Prețul aurului atinge un nivel record, iar pandemia e doar una dintre cauze

Prețul aurului atinge un nivel record, iar pandemia e doar una dintre cauze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preţul aurului a crescut semnificativ luni, investitorii fiind din ce în ce mai interesaţi de metalul galben, pe fondul temerilor că extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) va încetini ritmul redresării economiei mondiale, şi al tensiunilor geopolitice dintre SUA şi China.

Creşterea infecţiilor în SUA şi în alte regiuni a afectat speranţele pentru o redresare economică rapidă şi a redus apetitul investitorilor pentru activele riscante.

De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini, transmit DPA şi Reuters.

ADVERTISING

Epidemia de COVID-19 reizbucnește violent în mai multe zone ale lumii, din China până în Israel. Ce măsuri pregătesc autoritățile

Prețul aurului depășește vârful atins în septembrie 2011

Pe piaţa spot uncia de aur a urcat luni dimineaţa cu 1%, la nivelul record de 1.929,90 dolari, depăşind vârful atins în septembrie 2011.

De asemenea, metalul galben este sprijinit de măsurile agresive de relaxare monetară adoptate de multe bănci din întreaga lume, de când pandemia a dus la recesiunea economiei globale.

ADVERTISING

Unii investitori se tem că aceste măsuri de politică monetară ar putea duce în cele din urmă la inflaţie.

Noi neînțelegeri între SUA și China

Drapelul american a fost coborât, luni dimineaţa, de pe consulatul Statelor Unite din Chengdu, la trei zile după ce a fost închis de Beijing, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chineză.

Guvernul chinez a ordonat vineri închiderea acestei reprezentanţe diplomatice, ca represalii la o măsură similară luată împotriva consulatului chinez din Houston de către administraţia Trump, pe fondul unor acuzaţii de spionaj reciproce ca în timpul Războiului Rece.

Pe fondul creşterii tensiunii diplomatice în jurul coronavirusului şi Hong Kongului, Washingtonul şi-a justificat decizia afirmând că consulatul chinez din Houston era "o placă turnantă pentru spionaj şi furt de proprietate intelectuală".

ADVERTISING

Tensiunile cresc între SUA și China după acuzațiile de spionaj

Băncile recomandă depozitele în aur

Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur.

În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale.

În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.

Citește și:

Curs valutar: Leul mai crește un pic în fața euro și dolarului

Prețul aurului a depășit pentru prima dată valoarea maximă atinsă în 2011


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇