Liderii din CSAT au stabilit măsurile de securitate în fața agresiunilor Rusiei și cum vor fi aduși acasă cei 615 militari din Afganistan

Liderii din CSAT au stabilit măsurile de securitate în fața agresiunilor Rusiei și cum vor fi aduși acasă cei 615 militari din Afganistan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România a alertat partenerii din NATO cu privire la evenimentele care s-au desfășurat în zona Mării Negre în ultima vreme, considerând că afectează securitatea euroatlantică, iar motivele de îngrijorare rămân și după ce Rusia a anunțat că-și retrage trupele din Crimeea.

Acesta este baza de la care au pornit discuțiile marți în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), potrivit unui comunicat remis de Administrația Prezidențială.

”România este în permanentă legătură cu aliații și partenerii din cadrul NATO și al Uniunii Europene și se coordonează și schimbă evaluări cu aliații și partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opțiunilor adecvate de acțiune.

ADVERTISING

Anunțul Federației Ruse privind ordinul ca trupele sale să revină în bazele lor permanente, după exercițiile militare din Crimeea și Marea Neagră, a fost important și oportun pentru detensionarea situației, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare.

Așadar, autoritățile române rămân vigilente și vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei”, potrivit documentului citat.

ADVERTISING

În acest context, au fost trecute în revistă toate demersurile în care autoritățile se implică pentru a menține stabilitatea în regiune și, astfel, să sporească securitatea României.

Militarii români se întorc acasă din Afganistan

Un alt subiect important discutat a fost revenirea în țară a militarilor din Afganistan, odată cu încheierea misiunii NATO.

”Redislocarea va fi etapizată și se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

ADVERTISING

Țara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan.Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Documentul îi menționează și pe cei 27 de militari de elită care au murit de-a lungul anilor de război în Afganistan.

AICI puteți găsi integral comunicatul Administrației Prezidențiale.

Amintim că urmează ca, începând cu ora 18:00, președintele Iohannis să susțină și o conferință de presă. Vă invităm să o urmăriți Live Text AICI.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇