Amenințarea pe care Rusia a dezvoltat-o în secret și pe care America nu o poate contracara

Amenințarea pe care Rusia a dezvoltat-o în secret și pe care America nu o poate contracara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sistemul nuclear spațial pe care Rusia l-ar fi construit nu a ajuns încă pe orbită, iar Statele Unite au date noi despre această armă. Informațiile sunt clasificate, susțin surse din serviciile secrete americane.

Foarte puține detalii despre noua super-armă pe care a construit-o Rusia au fost făcute publice.

Serviciile secrete americane au informat Congresul SUA și aliații despre această amenințare, iar unii membri ai legislativului american susțin că datele sunt atât de importante, încât ar trebui desecretizate și făcute publice. Deși informațiile sunt îngrijorătoare, mai mulți oficiali de peste Ocean au subliniat că nu există o amenințare imediată la adresa intereselor SUA.

O armă pe care Statele Unite nu o pot contracara

Sistemul la care lucrează Rusia încă este în curs de dezvoltare și nu se află pe orbită, au spus trei surse din serviciile americane de informații citate de CNN.

Nu se știe cât de departe a ajuns tehnologia creată de ruși, a precizat un oficial. Un alt oficial a spus că amenințarea nu implică o armă care ar putea fi folosită pentru a ataca oameni. Încă nu este clar nici dacă informațiile se referă la o armă antisatelit cu propulsie nucleară sau la o armă cu încărcătură nucleară.

ADVERTISING

Surse citate de New York Times și ABC News au explicat că informațiile sunt legate de încercările Rusiei de a dezvolta o armă spațială antisatelit şi nucleară.

Un oficial a declarat pentru Reuters că problema este importantă, dar nu se referă la o capacitate activă și nu ar trebui să fie un motiv de panică.

Deși unii membri ai Congresului au minimalizat imediat amenințarea, o armă antisatelit plasată pe orbita Pământului ar reprezenta un pericol important pentru comandamentul nuclear american și pentru controlul sateliților, a spus Hans Kristensen, director al Proiectului de informare nucleară și al Federației Oamenilor de Știință Americani.

Statele Unite se bazează pe sateliți "esențiali", pentru a asigura un control constant și fără probleme asupra arsenalul nuclear.

Alte țări au testat în trecut arme antisatelit, dar acest pas al Rusiei ar fi o escaladare, iar Statele Unite au transmis clar că ar reacționa "foarte puternic" la un atac asupra sateliților săi de comandă și control nuclear, a adăugat Kristensen.

"Dacă e ceva orbital, reprezintă un nou nivel de amenințare, fie că e nuclear sau nu", a mai spus expertul, arătând că și armele convenționale instalate pe un sistem antisatelit ar fi o amenințare semnificativă pentru Statele Unite.

ADVERTISING

Nu se ştie natura exactă a acestei arme și dacă ea chiar există. Însă amenințarea sateliților occidentali ar putea avea multiple consecințe - sabotarea comunicațiilor, a supravegherii, a obținerii de informații și, foarte important, a controlului și comenzilor din sfera nucleară, relatează Reuters.

Nu se știe nici de ce ar avea nevoie Rusia să folosească o armă nucleară pentru a distruge un satelit, însă New York Times a scris că Statele Unite nu au capacitatea de a contracara o astfel de armă.

Rusia a lansat la începutul lunii februarie satelitul Cosmos-2575 cu o rachetă Soyuz-2. Potrivit Roskosmos, agenția spațială rusă, citată de OSINTdefender, racheta a transportat în spațiu "o încărcătură necunoscută pentru ministerul rus al Apărării".

Alarmă reală sau o tentativă de a ajuta Ucraina?

ABC News a anunțat în premieră că spionajul american a aflat despre o capacitate nucleară spațială a Rusiei.

Informaţiile au devenit publice după ce Mike Turner, preşedintele republican al comisiei pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor, a emis miercuri o declaraţie neobişnuită în care a avertizat asupra unei "ameninţări grave la adresa securităţii naţionale".

ADVERTISING

El i-a invitat pe membrii comisiei să analizeze informațiile clasificate aflate la dispoziție despre "capacitatea militară străină destabilizatoare" care ar trebui să fie cunoscute de toți membrii Congresului.

Imediat, membrii comisiei au început să coboare la subsolul Camerei pentru a afla care sunt informațiile. Unii au plecat dezamăgiți, relatează CNN. Un membru democrat cu experiență în securitatea națională a spus că nu a mai primit niciodată o astfel de convocare urgentă pentru o problemă de securitate națională și că informațiile pe care le-a văzut când a sosit nu au fost suficient de urgente pentru a justifica semnalul de alarmă pe care l-a tras Turner.

După câteva ore, încercând să înlăture confuzia, președintele Camerei, republicanul Mike Johnson, le-a spus reporterilor că "nu există niciun motiv de alarmare", dând de înțeles că avea aceste informații din ianuarie. "Vrem doar să asigurăm pe toată lumea că volanul e în mâini pricepute. Ne ocupăm de asta și nu-i niciun motiv de alarmare", a spus el.

În declarația sa, Turner a făcut apel la administrația Biden să desecretizeze "toate informațiile referitoare la această amenințare, astfel încât Congresul, administrația de la Casa Albă și aliații să discute deschis despre acțiunile necesare pentru a răspunde la această amenințare".

Între timp, liderul republican și cel democrat din comisia pentru informații din Senatul SUA au precizat că au văzut datele existente, dar acestea ar fi greu de declasificat fără deconspirarea unor surse și metode sensibile.

Subiectul armei nucleare spațiale a Rusiei a apărut în timp ce pachetul de ajutor militar american în valoare de 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei s-a blocat în Congres, iar fostul președinte Donald Trump i-a susținut deschis pe membrii republicani care se opun sprijinului oferit Kievului.

Trump a afirmat recent că ar încuraja Rusia "să le facă orice naiba dorește" aliaților din NATO, care nu-și îndeplinesc obiectivele pentru cheltuielile de apărare.

Johnson a declarat că nu va pune în dezbatere pachetul de ajutor militar pentru Ucraina, însă Turner a susținut cu tărie continuarea finanțării efortului de război al Kievului.

Unii membri ai Congresului au speculat în discuții private că efortul lui de a suna alarma despre amenințarea spațială a Rusiei ar putea fi o încercare de a obţine sprijinul pentru Ucraina.

Rusia nu a confirmat și nici nu a infirmat existența unei astfel de arme, dar a respins dezvăluirile americane, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, catalogându-le drept "o invenție răutăcioasă" și un truc al Casei Albe de a-i convinge pe politicienii americani să aprobe mai mulți bani pentru a contracara Moscova.

Continuă "hârjoneala" din spațiu dintre SUA și Rusia

Dincolo de speculații, se știe că Rusia a desfășurat un sistem de contracarare spațială pentru neutralizarea sateliților militari americani, potrivit unui raport din 2022 asupra securității spațiale întocmit de Defense Intelligence Agency (DIA).

Rusia a testat în 2020 o armă antisatelit spațială, cu capacități orbitale sofisticate, având un dublu scop: să spioneze sateliții inamici, dar și să-i poată ataca la nevoie.

În același an, un general al Forței Spațiale a Statelor Unite a anunțat că doi sateliți misterioși ai Rusiei urmăreau un satelit american de spionaj.

În august 2023, un satelit rusesc, Kosmos-2558, a fost lansat pe același plan orbital pe care se afla unul american, USA-326, iar aceștia au trecut de câteva ori unul pe lângă celălalt. Evoluția pe orbită a lui Kosmos-2558 și lipsa unor explicații formale din partea Moscovei i-au făcut pe experți să considere că satelitul rusesc îl pândește pe cel american.

Rusia și Statele Unite sunt cele mai mari puteri nucleare ale lumii. Arsenalele lor cumulate totalizează aproape 90% din armamentul nuclear mondial, iar ambele state dețin sateliți militari avansați care orbitează Pământul.

Doctrina militară rusă cere ca armata să fie capabilă să țintească sateliții inamicului de la sol, din aer, în spațiu și cibernetic, folosind atacuri care variază de la bruiajul temporar la distrugerea imediată.

Lansarea în spațiu a unui sistem nuclear antisatelit ar viola Tratatul privind spațiul cosmic din 1967 care interzice explicit "orice obiecte care transportă arme nucleare sau alte tipuri de arme de distrugere în masă" pe orbită.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇