(Document) Guvernul a decis scutirea domeniul HoReCa de plata impozitului pentru 90 de zile. Industria de păcănele mai are de așteptat - UPDATE

(Document) Guvernul a decis scutirea domeniul HoReCa de plata impozitului pentru 90 de zile. Industria de păcănele mai are de așteptat - UPDATE
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antreprenorii care au afaceri în domeniul HoReCa vor fi scutiți de plata impozitului pentru o perioadă de 90 zile, se arată în proiectul de ordonanță adoptat marți în ședința de Guvern. Acesta a fost adoptat, însă, fără prevederile care vizau industria jocurilor de noroc, măsuri ce au fost criticate de PSD și USR în aceste zile.

”Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru anul 2020, nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 zile”, se arată în documentul publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.

ADVERTISING

Este vorba aici despre sectorul din industria hoteliera si a serviciilor alimentare, mai exact domeniul HoReCa.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat la finalul ședinței că operatorii economici precum hoteluri, restaurante și cafenele vor fi scutiți de la plata impozitului specific pentru o perioadă de 90 de zile, care se adaugă la perioada anterioară de 60 de zile, perioada stării de urgență.

Plata impozitului se amână până în 25 octombrie, termenul fiind amânat de la 25 iulie.

În proiect este explicat si modul prin care contribuabilii își pot recalcula impozitul.

”Contribuabilii recalculează, în mod corespunzător, impozitul specific stabilit potrivit Legii nr.170/2016, aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice și înmulțirea valorii rezultate cu diferența dintre numărul de 365 de zile calendaristice și numărul de 90 zile”, scrie în document.

ADVERTISING

Scutiri și pentru administratorii de plaje

Cealaltă reglementare se referă de operatorii care administrază activități comerciale pe plaje.

Cei care erau obligați la plata unor taxe în trei tranșe, sunt scutiți de una dintre aceste tranșe, iar cei care erau obligați la două tranșe, sunt scutiți de 30% din suma datorată.

Păcănelele, scoase din schema de ajutor, după criticile PSD și USR

USR critică Guvernul: De ce e mai sigur să laşi oameni într-o sală de jocuri de noroc şi nu la o masă în restaurant?

Din proiectul menționat au fost însă scoase prevederile care vizau afacerile legate de jocuri de noroc. Ionel Dancă a confirmat că acestea vor fi rediscutate într-o altă ședință de Guvern.

ADVERTISING

”A fost o propunere aflată în primă lectură, urmează să se analizeze într-o ședință de guvern ulterioară modul de aplicare al acestor măsuri.

Dar și aici se impune o precizare: vorbim despre facilități pentru unii operatori economici pentru perioada în care aceștia au avut activitatea întreruptă parțial sau total pe perioada stării de urgență.

O astfel de măsură a rămas în analiză pentru o ședință de guvern ulterioară”, a precizat Dancă.

PSD votează prelungirea stării de alertă, dar pune condiții legate de achiziții și biserici

Ce prevedea documentul pentru industria jocurilor de noroc

Precizarea lui Dancă este cu atât mai importantă cu cât proiectul Ministerul de Finanțe prevedea scutiri de la plata taxelor specifice pentru firmele care organizează jocuri de noroc pentru perioada stării de alertă, nu a celei de urgență.

Iată ce scrie in proiectul postat în dezbatere publică:

Taxele aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute în ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu completările și modificările ulterioare, nu sunt datorate de către operatorii care exploatează jocuri de noroc tradiționale pe perioada stării de alertă în care activitatea desfășurată de aceștia este suspendată, conform prevederilor legale în vigoare”, se arată în document.

Alte măsuri lăsate pe dinafară pentru moment

O altă măsură prevăzută in proiectul de OUG, dar despre care nu s-a spus că ar fi fost adoptată ori ba, este scutirea de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru livrările, importurile și achizițiile intracomunitare de măști de protecție individuale și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, efectuate către instituțiile publice responsabile cu constituirea acestei rezerve, până la data de 1 octombrie 2020.

Furnizorul justifică scutirea de TVA cu declarația pe propria răspundere cu privire la destinația bunurilor, pusă la dispoziția sa de instituția beneficiară, cel târziu la momentul livrării.

De asemenea, contribuabilii care achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenele scadente, 25 iulie 2020 inclusiv, pentru trimestrul II, respectiv 25 octombrie 2020 inclusiv, pentru trimestrul III, ar beneficia de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat trimestrial/plății anticipate trimestriale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇