Școala nu începe marți. Lideri de sindicat: Situația poate fi alarmantă. Nu putem vorbi de compromis. Calendarul examenelor naționale

Școala nu începe marți. Lideri de sindicat: Situația poate fi alarmantă. Nu putem vorbi de compromis. Calendarul examenelor naționale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După mini-vacanţa de Rusalii, şcoala ar fi trebuit să înceapă marţi, dar greva profesorilor continuă şi riscă să amâne examenele naţionale şi să prelungească anul şcolar.

Cadrele didactice nu se întorc la catedră, iar liderii de sindicat spun că, dacă marţi nu reîncep negocierile pe salarii, atunci situaţia poate fi alarmantă.

Vineri ar fi cam ultima zi în care să înceteze greva, pentru că orice prelungire după această dată face imposibilă respectarea actualului calendar pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.

Însă sindicaliştii cred că nu ei trebuie să facă acum un compromis pentru binele elevilor, ci Guvernul.

Sindicalist: Cum s-a putut da la medici, asta am cerut şi noi

Preşedintele FSLI Dolj, Bogdan Manea, a fost întrebat, la Prima News, ce revendicări au acum cadrele didactice.

“Este vorba de 25%, dar pentru toată lumea, nu pe o grilă, unii au 16%, unii au 25%, că aşa se întâmplă în acest moment. Oamenii care au gradul I vechime, peste 25 de ani vechime, gradaţie de merit şi dirigenţie iau undeva la 16% net. În valoare nominală în jur de 900 de lei. Pentru profesorul debutant este vorba de 600 de lei, profesorul debutant ia în acest moment 25%. Ceilalţi profesori nu iau 25%”, a explicat liderul sindical.

ADVERTISING

În aceste condiţii, sindicaliştii mai doresc o discuţie pe ordonanţa de urgenţă.

“Ordonanţa de urgenţă... trebuie lucrat pe ordonanţa de urgenţă şi noi propunem în felul următor. Mâine, trebuie neapărat o întâlnire din nou la Guvern, o începere a renegocierilor, lucrul acesta se poate face foarte repede şi această ordonanţă de urgenţă să fie discutată împreună cu noi, corect şi să ne dăm acordul inclusiv noi, pentru că noi nu ne-am dat acordul pe această ordonanţă de urgenţă.

Ne dorim ca acel lucru, profesorul debutant cu salariul mediu brut pe economie, să fie introdus în textul ordonanţei”, a explicat Bogdan Manea.

Întrebat dacă sindicaliştii ar fi vrut un acord cu Guvernul şi nu şi o ordonanţă de urgenţă, preşedintele FSLI Dolj a răspuns: “Sub nicio formă. Acorduri au fost în România nenumărate şi au fost încălcate în ceea ce priveşte educaţia de 33 de ani. Nu s-a respectat până acum niciun acord. (....) Cum s-a putut da la medici dintr-o singură tranşă asta am cerut şi noi de la 1 ianuarie 2024. Şi lucrul ăsta se poate face”, a mai afirmat preşedintele FSLI Dolj.

ADVERTISING

Marius Nistor: Unii se gândesc la vacanțele lor

Pe de altă parte, președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, spune că angajații din Educaţie nu pot accepta un compromis, iar acum nu trebuie să ne gândim la vacanţe.

"Colegii vor decide ce vor face de mâine (marţi -n.red.). Indiferent dacă vor continuă greva sau că vor reveni la școală, ei merită tot respectul nostru. Momentan mesajul este că greva va continua. Doar colegii noștri pot decide cu totul și cu totul altceva.

(...) Nu putem vorbi de compromis atunci când vorbim de viețile a peste 300.000 de colegi de-ai noștri. Cred că Guvernul ar trebui să facă compromisul, politicienii noștri, în sensul în care renunță la orgolii și la supărări și vin și iau o decizie care ar trebui să fie importantă pentru toți din învățământ.

Politicienii noștri evita să își asume decizii radicale privind finanțarea sistemului de învățământ, de asta și credibilitatea lor este scăzută.

ADVERTISING

Colegii noștri au arătat că au de ce să facă grevă. Atâta timp cât printr-un act normativ nu s-a stipulat acel reper important legat de salariul debutantului cu studii superioare și nu putem vorbi de o grilă de salarizare care să fie prinsă într-un act normativ și cu cât mai puțin etape de punere în aplicare, este clar că nu ne-am atins ceea ce am solicitat.

Unii se gândesc la vacanțele lor, noi ne gândim la ce se va întâmplă cu învățământul mai departe", a declarat Marius Nistor, la Digi24.

Reprezentanţii Guvernului au recunoscut vineri că principala solicitare a sindicaliștilor – acordarea unui salariu la nivelul salariului mediu brut pe economie pentru debutanţi sau asistenţi universitari – se regăsește doar în Nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă privind majorările salariale din învăţământ, nefiind astfel garantată.

Calendar Bacalaureat 2023

Înscrirea pentru Bacalaureat 2023 trebuia să înceapă pe 29 mai, dar programul s-a decalat.

Iată noul calendar pentru Bacalaureat 2023:

  • 29 mai - 9 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 9 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 - 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română - proba A
  • 14 - 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 14 - 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 19 - 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor într-o limbă de circulație internațională - proba C

Probele scrise la Bacalaureat 2023

  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română - proba E.a)
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului - proba E.c)
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d)
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă - proba E.b)
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor până la 18.00
  • 4 - 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Calendar Evaluare Națională 2023

Evaluarea Națională 2023 pentru elevii clasei a VIII-a ar urma să înceapă în 19 iunie.

Anul şcolar la clasa a VIII-a ar urma să se încheie vineri, 9 iunie 2023.

  • 6 - 9 iunie 2023 - Înscrierea la Evaluarea Națională 2023
  • 9 iunie 2023 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 19 iunie 2023 - Limba și literatura română - probă scrisă
  • 21 iunie 2023 - Matematica - probă scrisă
  • 22 iunie 2023 - Limba și literatura maternă - probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) - Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (orele 16:00 - 19:00) - 29 iunie 2023 (orele 8:00 - 12:00) - Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie - 4 iulie 2023 - Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023 - Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇