Finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice reprezintă misiunea principală a României în acest an, spune Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, intr-un interviu acordat SpotMedia.ro.
De asemenea, afirmă Dăianu, pentru ca relansarea economiei sa aiba loc cât mai rapid, trebuie luate urgent mai multe măsuri. Printre ele se numără sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii.
Președintele Consiliului Fiscal considera, în același timp, că șomajul tehnic trebuie să beneficieze de resurse, iar măsurile de sprijin active pentru ocuparea forței de muncă sunt necesare.
Are sens să se meargă înainte cu ideea unui Fond Național de Dezvoltare, pe modelul din Polonia, tot cum merită să avem o bancă de dezvoltare, promoționala, cum există în țări învecinate, subliniază Daniel Dăianu.
Acesta atrage atenția cu privire la listarea unor companii de stat la bursă, având în vedere perioada de criză.
"Contează cum se face. Ar fi o prostie să credem că astfel se obțin bani pentru finanțarea deficitului bugetar. Nu așa se trec hopuri mari. Listarea trebuie să aducă progres în managementul unor companii", avertizează președintele Consiliului Fiscal.
Un alt sfat pentru Guvern este să utilizeze la maximum facilitățile oferite de Comisia Europeană, pe diverse filiere. Daniel Dăianu spune însă că banii trebuie folosiți "cât mai mult și mai prompt, cât mai inteligent".
În interviul acordat SpotMedia.ro, președintele Consiliului Fiscal a comentat si anunțul CE potrivit căruia România nu îndeplinește niciunul dintre cele patru criterii pentru aderarea la zona euro. De ce nu am reușit? "Fiindcă adesea una spunem și alta facem", consideră Dăianu.
Citeste si prima parte a interviului cu președintele Consiliului Fiscal - Daniel Dăianu: Impactul pandemiei asupra economiei e sever. Creșterea pensiilor, imposibil de suportat. Ar băga țara în șanț - Interviu (I)
Care credeți că sunt măsurile urgente pe care trebuie să le ia Guvernul pentru redresarea economiei?
Finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice sunt o misiune principală în acest an. Necesarul de finanțare publică în 2020 ar fi între 125 și 145, chiar peste, miliarde de lei, în funcție de declinul economiei; este mult și explică cadența emisiunilor de obligațiuni ale statului. Să sperăm că se va menține accesul la piețe externe.
Menținerea rating-ului României de către S&P este de bun augur din acest punct de vedere. Dar am fost avertizați de toate agențiile, inclusiv Fitch si Moody’s, că ratingul va suferi o deteriorare automată la pași necugetați în finanțele publice.
Măsuri pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii sunt mai mult decât binevenite întrucat companii mari (mai ales cele controlate de capital strain) se pot ajuta singure. IMM-urile pot fi ajutate cu linii de finanțare speciale și cu garanții.
Guvernul trebuie să folosească la maximum facilitățile oferite de Comisie, pe diverse filiere, în acest scop. Există la noi problema creditului furnizor/comercial, care deține o pondere mult mai mare, în raport cu creditul bancar. Și se poate instala un blocaj al plăților neefectuate.
Înteleg că se are în vedere o serie de instrumente pentru a atenua un lanț de arierate. Dacă se va recurge la garanții de stat pentru facilitarea utilizării de instrumente specifice de plată, cred că este bine să nu fie aplicate de-a valma.
Este bine să se facă distincție între stoc și flux de arierate (cele provocate de criza COVID-19), să se aibă în vedere companii viabile (nu zombie) și noduri unde pot apare ambuteiaje mai mari. Statului i se cere să fie un ”factotum” în condițiile de acum și ironia este că sunt și economiști ultraliberali (în accepția europeană), care cer statului să intervină peste tot.
Dar statul nu poate fi peste tot, în primul rând, fiindcă este limitat de resurse și nici nu este bine. În plus, nu poți recurge la un bailout național, aplicat la toată economia. Este un nonsens.
Cred însă că se poate mări nivelul de garanții pentru IMM-uri care au nevoie de capital circulant și acolo unde investiții au temei. Șomajul tehnic trebuie să beneficieze de resurse și măsurile de sprijin active pentru ocuparea forței de muncă sunt necesare. Ele se aplică în UE. Există și resurse europene (programul SURE) în acest scop.
Este bine să se finanțeze lucrări mari de infrastructură, care au efecte de antrenare puternice. Bugetul public are resurse destinate și există finanțări europene de anvergură. Asemenea lucrări pot ocupa și persoane care s-au întors în țară și care au nevoie de locuri de muncă. Agribusiness-ul merită să fie susținut prin toate mijloacele disponibile.
Are sens să se meargă înainte cu ideea unui Fond Național de Dezvoltare, pe modelul din Polonia, tot cum merită să avem o bancă de dezvoltare, promoționala - cum există în țări învecinate, în Austria, Germania etc.
Atenție la listarea unor companii de stat la bursă având în vedere perioada de criză. Contează cum se face. Ar fi o prostie să credem că astfel se obțin bani pentru finanțarea deficitului bugetar. Nu așa se trec hopuri mari. Listarea trebuie să aducă progres în managementul unor companii.
Dar sunt companii mari, banci, unde controlul statului nu trebuie să fie pierdut. Trebuie să credem în economia de piață. Dar, cum arată și criza de acum, statul joacă un rol în economia de piață - ca împrumutator de ultimă instanță, reglementator (pentru a preveni abuzuri de poziție dominantă), furnizor de utilități publice inclusiv de sănătate publică și educație publică, prin controlul unor companii de importanță strategică.
În orice stat membru al UE care se respectă așa se întâmplă. Este foarte bine că MFP a pus în viteză informatizarea ANAF, a relației cu mediul de afaceri. Trebuie și o legislație clară privind declararea tuturor veniturilor și averilor pentru a combate evaziunea fiscala și “optimizări fiscale”. Cum spuneam, sistemul de impozitare trebuie să fie mai echitabil.
Cum ar trebui folosiți banii primiți de la UE, astfel încât să ajute economia să își revină?
Cât mai mult și mai prompt, cât mai inteligent. CE a flexibilizat accesul la resurse, se poate recurge la transfer de resurse între diverse programe în funcție de necesități, nu mai există presiunea co-finanțării în acest an și cred că și în 2021.
Banii europeni au o valență mult mai mare în cazul României, având în vedere capacitatea limitată a statului de intervenție pentru a combate criza dublă. Țări puternice, care fac parte din zona euro, au programe de sprijin ce trec de două cifre din PIB. Și Polonia are un program masiv. Dar vecinii polonezi au pornit lupta contra COVID-19 având dezechilibre (bugetar și de cont curent) neînsemnate. Își permit programe ample.
De aceea, contează enorm să reușim să folosim resurse europene cât mai mult, pe proiecte clare, ce sunt priorități pentru România în context european. Planul european de redresare, ce ar putea debuta în 2021, ne-ar fi de mare utilitate. Practic, s-ar dubla alocări de resurse pentru România.
Însă trebuie să definim proiecte în mod profesionist, care să se încadreze și în matricea de priorități ale UE (digitalizare, combaterea poluării, dezvoltare tehnologică). Ce ne poate avantaja este că nimeni nu poate contesta României nevoia de a ținti domenii unde este copios vitregită: infrastructura de bază, sănătate publică, educație.
Dacă ținem cont că avem de realizat o corecție mare a dezechilibrului bugetar, ce poate implica ajustări foarte dificile în bugetul public, aportul resurselor europene poate fi decisiv pentru susținerea cererii publice agregate, pentru facilitarea corecției.
În UE se vorbește despre Planul de redresare de 750 miliarde de euro ca o șansă de a regândi priorități și mecanisme, de a face Uniunea mai puternică. Avem și noi, în România, nevoie de regândirea modelului de dezvoltare, care să pună accent pe robustețe, pe rădăcini autohtone în economie.
Să avem în vedere sănătatea populației și securitatea alimentară (ce nu se poate bizui prevalent pe importuri), să nu ezităm să aplicăm măsuri de promovare a unor avantaje competitive. Nu putem lăsa totul în grija Pieței Unice. Avem nevoie de o UE mai solidară, coeziva, dar trebuie să ne bazăm mai mult pe forțe proprii. Este o lecție a crizei financiare de acum un deceniu și a celei de acum.
Comisia Europeană a anunțat că România nu îndeplinește niciunul dintre cele patru criterii pentru aderarea la zona euro. De ce nu am reușit?
Fiindcă adesea una spunem și alta facem. Cum să spui că vrei să aderi la zona euro când ai deficit bugetar în creștere în perioada ascendentă a ciclului economic, când ai deficit bugetar structural de peste 4% și deficit primar de peste 3% din PIB, cel mai mare în UE? Este lipsit de credibilitate tot demersul și declarații oficiale sunt privite în mod ironic deseori. Formă fără fond ar spune unii și pe bună dreptate.
Comisia Națională de aderare la zona euro, care a reunit reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai partidelor politice, ai unor parteneri sociali (sindicate și organizații de afaceri), a îndrumat elaborarea Raportului privind aderarea. Din această comisie am făcut parte ca membru al Academiei Romane, alături de colegi din BNR, guvernatorul Mugur Isărescu fiind vice-președinte ale Comisiei.
Raportul are un conținut analitic serios, devenit document public ce indică pași de urmat, faptul că aderarea la zona euro este precedată de intrarea în Mecanismul Cursurilor de Schimb (MCS2), unde se stă cel puțin doi ani.
Pentru intrarea în MCS2 trebuie să avem buget solid, deficite cât mai mici, un curs de schimb cât mai competitiv, deoarece în zona euro te sufoci dacă nu ai producție competitivă.
La BNR există un Comitet Euro de aproape un deceniu, cu ședințe lunare, unde vin reprezentanți ai MFP, MAE, ai altor instituții centrale. Exista la BNR, ca parte a unui follow up la activitatea Comisiei Nationale, un grup ce examinează mersul economiei în relație cu criteriile de aderare și care elaborează documente ce sunt pe site-ul Băncii Centrale.
Se vorbește în Raportul Comisiei de un orizont 2024 pentru intrarea în MCS2. Iar noi suntem, în fapt, cu evoluție pe contrasens, în divergență în privința criteriilor nominale – cum au notat și recentele rapoarte ale CE și BCE.
Polonia, Ungaria și Cehia stau în expectativă având însă credențiale de aderare superioare. Cehia poate fi văzută drept o Elveție a Estului prin performanța economică și încrederea cehilor în propria monedă. Bulgaria are regim de consiliu monetar și prin definiție nu are deficite bugetare.
În ceea ce ne privește, până ce nu vom aduce deficitul bugetar la cca 1% din PIB în termeni structurali, până nu vom avea buget public robust judecat și prin nivelul veniturilor, până ce nu vom avea deficite externe sustenabile, disciplină financiară mai bună în economie, este o fantezie să vorbim despre aderare ca posibilitate realistă.
Avem nevoie de politici publice care să promoveze avantaje competitive, amplasarea în lanțuri de producție unde se produce valoare adăugată mai înaltă. Și iar ajungem la nevoia de buget public solid, cu resurse care să fie utilizate pentru investiții, pentru a sprijini anumite sectoare vitale.
Planul european de redresare leagă resurse europene de reforme structurale în țările din UE. Ar trebui sa gândim utilizarea resurselor europene prin prisma unui program de dezvoltare economică, care să ajute aderarea la zona euro.
Așadar, avem șanse să aderăm la zona euro în anul 2024?
Dacă facem din ceea ce am menționat mai sus și altele vom avea șanse. Trebuie spus că zona euro are propriile slăbiciuni și neclarități ca mecanisme de funcționare – nu are schema de stabilizare macro, de garantare colectiva a depozitelor, un activ sigur (safe asset) etc.
Cu atât mai mult trebuie să ai o economie robustă, care să reziste la șocuri în interiorul zonei euro. Riscul valutar dispare acolo, dar nu dispare riscul unor evoluții divergente, care lovesc țările mai puțin performante.
Aș mai spune ceva. 2020 este an de gestionare a celor doua crize: cea sanitară și cea economică. Incertitudini sunt încă foarte mari. Regândirea modelului de dezvoltare trebuie să aiba loc, chiar dacă România este în UE.
Fiindcă și Planul european de redresare implică regândirea unor repere în evoluția UE pornind de la nevoia de mai multă robustețe, dependență mai mică de spațiul extracomunitar pentru produse strategice, energie, capacitatea de a răspunde mai bine la șocuri adverse (inclusiv la efecte ale schimbării de climă) etc. Și în România trebuie să gândim în termeni similari având în vedere necazuri specifice acasă.