Conducerea celui mai mare concern german de prelucrare a cărnii continuă să nege orice responsabilitate pentru noul focar de coronavirus. Era de așteptat să se ajungă la o astfel de catastrofă.
Cum să li se zică oamenilor care n-au probleme să accepte moartea altora ca să se chivernisească? Lipsiți de scrupule? Nemiloși? Lacomi? Mizantropi?
Toate aceste desemnări li s-ar potrivi, la rigoare, managerilor fabricii de carne Tönnies, din Vestfalia. Căci de luni de zile conducerea acestei fabrici răspunzând pentru catastrofa actuală știe bine cât de periculos e coronavirusul și cât de rapid se răspândește îndeosebi în această branșă.
Era doar o chestiune de timp ca molima să reizbucnească și în această fabrică de carne. Muncitorii din estul și sudul Europei (printre care mulți români - n.red.) trudesc în condiții parțial inumane și stau de pildă înghesuiți ca sardelele ca să tranșeze animalele. Locuiesc la grămadă în locuințe comune, în coșmelii în care nici să vrea nu pot să nu se calce pe picioare.
Apărătorii drepturilor omului, experții și medicii solicită de luni de zile să i se dea fiecărui muncitor o cameră separată. Numai astfel se poate măcar frâna răspândirea virusului.
Dar o astfel de instalare în camere proprii ar costa bani și ar reduce profiturile de milioane ale concernului Tönnies, fiind de bună seamă o alternativă inacceptabilă pentru managementul firmei.
Măcelarii români, polonezi și bulgari muncesc în schimbul unor lefuri de mizerie, în comparație cu colegii lor de breaslă germani. Sunt sclavi moderni.
Alternative nu prea au. În patria lor câștigă și mai puțin. Și totuși: sunt oameni cărora Constituția le garantează demnitatea ca tuturor celorlalți cetățeni.
E moral condamnabil să te îmbogățești pe spinarea acestor nevoiași, așa cum o face conducerea fabricii Tönnies.
Angajamentul ei local în sport sau protecția animalelor are aerul unui subterfugiu ieftin, menit să poleiască disprețul față de oameni manifestat vizavi de propriul personal.
Din cei peste 6.000 de angajati circa 50% lucrează prin firme de intermediere, ceea ce economisește bani, amplifică la maxim profitul, reduce drepturile muncitorilor și sporește competitivitatea firmei.
Cea din urmă a ajuns la performanța de a-i permite firmei să exporte carne în țări agrare ca România și picioare de porc made in Germany în China.
Daca vrea cineva să vadă părțile întunecate ale globalizării, n-are decât să viziteze localitatea Rheda-Wiedenbrück, patria concernului.
Mulți locuitori ai regiunii din estul Vestfaliei au refuzat până de curând să ia la cunoștință criticile adresate companiei. Zona e una din cele mai slabe, economic, ale Germaniei, cu prea puține locuri de muncă bine plătite.
E greu de supraestimat influența exercitată de firma Tönnies asupra politicienilor locali și regionali. Problemele generate de "muncitorii străini" sunt măturate sub covor. Unde sunt ținute cât mai mult.
Dar lucrurile încep să se schimbe, în urma izbucnirii pandemiei. Se găsesc politicieni care să se distanțeze de Clemens Tönnies, chiar și o parte din coproprietari îi cer demisia.
Vecinii germani sunt furioși pentru că din cauza răspândirii virusului s-au reînchis școli și grădinițe în districtul administrativ Gütersloh.
Nu puțini se întreabă ce va face guvernul federal? Îl va lăsa pe Clemens Tönnies să scape? Sau se va folosi de prilej spre a-și modifica din temelii politica agrară?
Corect ar fi să se întărească măcelăriile mai mici în detrimentul fabricilor mari ca Tönnies și Westfleisch. Ceea ce ar însemna ca, în final, carnea să se scumpească. Sondajele demonstrează că, în majoritatea lor, germanii sunt dispuși să plătească mai mult pentru aceste produse.
La urma urmei, e inacceptabil ca în măcelăriile mari oamenii să fie distruși.
Miodrag Soric
Citește și:
85 de români care lucrează la o fermă din Germania au COVID-19