Peste 300 de echipamente IT au fost dăruite copiilor de la țară

Peste 300 de echipamente IT au fost dăruite copiilor de la țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

BCR și BCR Social Finance IFN SA s-au alăturat proiectului IT4Kids în mediul rural, inițiat de Școala informală de IT, și au donat peste 300 de echipamente IT. Obiectivul acestuia este de a îmbunătăți accesul la educația modernă (inclusiv de la distanță) pentru elevii din mediul rural, în contextul pandemiei de Coronavirus și al imposibilității copiilor de a se prezenta la școală. 

Echipamentele donate (laptopuri, tablete, routere, etc) au fost distribuite în 15 instituții de învățământ din județele Sălaj, Sibiu, Cluj, Iași, Dolj, Constanța și Buzău.

ADVERTISING

Toate echipamentele IT colectate au fost igienizate, formatate și dotate cu sisteme de operare de către Ecotic, A.P.D.E.T.I.C. și Ateliere fără frontiere, parteneri ai proiectului.

Laptopul sau tableta nu trebuie să fie un obiect SF pentru niciun copil

„Ne bucurăm să putem susține proiectul IT4Kids, extrem de util mai ales în contextul actual, dar și pentru viitor. Indiferent de ce se va întâmpla în perioada următoare, dacă școlile vor rămâne în online sau nu, componenta digitală va fi din ce în ce mai prezentă și va influența educația din multe puncte de vedere. Laptopul sau tableta nu trebuie să fie un obiect SF pentru niciun copil, indiferent de mediul din care provine. Așadar, orice mijloc prin care putem facilita accesul la tehnologie, atât al copiilor, cât și al profesorilor, este o investiție foarte importantă și cu efecte pe termen lung pentru ei, dar şi pentru societate”, a spus Ionuț Stanimir, Director de Marketing BCR.

ADVERTISING

În plus, proiectul IT4Kids a venit și în sprijinul a peste 120 de cadre didactice din mediul rural din județele Sibiu, Sălaj și Cluj, care au participat la cursuri online (gratuite) de „Inițiere în platformele de comunicare Zoom și Google Classroom”, livrate de mentorii Școlii informale de IT. 

IT4Kids în mediul rural reprezintă un nou proiect de succes al Școlii informale de IT, care va aduce mai aproape, prin intermediul mediului online, elevi și profesori de la numeroase școli de la țară. În cele 3 luni ale proiectului, am descoperit cât este de important să fim conectați, atât la tehnologie, cât și cu cei din jurul nostru. Împreună putem să dăm o mână de ajutor acolo unde este nevoie”, afirmă Mihai Talpos, cofondator al Școlii Informale de IT.

ADVERTISING

Școala online? Copiii săraci din satele României n-au nici de mâncare în timpul pandemiei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇