Experții în monarhia britanică pun comportamentul rebel al prințului Harry pe seama presiunii pe care a suportat-o în rolul secundar, eclipsat de fratele său mai mare, William.
„Minunat. Acum că mi-ai oferit un moștenitor și o rezervă, treaba mea s-a terminat”. Aceste cuvinte pe care Charles i le-ar fi spus prințesei Diana la nașterea lui Harry i-au marcat întreaga existență celui de-al doilea lor fiu.
Replica este menționată în volumul biografic al prințului Harry, iar acesta susține că termenul „Spare" („Rezerva") era deseori folosit în familie la adresa sa.
„Îl spuneau fără să se gândească, direct. Eu eram umbra, actorul secundar, planul B. Am fost adus pe lume în caz că i se întâmpla ceva lui Willy", arată Harry în ediția spaniolă a cărții, folosind apelativul din familie al fratelui lui mai mare, William, în timp ce al său era „Harold".
Formula „un moștenitor și o rezervă" se referă la nevoia familiilor aristocratice de a avea un moștenitor pentru un titlu sau o proprietate și „o rezervă", fratele mai mic al succesorului, care să-l înlocuiască în caz că „titularului" i se întâmplă ceva înainte de a avea copii, notează BBC.
Atât de mult pe Harry l-a enervat acest termen, încât l-a folosit ca titlu al cărții sale pentru a reda dificultatea înțelegerii rolului său regal, în care există bogăție și privilegii, dar niciun sens clar al scopului său.
„Este o non-poziție. Nu există un rol clar în afară de a strânge mâini și a fi pe placul oamenilor", arată Pauline Maclaran, profesoară la Centrul pentru Studii ale Monarhiei Moderne din cadrul University of London.
Harry nu este primul prinț nefericit
Poate că o viață de lux fără rost are farmecul ei, dar implică și un mare risc al neîmplinirii și lipsei de direcție, apreciază specialiștii. Maclaran consideră că o monarhie modernă ar trebui să găsească roluri mai bine definite pentru cei aflați în această poziție sau să-i elibereze de orice așteptări regale odată ce au coborât în ordinea de succesiune.
Istoricul Ed Owens dă ca exemplu Danemarca și Suedia, unde a fost adoptată o astfel de abordare prin reducerea familiilor regale, astfel încât cei care ar fi avut rolul marginal de „rezerve" se pot bucura de viața lor „neîngrădiți de responsabilitățile regale" .
Owens spune că prințesa Margaret, sora mai tânără a regretatei regine Elisabeta a II-a, e un exemplu al presiunilor puse pe frații mai mici ai moștenitorilor regali. El arată că Margaret s-a confruntat cu viața privată „destrămată" de mass-media, lucru puțin probabil să li se întâmple monarhului sau succesorului direct al acestuia.
Al doilea copil are de înfruntat „titluri răutăcioase" și beneficiază de o protecție redusă în fața atenției publice, spune istoricul. „Demnitatea acordată celor aflați în linie directă nu este acordată acelor membri regali mai tineri", arată el.
Prințul Andrew este un alt exemplu al unui moștenitor regal secundar care nu s-a descurcat bine cu acest statut. Chiar și înaintea implicării în scandalul sexual, pe care el îl neagă, Andrew și-a câștigat renumele de „Air Miles Andy", pentru numeroasele sale călătorii în străinătate.
Însă au existat și cazuri fericite. George al VI-lea, un monarh timid și la început reticent, a fost fratele mai mic al lui Eduard al VIII-lea, dar a urcat pe tron după ce acesta din urmă a abdicat pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson, și s-a dovedit un lider al națiunii britanice în timpul războiului.
Tatăl său, George al V-lea, a fost, de asemenea, un frate mai mic care a urcat pe tron. Fratele lui mare a murit în 1892, la 28 de ani, după izbucnirea unei epidemii de gripă.
Un război din care nimeni nu are de câștigat
Prof. Maclaran spune că „rezervele regale" pot avea „sindromul celui de-al doilea copil", devenind rebeli și plini de resentimente la adresa fraților sau surorilor mai mari care primesc statut și responsabilități de prim rang.
Acest lucru poate provoca tensiuni între frați, cel mai mare fiind iritat de lipsa de răspundere pe care o demonstrează cel mai mic. Este o problemă psihologică, dar și una de ordin constituțional, arată experta.
Există, de asemenea, șabloane istorice în care fratele mai mic este prezentat într-o lumină negativă, fiind acuzat de lipsă de respect sau ca un rival care amenință să submineze autoritatea fratelui mai mare. Maclaran dă aici ca exemplu lupta din secolul al XII-lea dintre „Regele cel rău" John și „Regele cel Bun" Richard, ecranizată de Disney în 1970.
În vremurile noastre nu mai este nevoie de acest negativism la adresa fraților mai mici ai moștenitorilor tronului, consideră istoricul Anthony Seldon. Acesta apreciază că prințul Harry și Meghan Markle au capacitatea de a se descurca bine și ar putea avea „un viitor măreț" în cadrul monarhiei „în loc să-și irosească energia", dacă „înțelepciunea și generozitatea ar prevala".
„Cineva trebuie să dea dovadă de maturitate aici. Avem doi frați afectați, iar acest lucru va dura și va începe să creeze daune serioase. Încă se poate repara, dar trebuie să existe o înțelegere între frați. Nimeni nu va câștiga din acest război", consideră Seldon.