Croaţia a îndeplinit toate condiţiile pentru a intra în Schengen, anunţă Consiliul UE

Croaţia a îndeplinit toate condiţiile pentru a intra în Schengen, anunţă Consiliul UE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Croaţia, stat membru al Uniunii Europene din 2013, a făcut un pas cheie spre intrarea în spaţiul Schengen printr-un acord joi în Consiliu, instituţie ce reprezintă statele membre.

Croaţia a „îndeplinit condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor părţilor acquis-ului Schengen” este concluzia unei declaraţii a Consiliului, informează AFP.

Pentru ca această ţară balcanică să se alăture celorlalţi 26 de membri ai spaţiului Schengen, Consiliul mai are să decidă în unanimitate „autorizarea ridicării controalelor la frontierele interne”.

Ministrul sloven de Interne, Ales Hojs, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a salutat acest „prim pas”.

„Va aduce beneficii în special cetăţenilor Sloveniei şi Croaţiei, deoarece graniţa dintre ţările noastre va înceta să mai existe”, a declarat el, într-o conferinţă de presă.

În octombrie 2019, Comisia Europeană a considerat că autorităţile croate au luat măsurile necesare pentru a adera la Schengen, făcând bilanţul evaluărilor realizate începând din 2016.

Spaţiul Schengen, una din cele mai concrete realizări ale Uniunii Europene, este o zonă în care se poate călători fără paşaport şi în care controalele la frontieră au fost în principiu abolite. Acesta reuneşte 26 de ţări, 22 de state membre plus patru state asociate: Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein.

În afară de Croaţia, celelalte state membre UE care nu fac parte din Schengen sunt Bulgaria, România, Cipru şi Irlanda.

Eliminarea frontierelor interne a avut drept consecinţă consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen. Statele membre situate la frontierele acestuia sunt, aşadar, responsabile de organizarea unor controale riguroase la aceste frontiere şi de eliberarea, dacă este cazul, de vize de scurtă şedere.

Aderarea la Schengen implică, de asemenea, participarea la cooperare poliţienească în vederea combaterii crimei organizate sau a terorismului, în special prin partajarea datelor, cum ar fi în cadrul Sistemul de Informaţii Schengen (SIS).

Chiar dacă frontierele interne ar trebui să existe doar pe hârtie în spaţiul Schengen, multe state membre au reintrodus controale la graniţă din motive de combatere a terorismului sau recent din cauza pandemiei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇