Facultatea de Jurnalism, premiată de Senatul Universității din București

Facultatea de Jurnalism, premiată de Senatul Universității din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a obținut Marele Premiu al Universității din București la categoria „Alumnus/Alumna” anului. Alte trei premii importante (Cel mai inovator program de studii, Cea mai bună lucrare de licență, Cea mai bună teză de doctorat) au fost decernate profesorilor și studenților FJSC, în cadrul ceremoniei online „Premiile Senatului Universității din București”, desfășurate miercuri după-amiază, 15 decembrie 2021.

Decanul FJSC, conf. dr. Antonio Momoc, a declarat că „premiile Senatului UB obținute de studenții și absolvenții Facultății de Jurnalism reprezintă o recunoaștere a calității programelor de studii ale facultății, a muncii de cercetare în științele comunicării și în analiza mass-media depuse de profesori și studenți, a preocupării conducerii facultății pentru dezvoltarea permanentă a ofertei educaționale prin introducerea unor programe universitare inedite. Propunerile conducerii facultății pentru acordarea acestor premii colegilor noștri au avut în vedere competiția internă și modul în care aceste lucrări de cercetare și inovare s-au remarcat în spațiul public.”

ADVERTISING

Marele premiu „Alumnus/Alumna” al Senatului UB a fost obținut de Monica Ulmanu, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (specializarea: Jurnalism, promoția 2000-2004), jurnalistă la „The Washington Post” și câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru Jurnalism explicativ în anul 2020 pentru o serie de articole pe tema schimbărilor climatice („2C: Beyond the Limit” - „The Washington Post”).

Premiul „Cel mai inovator program universitar în domeniul Științe sociale” a fost câștigat de masteratul „Modă, publicitate, consum”, lansat în 2021 de lector univ. dr. Dan Podaru. Programul s-a bucurat de un succes imediat în rândul studenților și al candidaților, care au apreciat noutatea programului și caracterul său interdisciplinar.

ADVERTISING

Cea mai bună lucrare de licență din domeniul Științe sociale a fost declarată lucrarea „Activismul studențesc în social media”, autor: Adrian-Vasile Lăzărescu, coordonator: lect. univ. dr. Camelia Cușnir. Lucrarea analizează discursul celor trei federații studențești reprezentative la nivel național (ANOSR, USR, UNSR) pe rețelele de socializare, identificând felul în care este construită în spațiul public online dezbaterea privind problemele de interes pentru comunitatea studențească. Cercetarea contribuie la înțelegerea fenomenului implicării civice a tinerei generații.

ADVERTISING

Premiul „Cea mai bună teză de doctorat din domeniul Științe sociale” a fost acordat lucrării „Alegerile prezidențiale din România în rețelele de socializare online: Informare, dezinformare, manipulare, fake news”, realizate de asistent univ. dr. Bogdan Oprea, sub coordonarea prof. emerit univ. dr. Mihai Coman. Teza aduce o contribuţie semnificativă la înţelegerea transformărilor din comunicarea politică și social media din România.