Statul român acuză compania olandeză Damen că a orchestrat falimentul Șantierului Naval Mangalia prin „operațiuni ilegale”, implicând tranzacții de zeci de milioane de euro care ar fi fost direcționate către propriile filiale.
Informațiile apar în documentele depuse în cadrul procedurii de insolvență a companiei și au fost prezentate într-o investigație realizată de publicația Follow the Money, citată de Profit.
Tranzacții suspecte de 55 de milioane de euro
Potrivit documentelor, statul român reclamă că Damen ar fi băgat 55 de milioane de euro în tranzacții suspecte care au contribuit direct la prăbușirea financiară a șantierului.
Printre acuzații se numără angajarea unor filiale proprii ale Damen - din Polonia și Olanda - pentru servicii precum „gestionarea documentelor” și „servicii IT și HR”, fără justificarea clară a sumelor facturate.
Autoritățile fiscale române susțin că aceste cheltuieli au fost făcute fără acordul statului, în contextul în care Damen deținea controlul operațional al șantierului în baza acordului de joint-venture.
În mai 2024, Damen a cerut Tribunalului Constanța declanșarea falimentului pentru Șantierul Naval Damen Mangalia, pe motiv că societatea nu și-ar fi achitat datoriile, evaluate la circa 160 de milioane de euro.
Reacția Damen: „Nu am încălcat nicio lege”
Compania olandeză neagă orice ilegalitate. Reprezentanții Damen au declarat, pentru Profit, că au respectat toate normele naționale și internaționale între iulie 2018 și iulie 2023 și că toate documentele contabile au fost auditate anual fără observații din partea autorităților.
„Nu au existat niciodată comentarii sau critici cu privire la cursul evenimentelor. Nici de către partenerul de joint-venture, nici de către autoritățile fiscale din România, nici de către orice altă instituție guvernamentală română”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Valoarea șantierului nu acoperă datoriile
Valoarea de piață a activelor Damen Shipyards Mangalia SA nu acoperă, în caz de vânzare, datoriile acumulate de companie.
Șantierul se află în insolvență de aproape un an, iar procesul este urmărit cu interes de mari jucători din industria navală.