O nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7%

O nouă emisiune de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7%
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O nouă emisiune de titluri de stat Tezaur este lansată luni, 7 octombrie, dobânzile oferite ajungând până la 7%, în funcție de termenul de investiție ales.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, vor fi emise titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1, 3 sau 5 ani şi dobânzi anuale de 5,85%, 6,60%, respectiv 7%.

Cum pot fi achiziționate titlurile de stat Tezaur

Titlurile de stat pot fi cumpărate online, în perioada 7 octombrie 2024 - 31 octombrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV, pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

ADVERTISING

Titlurile pot fi achiziţionate la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere între 7 octombrie 2024 - 1 noiembrie 2024, prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., astfel:

  • între 7 octombrie 2024 - 31 octombrie 2024, în mediul urban
  • între 7 octombrie 2024 - 30 octombrie 2024, în mediul rural

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Prospectul de emisiune şi eventualele modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

ADVERTISING

Ce trebuie să știi despre titlurile de stat Tezaur

  • veniturile obţinute din investirea în titluri de stat sunt neimpozabile
  • dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune
  • titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans
  • un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni
  • investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri
ADVERTISING

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

De la începutul anului, au fost derulate 10 emisiuni de titluri de stat. Potrivit statisticilor Ministerului Finanțelor, peste 240.000 de persoane au investit mai mult de 12 miliarde lei până acum.

O analiză Curs de Guvernare arată că populația a ajuns să asigure 10% din necesarul tot mai mare de finanțare al statului. De 10 ori mai mult ca acum 5 ani

Astfel, ponderea titlurilor de stat pentru populație a urcat la peste 10% din totalul împrumuturilor contractate de stat în anii 2022 și 2023. Procentul este de trei ori mai mare decât cel de dinainte de pandemie, în contextul în care și necesarul de finanțare s-a dublat în ultimii cinci ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇