Încoronarea regelui Charles al III-lea va fi o sărbătoare a vechilor tradiții. Din ce în ce mai puțin înțelese și acceptate, acestea includ și un moment controversat, pe care britanicii nu mai sunt dispuși să-l respecte.
Regele Charles al III-lea va fi încoronat sâmbătă, în Abația Westminster din Londra, așa cum au făcut-o toți înaintașii săi, cu două excepții de la William Cuceritorul, în 1066, încoace.
El va urca pe Scaunul Încoronării, făcut din lemn pentru regele Edward I al Angliei în secolul al XVII-lea și care conține controversata Piatră a Destinului, capturată în Scoția în 1296. Pe cap îi va fi așezată coroana Sfântului Eduard, care datează de la încoronarea lui Charles al II-lea, în secolul al XVII-lea.
Însă un moment controversat al ceremoniei se va desprinde decisiv de tradiție: cetățenii britanici și cei ai statelor Commonwealth au fost rugați să rostească un jurământ de credință față de noul monarh și față de moștenitorii și succesorii lui.
"Omagiul" poporului pentru noul rege
La încoronările anterioare, rostirea omagiului le-a revenit arhiepiscopului de Canterbury, moștenitorului tronului, urmați de ducii regali și apoi de nobilime, în ordinea rangului.
De această dată, omagiul aristocrației va fi înlocuit cu un "omagiu al poporului", a anunțat Biserica Anglicană.
"Arhiepiscopul îi va invita pe cei care doresc, din Marea Britanie și din celelalte teritorii, atât în incinta Abației, cât și pe cei care privesc și ascultă de acasă, să-și aducă omagiul împărtășind aceleași cuvinte - un cor de milioane de voci cărora li se îngăduie pentru prima oară în istorie să participe la acest moment solemn și fericit", se arată în declarație.
Este o invitație, nu o obligație, prin urmare îl va rosti doar cine va considera de cuviință. Însă pe mulți acest apel nu-i interesează, notează CNN.
Un sondaj realizat pentru emisiunea "Good Morning Britain", de la postul ITV, a arătat că 86,5% din cei peste 164.000 de respondenți au spus că nu vor rosti jurământul.
La Antipozi, când David Speers, gazda programului de știri Q&A de la postul național de știri a întrebat publicul din studio dacă va rosti jurământul, doar două persoane au ridicat mâna. Iar în Canada, cetățenii din Quebec nu par dispuși să-i jure credință noului rege la doar câteva luni după ce aleșii lor au votat eliminarea jurământului față de suveran la începutul mandatului.
În ceea ce-i privește pe britanici, cei mai mulți sunt pur și simplu indiferenți, dar subiectul a provocat câteva controverse aprinse. Chiar și Piers Morgan, care în general susține casa regală, a numit jurământul o greșeală: "Mai degrabă să mă strângă cineva de gât decât să-i jur credință lui Harry sau lui Andrew. Bănuiesc că cei mai mulți britanici simt același lucru".
Ediția australiană a ziarului Daily Mail, tabloidul deținut de miliardarul Rupert Murdoch, care abordează o linie mai puțin pro-monarhică decât cea din Anglia, a publicat mai multe mesaje critice de pe Twitter care condamnă jurământul, inclusiv unul care îl socotește desprins din "1984", romanul distopic al lui George Orwell, în care cetățenii din Oceania stau în fața ecranelor și jură credință către Big Brother.
Jurământul "modern" de peste Ocean
Jurământul de credință recitat la unison în zilele noastre nu este o practică exclusiv britanică - de partea cealaltă a Atlanticului, îndeosebi în școlile publice din SUA, un asemenea act nu suscită atâtea controverse.
Jurământul american de loialitate a fost scris de Francis Bellamy și publicat în revista pentru copii "The Youth Companion" în septembrie 1892. În deceniile următoare a căpătat rapid popularitate și a fost recitat până la Al Doilea Război Mondial. Forma sa actuală, cu formula "o națiune sub Dumnezeu", a fost introdusă în 1954.
În ciuda unei decizii din 1943 a Curții Supreme din SUA care stabilea că nimeni nu poate fi obligat să-l rostească, aproape toți copiii americani recită jurământul de 31 de cuvinte la începutul fiecărui an școlar.
Pentru cei mai mulți dintre americani, jurământul reprezintă o componentă incontestabilă a culturii politice americane, dar pentru cei din afara Statelor Unite poate avea conotații negative, fiind asociat cu obediența impusă de regimurile dictatoriale.
În 1942, Congresul SUA a stabilit că jurământul trebuie recitat cu mâna pe inimă, nu cu brațele întinse, întrucât vechea formă în care era salutat drapelul era percepută ca fiind prea apropiată de salutul nazist.
Jurământul față de monarh, o tradiție demodată
Revenind în Anglia, aversiunea publică față de jurământ în țara care încă se mândrește că nu și-a pierdut "spiritul de la Dunkirk" poate fi pusă pe seama sentimentului că orice ritual în masă pare inevitabil fascist sau, în cel mai bun caz, ceva "neenglezesc".
Fără îndoială, în ziua încoronării lui Charles pub-urile și terasele vor fi pline de oameni dornici să sărbătorească cu un pahar (sau mai degrabă mai multe) evenimentul istoric. Dar asta nu înseamnă că îi va auzi cineva rostind vreun jurământ de credință.
Reacția față de jurământ e legată atât de formă, cât și de conținut. În SUA, criticile asupra jurământului au vizat îndeosebi formularea "sub Dumnezeu" care eludează, în opinia unora, distincția dintre Biserică și stat. După modificarea din 1954, conținutul a devenit aproape de necontestat - când îl rostesc în fața drapelului național, americanii jură credință către "republica indivizibilă, cu libertate și dreptate pentru toți".
Sunt principii solide, chiar dacă unii consideră că America nu a atins întotdeauna țelurile mărețe la care năzuiește. În schimb, jurământul de la încoronarea lui Charles îi invită pe britanici să-și declare loialitatea față de un rege, față de moștenitorii și succesorii lui - o formulă profund nedemocratică și neactuală.
În plus, arhiepiscopul a făcut propunerea într-un moment în care regele Charles și instituția monarhiei în general se află la un nivel redus de susținere. Un sondaj YouGov realizat recent arată că în jur de 60% dintre britanici susțin continuarea monarhiei, însă tineretul este tot mai favorabil republicii.
Chiar și în rândurile celor care susțin Casa Regală s-a răspândit convingerea că monarhia trebuie să se modernizeze și să rămână relevantă pentru acest secol. Propunerea unui jurământ public înseamnă pentru mulți exact opusul modernului.
Pentru americani și pentru mulți cetățeni din toate republicile de pe planetă, încoronarea lui Charles va fi un spectacol istoric bizar pe care îl vor ignora sau îl vor urmări cu detașare.
Pentru spectatorii britanici și mai ales pentru cei tineri, ale căror păreri despre viitorul monarhiei sunt incerte sau critice, semnificația încoronării lui Charles e mai complexă. Iar acestă complexitate nu poate fi atenuată rugând oamenii să-i jure credință unui rege.
T.D.