE.
MAE precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: 00961 5 924 849, 00961 5 920 432, 00961 5 920 452 sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503.
MAE precizează că Ambasada României la Beirut continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune.