Zeci de mii de companii din Germania sunt în prag de faliment

Zeci de mii de companii din Germania sunt în prag de faliment

Potrivit economiștilor, circa 25.000 de firme din Germania s-ar afla în prag de faliment. Acestea continuă să mai existe numai datorită ajutoarelor oferite de stat. 

Ajutoare financiare cu țârâita – iată vechea și noua strategie a guvernului de amortizare a efectelor nocive ale lockdown-ului determinat de pandemiei. Efectul nedorit al acestei irigații financiare pe scară largă este amânarea falimentelor. Experții se tem însă că Germania va fi lovită de un val de falimente imediat după sistarea subvențiilor.

”Sprijinul financiar acordat companiilor sănătoase care au intrat în dificultate din pricina lockdown-ului este absolut de înțeles”, afirmă experții de la Institutul Leibniz pentru Cercetare Economică Europeană (ZEW) din Mannheim. Cu toate acestea, abordarea nediferențiată ar putea ”avea consecințe negative asupra oportunităților de creștere pe termen mediu și a dezvoltării productivității în Germania, pe lângă costurile directe în valoare de miliarde”. 

ADVERTISING

Procedura de insolvență, suspendată

În afară de acordarea de ajutoare în valoare de câteva miliarde, Berlinul a suspendat și obligația depunerii procedurii de insolvență (companiile sunt de obicei obligate să inițieze procedura în termen de trei săptămâni în caz de insolvență). Din cauza pandemiei, guvernul federal a suspendat acest regulament în martie anul trecut, noile prevederi fiind prelungite până la sfârșitul anului 2020.  

Totuşi, într-o formă modificată, acestea se aplică până la sfârșitul lunii aprilie pentru companiile care au solicitat sprijinul statului în perioada 1 noiembrie - 31 decembrie și care astfel ar putea evita insolvența. 

ADVERTISING

În acest context, se arată în studiul ZEW, a apărut o restanță de insolvențe corporative, care ar putea exploda în viitorul apropiat. În sectoarele deosebit de afectate de criză, mai puțin de jumătate din companii au mers la instanța de faliment decât ar fi fost de așteptat pornind de la media anilor precedenți.

”Această diferență este deosebit de pronunțată la micro-companii, cu mai puțin de zece angajați, în timp ce scade din ce în ce mai mult cu cât compania este mai mare”, explică Georg Licht, șeful de departament la Institutul Leibnitz. 

ADVERTISING

Potrivit investigațiilor efectuate de Licht și echipa sa, aceste întreprinderi mici reprezintă majoritatea companiilor amenințate de insolvență. Experții ZEW presupun că circa 25.000 de companii vor dispărea odată cu încetarea ajutoarelor. 

Desigur, acest lucru afectează în primul rând companiile care aveau deja perspective și rezerve financiare slabe înainte de criză. Cu toate acestea, în cazul companiilor cu ratinguri de credit bune înainte de criză, nu s-a putut observa nicio restanță în ceea ce privește insolvența. ”Din acest motiv, responsabilii politici ar trebui să distribuie ajutorul financiar companiilor după o analiză foarte atentă”, sfătuiește Georg Licht.

Ministrul economiei criticat vehement

O altă problemă este și faptul că multe companii nu au primit încă ajutorul financiar, situație pentru care îl învinovățesc pe ministrul federal al Economiei, creștin-democratul Peter Altmaier. ”Numărul de antreprenori foarte nemulțumiți de activitatea ministrului Altmaier este în continuă creștere”, a declarat Markus Jerger, director general al BVMW, Asociația IMM-urilor din Germania.

Companiile mijlocii acuză faptul că sprijinul financiar promis de Ministerul Federal al Economiei este îngreunat de birocrație și greu de solicitat. Pe acest fundal, Jerger acuză că ministrul federal al Economiei s-a transformat din salvator al economiei în groparul a nenumărate industrii. Alte asociații comerciale atrag atenția că o mare parte din ajutoarele din noiembrie și decembrie încă nu au ajuns la companii.

Un studiu al institutului de studii economice din München (Ifo) relevă că politica economică a guvernului necesită îmbunătățiri semnificative în actuala perioadă de criză. Aproape jumătate dintre economiștii chestionați au declarat că sunt ”oarecum nemulțumiți” (27%) sau ”foarte nemulțumiți” (20%) de politica economică în criza coronavirus. Pentru realizarea studiului, Institutul Ifo și cotidianul Frankfurter Allgemeine intervievează la fiecare două luni profesori de economie la universitățile germane.

Guvernul este prea lent și reacționează inflexibil, a interpretat rezultatele sondajului de marți Niklas Potrafke, șeful Centrului Ifo pentru Finanțe Publice și Economie Politică. ”Rezultatele sugerează că este loc de mai bine în politica economică în actuala criză”, a spus specialistul. 

Autor: Mischa Ehrhardt


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇