O comună din Constanța are sistem de canalizare nefuncțional și construit fără aviz lângă o cetate romană. Lucrările au costat 3,3 milioane de euro

O comună din Constanța are sistem de canalizare nefuncțional și construit fără aviz lângă o cetate romană. Lucrările au costat 3,3 milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comuna constănțeană Pantelimon are un sistem de canalizare ce a costat 3,3 milioane de euro, care este însă nefuncțional și construit fără aviz lângă o cetate romană.

Lucrările au început în 2014, contractul fiind atribuit societății Opal Construct, iar banii au fost dați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) informează Info Sud-Est.

Societatea a semnat în acel moment și alte contracte cu primării din Constanța, pentru a le monta turbine eoliene. Acestea au intrat însă în atenția OLAF, care cercetează modul în care au ajuns contractele la Opal Construct.

ADVERTISING

Ulterior, la 3 ani de la semnarea contractului cu Primaria Pantelimon pentru canalizare, Opal Construct a subcontractat o bucată din contract unei alte firme, Global Ports Services.

Lucrări făcute fără aviz

Lucrările pentru construirea sistemului de canalizare s-au făcut fără toate avizele necesare. Mai exact, nu a existat aviz din partea Ministerului Culturii, necesar ținând cont că pe raza comunei Pantelimon există Cetatea Ulmetum.

Mai mult, lucrările nu au fost realizate nici sub supravegherea arheologilor, care apoi au constatat că situl arheologic a fost afectat de modul în care s-a desfășurat proiectul de infrastructură.

ADVERTISING

Reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța au denunțat faptul că lucrările s-au făcut fără acordul Ministerului Culturii, iar Poliția de Patrimoniu din cadrul IPJ Constanța a deschis un dosar penal aflat încă în lucru.

Vasile Neicu, care era primar în 2014 și a semnat contractul pentru canalizare, a murit în 2017. Cel care se află acum în această funcție, Costel Armășescu, de la PNL, afirmă că încearcă să obțină aviz de la Ministerul Culturii, pentru ca cele 3,3 milioane de euro să nu fi fost irosite.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇