În premieră, portavionul nuclear francez Charles de Gaulle, plasat sub controlul operațional al NATO

În premieră, portavionul nuclear francez Charles de Gaulle, plasat sub controlul operațional al NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Portavionul Charles de Gaulle, perla Flotei franceze, urmează să treacă – pentru prima oară – sub controlul operaţional al NATO, într-o misiune de 15 zile la Marea Mediterană, un simbol al angajamentului consolidat al Parisului faţă de Alianţa Nord-Atlantică împotriva Rusiei.

Această misiune, la care iau parte bastimente din mai multe state membre NATO – Statele Unite, Grecia, Spania şi Portugalia – urmează să se desfăşoare de la 26 aprilie şi până la 10 mai sub comandamentul Statului Major Maritim StrikforNato, din care fac parte 15 state membre NATO, inclusiv Franţa, condus de către un viceamiral american, anunţă Statul Major al armatei franceze.

ADVERTISING

„Este pentru prima oară când plasăm portavionul nuclear Charles-de-Gaulle şi întreaga sa escortă, inclusiv un submarin nuclear de atac, sub controlul operaţional al NATO, timp de 15 zile”, subliniază viceamiralul francez Didier Maleterre, numărul doi în comandamentul maritim al NATO.

Însă „putem ridica mandatul în orice moment, iar cu un pocnet din degete să recuperăm comandamentul naţional în cursul operaţiunilor, dacă este necesar”, precizează el.

Franţa, considerată odinioară un aliat dificil, în care Bruxellesul continuă încă să nu aibă încredere, revine în NATO după reîntoarcerea ameninţării ruse, în paralel cu dezangajarea sa militară în Africa.

ADVERTISING

Un membru fondator al organizaţiei, înfiinţată în 1948 împotriva ameninţării sovietice, Franţa a părăsit Comandamentul militar integrat în 1966, la ordinul generalului Charles de Gaulle, din cauza unor dezacorduri cu Statele Unite.

Ea a revenit în acesta în 2009, însă fără să revină în Grupul Planurilor Nucleare al NATO.

Portavionul Charles de Gaulle, cu avioane de vânătoare de tip Rafale Marine la bord, îşi reia astfel la sfârşitul lui aprilie operaţiunile, după opt luni de lucrări.

ADVERTISING

Escortat de un submarin nuclear de atac, fregate specializate şi o navă de reaprovizionare - toate alcătuind ”grupul aeronaval” francez, portavionul a participat la exerciţii şi operaţiuni NATO, însă întotdeauna sub control naţional francez.

Această misiune va permite Franţei ”să intre în rând şi să se pună la acelaşi nivel cu aliaţii noştri. Vom învăţa totodată multe”, apreciază comandantul grupului aeronaval francez, contraamiralul Jacques Mallard.

Ca răspuns faţă de Războiul din Ucraina, NATO şi-a crescut în mod semnificativ prezenţa maritimă în Europa.

Statele Unite şi-au plasat unul dintre portavioane sub controlul operaţional al NATO în 2022 - pentru prima oară de la Războiul Rece -, iar Marea Britanie a făcut acelaşi lucru în 2023 - de asemenea o premieră.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇