Noua afacere românească: Cu cât se vând voucherele de vacanţă

Noua afacere românească: Cu cât se vând voucherele de vacanţă

O afacere nouă înfloreşte graţie voucherelor de vacanță. Nu e vorba de turism, ci de vânzarea acestor tichete. Deși e ilegală, se întâmplă şi nimeni nu e sancţionat.

Există zeci de anunţuri în acest sens pe Internet, de la oameni care îşi dau voucherele în schimbul unor bani cash.

Începând din acest an, tichetele de vacanță sunt disponibile doar pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei. Asta nu îi împiedică însă pe afacerişti care pot "împrumuta" acest card pentru 1.000 sau 1.100 de lei.

Un jurnalist Digi24 a intrat în legătură cu un astfel de vânzător de voucher şi a aflat că "E card, îl descărcați (...) am mai făcut așa, dar dânsul venea cu aparat și îmi descărca banii de pe el. Mă întâlneam cu dânsul... că vindeam de la mai mulți colegi! Și avea un aparat și îmi lua banul de pe card. Îmi dădea el banul și își lua 14 milioane 500".

În mod normal, operatorii din turism nu ar trebui să accepte cardul (care e nominal) fără o dovadă a identităţii posesorului. Dar acest pas este trecut cu vederea din dorinţa de a obţine profit. Se foloseşte de obicei o copie a cărţii de identitate.

Ministerul Turismului va începe controale amănunțite în următoarea perioadă.

Cei care își vând voucherele de vacanţă riscă să o amendă de 26.600 de lei.

Pentru angajații hotelurilor, sancțiunea maximă e la jumătate.

"Pe lângă amendă, riscă cu licența respectivă. Avem o situație din care nu câștigă nimeni, toată lumea pierde. Chiar dacă mai multe persoane merg pe aceeași valoare a unui voucher, obligatoriu între ele trebuie să fie și titularul", spune Dumitru Luca, președintele ANAT.

Tichetele pot fi utilizate numai în România, iar mulți români şi-ar dori ca aceste vouchere să poată fi folosite în străinătate, în Bulgaria sau Grecia.

Ministerul Turismului e instituția care ar trebui să verifice că tichetele de vacanță sunt folosite conform legii. Din informațiile Digi24, până acum, nimeni n-a fost amendat pentru nereguli în privința acestor vouchere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇