Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se spală pe mâini de responsabilitate după ce zeci de elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” s-au trezit că trebuie să-și rescrie contratimp lucrările la proba de română de la Bac, din cauza unui detaliu minor.
Elevi, părinţi şi profesori de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Bucureşti au reclamat, în 26 iunie, că zeci de lucrări ale elevilor care au susţinut proba de Română au fost anulate pe motiv că un cuvânt dintr-un titlu ar fi fost scris mai jos sau pe rândul următor. Se cerea înlocuirea întregii comisii, pentru că asistenţii au pus copiii să rescrie lucrările, la o oră după ce proba a început, fără a li se acorda timp suplimentar.
O profesoară a cerut ISMB lămuriri chiar în ziua respectivă și răspunsul l-a primit peste o lună jumătate, reprezentanții Inspectoratului susținând că, de fapt, elevilor li s-a oferit o oportunitate, și nu un stres care putea să-i coste întregul examen.
Amintim că elevii care au fost în sălile de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” afirmau că lucrările au fost anulate pe motiv că neîncadrarea exactă a sintagmei „Examenul naţional de bacalaureat” pe două rânduri a câte două cuvinte ar putea fi interpretată de evaluatori ca semn pe lucrare.
„Motivele anulării lucrărilor scrise fac referire la prevederile art. 56 (5), art. 59 (3) din OMECTS Nr. 4799/2010, Precizările ME Nr. 27470/5.05.2023. S-a apreciat, că în condiţiile în care candidaţii au putut rescrie lucrările până la finalizarea timpului alocat probei, aceasta a constituit o oportunitate pentru candidaţi, deoarece depistarea semnelor distinctive ar fi dus la posibila anulare a lucrărilor la nivelul centrelor de evaluare.
În vederea bunei desfăşurări a examenelor naţionale în viitor s-a propus, între altele, elaborarea unor proceduri distincte sau updatarea celor deja existente cu privire la acordarea de timp suplimentar pentru redactarea lucrărilor de către candidaţi, la solicitarea celor din urmă”, se arată în răspunsul ISMB, postat pe Facebook de profesoara Silvia Muşătoiu, citat de EduPedu.ro.
Preşedintele Comisiei Naţionale de Bacalaureat şi Evaluare Naţională, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florian Lixandru, preciza, în 4 iulie, că MEN a trimis Corpul de control pentru a face verificări în acest caz. El explica faptul că raportul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti arăta că a fost respectată metodologia în ceea ce priveşte anularea lucrărilor.