Americanii îi spun stop lui Orban. Fără arme noi până când Ungaria nu permite aderarea Suediei la NATO

Americanii îi spun stop lui Orban. Fără arme noi până când Ungaria nu permite aderarea Suediei la NATO
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Principalul lider republican din Comisia pentru relaţii externe a Senatului SUA, Jim Risch, a declarat miercuri că blochează o vânzare de armament în valoare de 735 de milioane de dolari către Ungaria, deoarece guvernul de la Budapesta nu a ratificat aderarea Suediei la NATO.

„Având în vedere promisiunile care mi-au fost făcute mie şi altora, anul trecut, că acest vot va fi dat, şi faptul că suntem în luna iunie şi încă nu există acest vot, am decis ca vânzarea de noi echipamente militare americane către Ungaria să fie suspendată”, a anunţat senatorul Jim Risch într-un comunicat.

ADVERTISING

„Ungaria ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite Suediei să intre în alianţă - şi asta cât mai curând", a mai spus el.

Conform legislaţiei americane, tranzacţiile majore de armament sunt analizate de principalii democraţi şi republicani din Comisia pentru relaţii externe a Senatului şi din Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor. Aceştia pun în mod regulat întrebări sau îşi exprimă îngrijorarea cu privire la drepturile omului sau probleme diplomatice, ceea ce poate întârzia sau chiar opri vânzările de arme.

ADVERTISING

The Washington Post a scris că achiziţia blocată de armament include 24 de baterii de lansatoare de rachete HIMARS şi peste 100 de rachete şi încărcătoare, împreună cu piesele şi suportul aferent.

Însă Ministerul ungar al Apărării a transmis un comunicat, citat de MTI, în care spune că nu intenţionează să cumpere sisteme HIMARS.

„În timpul mandatului guvernamental anterior, comisarul guvernamental însărcinat cu achiziţiile publice a solicitat informaţii despre sistemele de rachete HIMARS într-o scrisoare cu termen limită martie 2022. Nu a existat niciun răspuns din partea SUA, prin urmare, ministerul a considerat problema închisă", afirmă Budapesta.

ADVERTISING

Suedia a solicitat anul trecut să adere la NATO ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Obiecţiile din partea Turciei şi Ungariei au întârziat candidatura, iar Suedia speră acum să adere până la summitul NATO de luna viitoare din Lituania.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu preşedintele american Joe Biden.

Însă miercuri, președintele Recep Tayyip Erdogan a reiterat că Suedia nu ar trebui să se aştepte ca Ankara să-i ratifice aderarea, dacă nu împiedică protestele anti-turce din Stockholm.

„Turcia nu poate privi pozitiv candidatura Suediei la NATO în timp ce teroriştii protestează la Stockholm, iar poziţia Turciei va fi clarificată încă o dată în cadrul discuţiilor cu oficialii suedezi, care vor avea loc miercuri la Ankara”, a declarat Erdogan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇