România are de 17 ori mai puține grădinițe de stat decât în 1990

România are de 17 ori mai puține grădinițe de stat decât în 1990
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul de grădiniţe publice a scăzut dramatic în ultimii 34 de ani în România, în prezent fiind de 17 ori mai puţine faţă de anul 1990, după cum arată cel mai recent infografic publicat de Monitorul Social, un proiect al Fundaţiei Friedrich Ebert România.

În prezent, părinţii au la dispoziţie 742 de grădiniţe publice la nivel naţional vs. 12.529 de grădiniţe în 1990, conform datelor INS.

Şi, cu toate că numărul grădiniţelor private a crescut de 100 de ori în aceeaşi perioadă (5 grădiniţe private în 1991 versus 510 în 2023), acestea nu înlocuiesc numărul grădiniţelor publice desfiinţate, transmite Ziarul Financiar.

ADVERTISING

Per total, în 2023, în România funcţionau 1.252 de grădiniţe (din care 60% publice şi 40% private), adică de 10 ori mai puţine decât în 1990.

Regiunile cele mai afectate de scăderea numărului de grădiniţe sunt Nord-Estul (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui) şi Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea), unde sunt de peste 20 de ori mai puţine grădiniţe decât în 1990, în timp ce numărul grădiniţelor a rămas aproape constant în Bucureşti-Ilfov, dar unde sectorul s-a privatizat masiv (60% din grădiniţe fiind private).

ADVERTISING

Regiunea Nord-Est a cunoscut şi ea o privatizare masivă, în prezent 47% din grădiniţe fiind în regim privat.

Numărul de copii între 3-6 ani (vârsta de grădiniţă) a scăzut şi el, dar nu atât de mult.

Din 1990 până în 2002, numărul de grădiniţe a scăzut în acelaşi ritm cu numărul copiilor, însă din 2002 până în 2006, numărul grădiniţelor a scăzut dramatic: de la 9.500 la 1.500, în timp ce numărul copiilor între 3-6 ani a rămas aproape constant: 886.000, respectiv 875.000 pe aceeaşi perioadă.

Mai mult, anul trecut, 60% din copiii între 3-6 ani erau înscrişi în învăţământul preşcolar. Acest procent a crescut din 1990 când a fost 54%, atingând un vârf în 2011, când procentul a fost de 74%.

ADVERTISING

În medie, în 1990 erau 55 de copii per grădiniţă, dar în 2023 erau în medie 412 copii per grădiniţă (în 2011 erau aproape 500 de copii), indicând o supraaglomerare a unităţilor de învăţământ preşcolar.

Deşi numărul cadrelor didactice din preşcolar a rămas aproape constant din 1990 încoace (în jur de 37.000), diminuarea unităţilor de învăţământ preşcolar a dus la o suprasolicitare a acestora.

Consecinţele pentru familii sunt costuri mai mari (de ex. înscrierea la grădiniţe private), dar şi imposibilitatea reluării activităţii profesionale de către părinţi, în principal de către mame.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇